Director ANCOM: S-ar putea ca următoarea criză să fie una cibernetică
Dacă acum vorbim despre o criză medicală, s-ar putea ca următoarea criză să fie una cibernetică şi consider că rezilienţa trebuie să fie în centrul atenţiei factorilor de decizie, a afirmat, marţi, la o conferinţă de specialitate, Virgilius Stănciulescu, director Direcţia IT şi Protecţia Datelor în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare
SAL-Fin a primit în 2020 circa 1.100 de cereri de soluţionare a diferendelor cu firmele de asigurare şi a rezolvat peste 600
Entitatea de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar Non-bancar (SAL-Fin) a primit, de la începutul anului, circa 1.100 de cereri de soluţionare a diferendelor cu firmele de asigurare, dintre care a rezolvat peste 600, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES. P
CERT-RO: O nouă campanie de phishing vizează clienţii serviciului OLX România
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) avertizează în legătură cu o nouă campanie de phishing care vizează clienţii serviciului OLX România. Conform avertizării postate pe site-ul instituţiei, echipa CERT-RO a primit în ultimul timp numeroase notificări cu privire la incidente de securitate cibernetică de
Cîţu: Revenirea sectorului industrial reprezintă dovada clară că în 2021 România poate avea o creştere peste aşteptări
Dinamica sectorului industrial a devenit pozitivă în octombrie 2030, iar revenirea acestui sector reprezintă dovada clară că în 2021 România poate avea o creştere economică peste aşteptări, a scris marţi ministrul interimar al Finanţelor, Florin Cîţu, pe pagina sa de Facebook.
Asociaţia Română de Balneologie: România are nevoie de un Minister al Turismului
Înfiinţarea unui Minister al Turismului în viitorul Guvern al României este necesară pentru a fi posibilă dezvoltarea domeniului, susţin reprezentanţii Asociaţiei Române de Balneologie. "Gestionarea acestui domeniu reclamă existenţa unui minister - un adevărat partener de dialog pentru structurile implicate în turism (...) Fo
CFR Călători cheltuieşte cel mai mult cu salariaţii; operatorii privaţi cheltuiesc pe taxa de acces pe infrastructură (ARF)
Ponderea cea mai mare în totalul cheltuielilor înregistrate de CFR Călători anul trecut o au cheltuielile cu personalul, în timp ce în cazul operatorilor privaţi de transport feroviar de călători cheltuiala majoră o reprezintă taxa de acces pe infrastructură pe care aceştia şi-o plătesc în mod regulat, relevă datele unui studiu realizat de Autor
MLPDA: Peste 219 milioane de lei pentru infrastructura educaţională şi dezvoltarea unor firme
Ministrul Lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei, Ion Ştefan, a semnat 51 de noi contracte de finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, în valoare totală de peste 219 milioane lei pentru modernizarea infrastructurii educaţionale, creşterea calităţii vieţii şi dezvoltarea unor firme din mai multe comunităţi, a anunţat MLPDA.
ARF: Peste 60 % din totalul facilităţilor acordate la călătoria cu trenul sunt cele pentru studenţi, în 2019
Gratuităţile pentru studenţi la călătoria cu trenul au reprezentat la nivelul anului trecut peste 60% din totalul facilităţilor de călătorie acordate de statul român, fiind cel mai mare procentaj, potrivit studiului privind evoluţia principalilor indicatori ai pieţei feroviare de călători/traficului feroviar de călători din România în perioada 2016-
Programul ''Rabla pentru electrocasnice 2020'' debutează marţi la ora 12:00
Ediţia din acest an a programului "Rabla pentru electrocasnice" pentru persoane fizice demarează, marţi, la ora 12:00, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM). Astfel, românii se pot înscrie în acest program prin intermediul aplicaţiei informatice disponibilă pe site-ul AFM, la adresele
Rundele de finanţare pentru start-up-urile din România au crescut cu 27%, în 2020 (analiză EY)
Numărul total al rundelor de finanţare destinată start-up-urilor din România a crescut în 2020 cu 27% faţă de anul anterior, iar suma capitalului local atras s-a majorat cu 20%, la nivel comparativ, reiese dintr-o analiză realizată de EY. Consultanţii susţin faptul că, în afară de activitatea UiPath şi TypingDNA, ecosistemul antreprenorial di
Piaţa auto din România, în scădere cu 26,2% la 11 luni (APIA)
Piaţa auto din România a înregistrat o scădere cu 26,2% în primele 11 luni ale anului în curs, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019, asta deşi în ultimele trei luni vânzările de maşini au revenit pe un trend crescător, relevă datele publicate, luni, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).
Giulio a lansat online mult aşteptata colecţie de ghete damă
Apreciatul producător român de încălţaminte din piele naturală şi-a publicat la începutul lunii noiembrie noile modele de cizme, botine şi ghete damă.
Un gamer din zece a trecut prin situaţia de a i se fura ID-ul (Kaspersky)
Peste 10% dintre gamerii globali au trecut prin situaţia de a li se fura ID-ul, ceea ce ar putea valora până la 347 miliarde de dolari, arată o cercetare realizată de Kasperky. Conform celor 5.031 de gameri chestionaţi în 17 ţări, aproape o cincime (19%) au fost, de asemenea, hărţuiţi în timpul jocurilor. Această tendinţă &ic
Bursa Română de Mărfuri lansează indicii bursieri ROGAS, pentru piaţa gazelor
Bursa Română de Mărfuri lansează luni trei indici bursieri pentru piaţa gazelor, înregistraţi recent la OSIM, potrivit unui comunicat al operatorului bursier, remis AGERPRES. Astfel, este vorba de patru categorii de indici: ROGAS_DA - indice de preţ calculat în baza tranzacţiilor încheiate pentru o zi gazieră de livrare a gazului natura
ANRE a majorat tarifele de distribuţie pentru Electrica, cu valori cuprinse între 2,8% şi 6,5%, de la 1 ianuarie
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a majorat tarifele de distribuţie practicate de filialele Electrica cu valori cuprinse între 2,8% şi 6,5%, de la 1 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al companiei, remis, luni Bursei de Valori Bucureşti. Astfel, pentru zona Transilvania Nord, tariful pentru distribuţia &ic
