Rotariu (CERT-RO): Firme mari de tehnologie vor fi atrase să deschidă birouri în Bucureşti datorită Centrului Cyber al UE
Firme mari de tehnologie vor fi atrase să deschidă în Bucureşti birouri sau puncte de prezenţă, odată cu operaţionalizarea Centrului Cyber al Uniunii Europene, a declarat, vineri, într-o conferinţă de specialitate, Mihai Rotariu, purtător de cuvânt al Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).
"Din punctul meu de vedere, victoria de la Bruxelles (desemnarea României ca ţară gazdă a Centrului Cyber al UE, n.r.) se datorează, în primul rând, pregătirii candidaturii, iar probabil că atenţia pentru detalii a făcut diferenţa într-o competiţie acerbă cu alte ţări din UE care, tradiţional vorbind, au o experienţă semnificativă în domeniul cyber, cum ar fi Belgia, Germania, Luxemburg, Polonia, Spania. Totodată, sunt convins că pe viitor, datorită acestui Centru, firme mari de tehnologie vor fi atrase să deschidă aici, în Bucureşti, birouri sau puncte de prezenţă, dacă nu au făcut deja asta. Vor dori să fie aproape de acest Centru, de experţii Centrului, să-şi păstreze o relaţie profesională apropiată cu aceştia şi, desigur, să nu piardă pasul cu informaţia despre oportunităţi de investiţii în domeniu. Rolul asumat de CERT-RO în cazul acestui Centru este unul care sper că a şi contribuit la câştigarea acestei curse", a susţinut Rotariu.
Reprezentantul CERT-RO a apreciat faptul că, deşi România este campioana europeană actuală pe domeniul securităţii cibernetice, trebuie să se mai lucreze la educaţia utilizatorului obişnuit pe acest segment.
"Este posibil ca asistenţa oferită de CERT-RO să conţină şi un număr dedicat, o linie de comunicare directă pentru specialiştii Centrului, după exemplul de succes al 1911, care este un număr naţional de urgenţă pentru incidente de securitate cibernetică. Totodată, vom pune la dispoziţie experţi care să asiste personalul Centrului în coordonare cu CERT-EU. Din punct de vedere al educaţiei digitale şi al securităţii cibernetice suntem încrezători că o astfel de victorie a României în planul cyber va ajuta foarte mult la creşterea nivelului de educaţie, la apariţia mai multor specialişti, mai multor oportunităţi de joburi în cyber security. Avem nevoie de aşa ceva, pentru că există, din punctul meu de vedere, un clivaj între utilizatorul obişnuit şi experţii de securitate cibernetică. Suntem campionii actuali de securitate cibernetică la nivel european, dar pe de altă parte nu stăm grozav la educaţia de securitate cibernetică, la igiena de securitate cibernetică a utilizatorului obişnuit. Aici cred că trebuie să mai lucrăm, iar efortul trebuie să fie unul coordonat public-privat", a spus Mihai Rotariu.
România va găzdui, la Bucureşti, Centrul european de competenţe industriale, tehnologice şi de cercetare în domeniul securităţii cibernetice - Centrul Cyber.
Propunerea de regulament de instituire a Centrului Cyber al UE a fost lansată de Comisia Europeană în 2018, fiind discutată inclusiv pe durata Preşedinţiei române a Consiliului UE.
Statele membre au decis iniţierea unei competiţii deschise pentru stabilirea sediului acestui centru, iar ţările interesate au depus până la 6 noiembrie dosarele de candidatură.
În competiţie s-au înscris la start: Belgia (Bruxelles), Germania (Munchen), Lituania (Vilnius), Luxemburg (Luxemburg), Polonia (Varşovia), Spania (Leon) şi România (Bucureşti), iar Comisia Europeană a publicat, pe data de 2 decembrie 2020, evaluarea sa cu privire la candidaturile depuse.
Centrul Cyber va reprezenta "o structură cheie" în contextul eforturilor de la nivel UE de configurare a unui ecosistem european în materie de securitate cibernetică. Centrul va avea un rol important în sprijinirea creării de legături între actorii publici şi privaţi din domeniu, mediul academic şi industria de profil din UE, asigurând, totodată, coordonarea între centrele naţionale pentru securitate cibernetică din statele membre.
De asemenea, entitatea va acţiona pentru stimularea cercetării şi inovării tehnologice în vederea consolidării securităţii cibernetice în cadrul Uniunii Europene, fiind principalul organism de gestionare a fondurilor europene disponibile prin cele două programe cu relevanţă pentru sector - Europa Digitală şi Orizont Europa.
