ANPC recomandă atenţie sporită la achiziţionarea de peşte şi a preparatelor din peşte, în această perioadă
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) recomandă consumatorilor o atenţie sporită la achiziţionarea de peşte, a preparatelor din peşte preambalate şi a conservelor din peşte, în această perioadă.
"Ţinând cont de consumul tradiţional de peşte specific acestei perioade, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor recomandă o atenţie sporită la achiziţionarea de peşte, a preparatelor din peşte preambalate şi a conservelor din peşte. Vă recomandăm să nu cumpăraţi peşte sau produse din peşte din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare. Totodată, acesta nu vă poate elibera bon de casă cu care să justificaţi tranzacţia comercială şi, astfel, riscaţi să achiziţionaţi un produs neconform sau chiar nesigur, care poate să vă afecteze sănătatea", a scris, sâmbătă, pe Facebook, Autoritatea.
Potrivit specialiştilor, pentru ca peştele şi produsele din peşte să nu reprezinte un pericol pentru sănătatea dumneavoastră, trebuie avute în vedere următoarele aspecte: acordaţi o atenţie deosebită aspectului exterior al produsului, pentru a vă forma o prima apreciere asupra gradului de prospeţime; nu achiziţionaţi produse cu suprafaţa mâzguită, lipicioasă, deshidratată, cu pete de mucegai sau produse cu miros şi culoare modificate, aspect de vechi etc.; refuzaţi să cumpăraţi peşte şi produse din peşte dacă aveţi îndoieli asupra gradului de prospeţime, calitatea şi modul de informare prin etichetare; urmăriţi modul de etichetare a peştelui şi a produselor din peşte şi nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate.
De asemenea, se recomandă consumatorilor să refuze să cumpere peşte şi produse din peşte preambalate, pe ale căror etichete nu este înscrisă data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau a depăşit termenul.
În acelaşi timp, la cumpărarea peştelui şi produselor din peşte, trebuie solicitat şi păstrat bonul de casă pentru a putea proba achiziţia în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea produsului.
ANPC menţionează că, în anii anteriori, inspectorii de control au găsit la comercializare produse neconforme, precum: chefal proaspăt expus la comercializare pe pat de gheaţă care prezenta muşchiul cu o consistenţă flască, burtă moale umflată - amestecat cu chefal care era proaspăt şi fără deficienţe; crap proaspăt care prezenta semne vizibile de alterare (ochii retractaţi în orbite şi burta moale) sau produsul era în afara datei limită de consum; scrumbie sărată, în vid, cu lichid în ambalaj, care din cauza devidării prezenta consistenţă moale şi miros nespecific; macrou congelat cu arsuri de congelare, din cauza depozitării incorecte.
Totodată, au fost descoperite la vânzare conserve de "sardine în ulei natural" care aveau declarat pe etichetă o cantitate netă de 200 g şi un conţinut de peşte de 120 g, adică 60%, faţă de minim 70% prevăzut conform normelor legale. În acelaşi timp, se comercializau conserve de "sardine în ulei vegetal", conform declaraţiilor de pe etichetă ("ingrediente: sardinella gibosa 72%, apă, ulei soia 5.6%") aveau un conţinut de apă în jur de 22%, faţă de maximum 8% admis, iar file Pangasius avea glazură protectoare declarată de 20%, la care s-a determinat, după decongelare o proporţie de glazură de peste 28%.
Conform Autorităţii, pe piaţă au fost descoperite şi alte produse din peşte cu probleme, precum: cod congelat, provenienţă Spania, pe a cărui etichetă se declara glazura "0", iar în urma analizelor de laborator s-a determinat 4,99% glazura; produse preambalate etichetate incorect sau incomplet, fără menţionarea tuturor ingredientelor şi neînscrierea datei durabilităţii minimale pe etichetă; utilizarea de denumiri improprii / menţiuni menite a induce în eroare consumatorii (hering provenienţă Norvegia, comercializat sub denumirea de scrumbie de Dunăre, baby hering provenienţă Polonia, comercializat sub denumirea de oblet).
O abatere frecvent întâlnită în cadrul acţiunilor de control, desfăşurate în anii anteriori, este nerespectarea condiţiilor de depozitare şi expunere la comercializare, respectiv: peşte expus în condiţii necorespunzătoare, direct pe paviment; peşte care prezenta modificări organoleptice - solzi desprinşi, consistenţă flască a muşchiului; peşte şi produse din peşte depozitate în afara spaţiului frigorific la temperatura mediului ambiant, într-un depozit neamenajat, impropriu şi neautorizat; peşte sărat (şprot şi plătică) depozitat în agregat frigorific, dar care nu asigura temperatura de depozitare stabilită de producător.
În perioada următoare, ANPC anunţă că va supraveghea atent piaţa pentru a verifica modul în care operatorii economici îşi desfăşoară activitatea şi se respectă drepturile consumatorilor. AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
DGPMB: Aproximativ 500 de kilograme de produse din peşte confiscate în trei zile
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







