Preţul energiei pe bursă a crescut semnificativ, cu peste 150%, în aprilie 2021 faţă de anul trecut
Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM (Piaţa pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 309 lei pe MWh în luna aprilie 2021, cu 150,6% mai mult faţă de preţul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 123 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.
Circulaţia metroului se desfăşoară cu dificultate, din cauza unei căderi de tensiune
Circulaţia metroului se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă, din cauza unei căderi de tensiune, a anunţat Metrorex într-un comunicat remis AGERPRES. Potrivit Metrorex, între orele 11:15 - 11:56, circulaţia pe Magistrala 1 s-a desfăşurat cu dificultate ca urmare a unei căderi de tensiune în c
Turcan: Le-am comunicat colegilor de la sindicate că nu voi sprijini derogări sau tratamente speciale pentru Ministerul Muncii
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, afirmă că nu va sprijini derogări sau tratamente speciale pentru Ministerul Muncii, dar va milita pentru recompensarea muncii de calitate. Raluca Turcan a participat vineri, la Sibiu, la Consiliul Naţional al Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii. "Mă preocupă în mod deose
Termenul de depunere a declaraţiei de beneficiar real va fi prelungit până la 1 octombrie (proiect)
Termenul de depunere a declaraţiei de beneficiar real va fi prelungit până la 1 octombrie, iar documentul va putea fi depus sub formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică, sau poate fi transmis la Oficiul Registrului Comerţului prin mijloace electronice, potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat de Ministerul Economiei, Antreprenori
Adrian Criţ: Nu desfiinţăm linii de transport, eficientizăm trasee; dacă păstrăm traseele, o să păstrăm şi angajaţii
Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Adrian Criţ, a anunţat vineri că nu vor fi desfiinţate linii de transport, iar acest lucru va permite păstrarea tuturor angajaţilor, însă unele trasee vor fi eficientizate, astfel încât unele mijloace de transport să nu mai circule goale. "Nu desfiinţăm linii de transport, ef
Năsui: Relaxarea se va întâmpla în trei etape; detaliile tehnice vor fi decise de premier
Relaxarea restricţiilor se va întâmpla în trei etape, din 15 mai, 1 iunie şi 1 iulie, dar toate detaliile tehnice vor fi decise de premier, a declarat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui. "Relaxarea se va întâmpla în trei etape: 15 mai, apoi 1 iunie şi 1 iulie. De mâine practic put
Adrian Oros: În iunie lansăm un program de 3,2 miliarde de euro bani europeni pentru investiţii în agricultură
În luna iunie va fi lansat un program de 3,2 miliarde de euro, fondurile europene fiind destinate investiţiilor în agricultură, a anunţat vineri, la Cluj-Napoca, ministrul Agriculturii, Adrian Oros. "Chiar dacă acum avem un an cu precipitaţii din abundenţă, chiar dacă semne bune se arată privind evoluţia pandemiei, trebuie să ne gândim ş
Peste 65% din producţia de electricitate a României provine din surse regenerabile, vineri după-amiaza
România îşi asigură două treimi din producţia de energie din surse regenerabile, vineri după-amiaza, şi exportă peste 1.000 de MW, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional, postate în timp real pe site-ul Transelectrica şi analizate de AGERPRES. Aceasta pe fondul unei producţii foarte mari de energie &ici
Deficitul de cont curent a crescut cu 157% în primul trimestru
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primul trimestru din 2021 un deficit de 2,549 miliarde euro, cu 157% mai mare faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 990 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2020, conform datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR). "În structura acest
Kaspersky: Patru din zece utilizatori cred că timpul de actualizare a software-ului poate fi folosit pentru alte activităţi
Patru din zece (40%) utilizatori globali de Internet au afirmat că timpul petrecut aşteptând ca dispozitivele lor să se actualizeze e preţios şi că acesta poate fi folosit în alte scopuri, cum ar fi pentru creşterea productivităţii sau pentru auto-dezvoltare, reiese din rezultatele unui sondaj publicat, vineri, de Kaspersky. "Actualizările dis
Loteria Română: Report de peste 5,59 milioane de euro la Joker
Un report în valoare de peste 27,54 milioane lei (peste 5,59 milioane de euro) este în joc la categoria I a jocului Joker, în timp ce la categoria I de la Loto 6/49 se înregistrează un report în valoare de peste 11,89 milioane lei (peste 2,41 milioane de euro), la tragerile loto care au loc duminică, potrivit unui c
ANCOM propune în consultare publică trei proiecte de decizie privind utilizarea spectrului de frecvenţe radio
Trei proiecte de decizie referitoare la procedura de acordare a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio au fost lansate, vineri, în consultare publică de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Primul proiect vizează procedura de acordare a drepturilor de utilizare a frecvenţelor radio, prin care se p
Şeful STB: Începând de săptămâna viitoare, autobuzele şi troleibuzele vor respecta programul de transport
Autobuzele şi troleibuzele vor respecta programul de transport, începând de săptămâna viitoare, iar acest lucru va fi posibil prin aplicaţia existentă care creează legătura între dispecerat şi şoferul vehiculului, a anunţat, vineri, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Adrian Criţ, într-o conferinţă de presă.
Expunerile societăţilor de asigurări la riscurile macro rămân la un nivel ridicat (raport ASF)
Expunerile societăţilor de asigurări la riscurile macro rămân la un nivel ridicat, în timp ce restul categoriilor de riscuri se menţin la un nivel mediu, se arată în cel mai recent Raport de tendinţe şi riscuri pe pieţele financiare, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară. "Tabloul riscurilor pentru sectorul asigurărilor din
ANSVSA: 310 focare de pestă porcină active; 11 focare noi înregistrate în ultima săptămână
Numărul focarelor de pestă porcină africană active era, joi, de 310, în ultima săptămână fiind înregistrate 11 focare noi, conform datelor publicate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Din totalul focarelor active, şapte erau în exploataţii comerciale şi unul în e