Publicaţia Comunic@ţii Mobile organizează, vineri, o conferinţă online pe tema găzduirii în România a Centrului Cyber al Uniunii Europene - European Cybersecurity Competence Centre (ECCC). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre
Hanga (BVB): Schimbările economice și sociale din Europa vor avea efecte și asupra României
Schimbările economice și sociale prin care trec statele europene vor avea efecte și asupra României, în condițiile în care modelul de dezvoltare urmat în ultimele decenii este supus unor transformări, a declarat joi președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia românească
ANSVSA: Primele 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare au ajuns în România
O primă tranșă de 300.000 de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare a ajuns joi în România, urmând ca alte 800.000 de doze, destinate combaterii variolei ovine și caprine, să fie livrate etapizat până duminică, 25 octombrie, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Barbu: Actul normativ privind despăgubirile pentru secetă va fi corectat în urma unei erori de calcul
Actul normativ referitor la despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă va fi corectat, după ce s-a constatat că, la elaborarea acestuia, procentul gradului de calamitate a fost aplicat de două ori, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Florin Barbu, pe pagina sa de Facebook. 'Corectăm actul normativ referitor la despăgubirile pentru secetă! Am d
Niculescu: România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei
România este pregătită să își consolideze rolul de hub logistic, economic și strategic pentru reconstrucția Ucrainei, iar companiile românești au expertiza, determinarea și proximitatea geografică necesare pentru a fi în prima linie a acestor șantiere ale viitorului, a afirmat, joi, premierul Luca Niculescu, într-un mesaj transmis de con
Hanga: BVB a crescut cu 235% în ultimii 5 ani, cel mai mult din Europa Centrală și de Est
Bursa de Valori București (BVB) a înregistrat o creștere de 235% în ultimii cinci ani, cea mai mare din Europa Centrală și de Est, în timp ce numărul conturilor de investiții a ajuns la 325.000 la jumătatea acestui an, față de 53.000 în 2020, a declarat, joi, președintele BVB, Radu Hanga, la conferința 'România sub lupă - Economia ro
Dan: Condamnăm cu toată fermitatea atacurile Rusiei ce vizează coridoarele comerciale și constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional
România condamnă cu toată fermitatea atacurile cu drone care vizează coridoarele comerciale și care constituie o încălcare flagrantă a dreptului internațional de către Federația Rusă, aceste incidente din Marea Neagră nefiind izolate, ci, dimpotrivă, în ultima perioadă, s-au multiplicat și s-au acutizat, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, pr
Lazea (BNR): Este nevoie de un pact între forțele politice pentru reducerea deficitului bugetar până în 2030
România are nevoie de un pact între forțele politice responsabile, prin care acestea să se angajeze să respecte, în următorii patru ani, corelația dintre evoluția PIB-ului nominal, salarii și pensii și să susțină îmbunătățirea colectării TVA și a impozitului pe profit, pentru reducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 203
Târgul de Turism China 2026 se desfășoară în perioada 23-25 octombrie, la București
Cea de-a doua ediție a Târgului de Turism China va avea loc în perioada 23-25 octombrie 2026, la Centrul Cultural Chinez din București, evenimentul reunind agenții de turism din România și China, companii aeriene și instituții culturale, pentru promovarea destinațiilor turistice și dezvoltarea cooperării dintre profesioniștii din cele două țări, pot
Ciucu: Avem pe ordinea de zi a Consiliului General de săptămâna viitoare un proiect prin care ne înfrățim cu orașul Kiev
Consiliul General al Primăriei Municipiului va avea pe ordinea de zi, săptămâna viitoare, un proiect prin care Bucureștiul se înfrățește cu orașul Kiev și sper ca în baza acestui acord să putem ajuta și noi capitala Ucrainei poate cu niște generatoare sau cu ce mai este nevoie să treacă prin iarna care vine, a declarat, joi, primarul general al Capi
Lazea, despre deficitul trimestrial: E vorba de volatilitatea foarte mare dintre trimestre; sunt convins că MF va explica situația
Datele publicate de Eurostat privind deficitul consemnat de România în trimestrul doi din 2026 se referă la deficitul înregistrat în interiorul unui trimestru raportat la Produsul Intern Brut (PIB) din acea perioadă, a declarat joi Valentin Lazea, economist-șef al Băncii Naționale a României, la conferința 'România sub lupă - E




