DGPMB: Aproximativ 500 de kilograme de produse din peşte confiscate în trei zile
Poliţiştii bucureşteni au confiscat, în ultimele trei zile, aproximativ 500 de kilograme de peşte şi produse din peşte, fiind aplicate amenzi 94.000 de lei, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al al Poliţiei Capitalei, Ciprian Romănescu.
El a precizat că, sâmbătă dimineaţă, au fost confiscate, doar în Piaţa Obor, 150 de kilograme de peşte.
"Acţionăm în această perioadă, fiind vorba şi de sărbătorile de Florii, când se achiziţionează foarte multe produse din peşte. Suntem în principalele pieţe şi în principalele centre comerciale unde să comercializează astfel de produse. În prezent, în Piaţa Obor, unde colegii mei au găsit la această oră mai multe nereguli la nişte societăţi comerciale, au fost confiscate aproximativ 150 de kilograme de peşte doar din această locaţie. În ultimele trei zile, Poliţia Capitalei a desfăşurat astfel de controale privind transportul, depozitarea şi comercializarea produselor agroalimentare, în special cele din peşte, fiind confiscate până la acest moment aproximativ jumătate de tonă de produse din peşte şi peşte. De asemenea, au fost aplicate amenzi de 94.000 de lei operatorilor economici care încălcau prevederile legale", a afirmat Romănescu într-o declaraţie de presă susţinută la Piaţa Obor.
El a adăugat că au mai fost confiscate circa 800 de kilograme de produse de origine non-animală şi aproximativ 160 de kilograme de produse de origine animală.AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Trei locuințe au fost cuprinse de flăcări în localitatea Slatina-Timiș, cu pericol de extindere la o a patra
Trei locuințe au fost cuprinse de flăcări într-un incendiu izbucnit în localitatea Slatina-Timiș, în noaptea de sâmbătă spre duminică, existând pericolul extinderii la o a patra gospodărie din vecinătate, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Potrivit sursei citate, pompierii mil
Populația din nordul județului Tulcea, avertizată prin RO-ALERT în urma a noi atacuri cu drone în Ucraina
Populația din nordul județului Tulcea a primit mesaj RO-ALERT în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce Federația Rusă a executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Iașiul a primit trofeul 'Mărul de Aur', una dintre cele mai prestigioase distincții internaționale în turism (GALERIE FOTO)
Municipiul Iași a intrat, începând de sâmbătă, în galeria marilor destinații turistice ale lumii, odată cu primirea trofeului 'Mărul de Aur' - 2026, distincție acordată de Federația Internațională a Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism (FIJET) pentru contribuția la conservarea și promovarea patrimoniului cultural, istoric și natural
Sibiu: Urs pe Valea Avrigului; a fost transmis mesaj RO-ALERT
Prezența unui urs a fost semnalată sâmbătă seara pe Valea Avrigului, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Andreea Ștefan. 'În urmă cu puțin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 a fost semnalată prezența unui urs pe Valea Avrigului. La fața locului se deplasează un echipa
Vaslui: Intervenție a pompierilor pentru salvarea unui cal rămas blocat pe o cale ferată, la Bârlad
Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au intervenit, sâmbătă, pentru salvarea unui cal căzut între șinele unei căi ferate. Incidentul s-a petrecut la ieșirea din municipiul Bârlad, în zona podului de fier.
Giurgiu: Incendiu fără victime într-o gospodărie; Pompierii au reușit lichidarea acestuia
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineața, într-o gospodărie din municipiul Giurgiu. Evenimentul a avut loc pe strada Nicolae Titulescu, a informat ISU Giurgiu. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere și o cisternă. La sosirea echipajelor, incendiul
Vreme caniculară în București, până marți seara, când se pot înregistra averse și descărcări electrice (meteorologi)
Vremea va fi deosebit de caldă în București sâmbătă, duminică, luni și marți, când va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice, seara, arată prognoza de specialitate, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 20 iunie, ora 09:00 - 21 iunie, ora 9:0
ANM: Cod galben de caniculă în 15 județe, sâmbătă; informare de vreme călduroasă în restul țării, apoi instabilitate atmosferică
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, valabilă în 15 județe, pe fondul intensificării valului de căldură. Meteorologii au emis și o informare de vreme călduroasă și disconfort termic, dar și instabilitate atmosferică, valabilă în restul țării, până marți sea
Vrancea: Cinci persoane, între care doi copii, rănite într-un accident pe DN2 - E85, la Golești
Cinci persoane, între care doi copii, au fost rănite într-un accident rutier produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe DN2-E85, la Golești, un tânăr de 18 ani fiind transportat în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Galați. Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, accidentul a im
Cutremur cu magnitudinea 3 în județul Buzău, sâmbătă dimineața
Un cutremur slab cu magnitudinea de 3 s-a produs sâmbătă dimineața, la ora locală 5:37, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 138,7 kilometri și s-a produs în apr
Restricții ale traficului rutier la sfârșit de săptămână, pe Calea Victoriei
Traficul rutier va fi restricționat, la sfârșitul acestei săptămâni, pe Calea Victoriei, segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței, atât pentru autovehicule, cât și pentru biciclete și trotinete, pentru desfășurarea proiectului 'Străzi Deschise - București, Promenadă Urbană'. Nu va fi afecta
Sâmbătă încep lucrările de remediere la Pasajul Basarab
Circulația rutieră și transportul public în zona Pasajului Basarab vor fi afectate începând de sâmbătă, când încep lucrările de remediere a acestei infrastructuri, a informat Primăria Capitalei. Astfel, de sâmbătă până pe 29 iunie, se va lucra doar în zona liniilor de tramvai, fără afectare
Festivalul Namaste India - în weekend, în Grădina Botanică; spectacole, artiști internaționali și peste 50 de activități
Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Namaste India, un eveniment organizat de Centrul Cultural Rabindranath Tagore, sub auspiciile Ambasadei Indiei la București, care celebrează cultura, arta și spiritualitatea acestei țări, se va desfășura, sâmbătă și duminică, în Grădina Botanică. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, tran
Peste 2.000 de oameni au ieșit în Piața Victoriei; scandări împotriva președintelui Nicușor Dan
Peste 2.000 de oameni au participat, vineri, la un protest în Piața Victoriei, organizat de mai multe organizații civice, în contextul a trei decizii ale Justiției luate joi, toate fiind considerate de inițiatorii protestului ca fiind împotriva actorilor politici care îl susțin pe președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan.
Brașov: Patru persoane au fost rănite după ce o mașină s-a răsturnat pe DN 1E, drumul spre Poiană
Patru persoane au fost rănite, vineri seară, după ce o mașină s-a răsturnat pe DN 1E, între municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, șoferul autoturismului ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează a fi clarificate și s-a ră













