ANAF derulează, în 2021, proiectul pilot privind stimularea conformării voluntare a persoanelor fizice
Îndrumarea şi informarea contribuabililor în vederea stimulării conformării voluntare, reprezintă ţinta principală a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) prin derularea în 2021 a unui proiect pilot dedicat persoanelor fizice. "Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va intensifica, şi în anul 2021, a
Nazare: E nevoie de adoptarea unui buget de relansare economică, orientat către performanţă şi rezultate
Bugetul României trebuie să fie orientat către performanţă şi rezultate, cu obiective trainice, care să asigure stabilitatea financiară pe termen lung, atât de necesară după aproape un an de criză, a scris, marţi, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare. "În cursul zilei de astăzi am participat alături de prim-ministrul Rom&a
Consiliul Concurenţei analizează preluarea Gothaer Asigurări Reasigurări de către Allianz-Ţiriac Asigurări
Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Allianz-Ţiriac Asigurări preia compania Gothaer Asigurări Reasigurări, potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, remis, marţi, AGERPRES. Allianz-Ţiriac face parte din grupul Allianz şi oferă o gamă largă de produse de asigurări de viaţă şi asigurări generale, incluzând, printre altele, seg
Studiu: 6 din 10 români susţin că principala contribuţie a diasporei la economia României o constituie banii trimişi familiei
Şase din zece români (59%) consideră că principala contribuţie a diasporei la economia României este reprezentată de banii trimişi familiei, în timp ce 21% de banii cheltuiţi în vizitele lor în ţară, arată datele unui sondaj realizat de o companie specializată în transferuri internaţionale de bani. Conform r
BNR: Se prefigurează o schimbare importantă în conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri
Se prefigurează o schimbare importantă în conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, dar persistă totuşi incertitudini semnificative în ceea ce priveşte dimensiunea şi instrumentele consolidării bugetare din acest an şi în perspectivă, potrivit minutei şedinţei de politică monetară a Consiliului de Administraţie al Băncii Naţional
CNAIR: Facem apel la conducătorii auto să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă
Compania de drumuri atrage atenţia conducătorilor auto care se deplasează în această perioadă să circule cu atenţie şi prudenţă, să adapteze viteza la condiţiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă şi să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile de trafic din zonele tranzitate.
Cristina Chiriac: Femeile trebuie să fie conştiente de puterea lor şi să sancţioneze politica, dacă aceasta le ignoră
Participarea femeilor în viaţa politică şi publică este esenţială pentru atingerea obiectivelor de dezvoltare durabilă până în 2030, însă datele arată că femeile sunt subreprezentate la toate nivelurile de luare a deciziilor pe plan mondial, iar realizarea parităţii de gen în viaţa politică este departe, conform unui comunicat al Confederaţiei N
Apele Române: La începutul verii vom avea aproape 53 de hectare de plajă nouă
Litoralul românesc va avea, la începutul verii, aproape 53 de hectare de plajă nouă, pe o lungime de 6.950 de metri liniari, anunţă Administraţia Naţională "Apele Române", pe pagina sa de Facebook. "Operaţiunile de înnisipare pe plaja din Mamaia sunt în toi. Cel mai mare proiect din ultimii 50 de an
Românii alocă, în medie, 1.000 de euro pentru achiziţia de sisteme inteligente de monitorizare a locuinţei (sondaj)
Românii investesc, în medie, aproximativ 1.000 de euro în sisteme smart home pentru monitorizarea şi siguranţa locuinţei, iar unu din zece persoane (10%) deţine cel puţin un astfel de produs, arată rezultatele unui sondaj de specialitate, publicat marţi. Conform datelor centralizate de Assa Abloy România, filială a grup
Havrileţ (Ministerul Energiei): Fără o piaţă liberă a energiei nu există investiţii noi; deja avem probleme cu acoperirea consumului
Fără liberalizarea pieţei de energie nu vor veni investitori să construiască noi centrale de producere a energiei, în contextul în care România deja are probleme cu acoperirea consumului, a declarat, marţi, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Energiei. El a participat la conferinţa online "Electricitat
Cabat (CFA România): Probabil ne ducem spre 2030 în ceea ce priveşte momentul adoptării monedei unice
Momentul adoptării monedei unice de către România se va amâna probabil pentru 2030 din cauza crizei de coronavirus, a declarat marţi Dragoş Cabat, membru al boardului CFA România, menţionând că la nivel politic ar trebui să existe o decizie de a încerca să intrăm măcar în anticamera zonei euro şi să reîndeplinim condiţiile de
ANRE a solicitat CNA aprobarea unui mesaj de interes public cu privire la liberalizarea pieţei de energie
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului aprobarea unui mesaj de interes public, care va fi difuzat gratuit la televizor pentru a informa oamenii cu privire la liberalizarea pieţei de energie, a declarat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în En
Cyber Dacians a câştigat un loc în unul dintre cele mai competitive acceleratoare de start-upuri globale, Start-Up Chile
Compania românească de securitate cibernetică Cyber Dacians a câştigat un loc în unul dintre cele mai competitive acceleratoare de start-upuri globale, Start-Up Chile. Conform unui comunicat remis AGERPRES, Cyber Dacians a fost aleasă din 840 de companii, care au participat pentru 78 de locuri în programul care le va of
Popa (CFA România): Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Pensia publică de la stat ar fi de aproximativ 32% din ultimul salariu dacă nu ar exista pensiile private, ceea ce pe standarde globale este destul de puţin, a declarat, miercuri, Cristian Popa, membru al boardului CFA România. "Calculele studiilor noastre arată că după inflaţie românul mediu primeşte, în termeni reali,
Impactul economic al coronavirusului se va resimţi puternic până în trimestrul IV al anului 2021 (CFA România)
Analiştii financiari anticipează că impactul economic al coronavirusului se va resimţi puternic până în trimestrul IV al anului 2021, potrivit sondajului realizat de Asociaţia CFA România în decembrie 2020. Deficitul bugetar anticipat pentru anul în curs este estimat la 6,9% din PIB, iar creşterea Produsului Inter




.png)
.jpg)




.jpg)

.png)
.png)