Sindicat: Ministrul Transporturilor a fost informat greşit în legătură cu motivul invocat pentru desfiinţarea ARSVOM
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a fost informat greşit în ceea ce priveşte motivul pe care l-a invocat pentru desfiinţarea Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), se precizează într-un comunicat remis luni de Sindicatul Liber al Marinarilor din ARSVOM.
Organizaţia sindicală subliniază că ministrul Transporturilor a invocat, ca argument pentru desfiinţarea ARSVOM, faptul că o "barcă" a ARSVOM nu a putut să iasă din port pentru a asista o navă ucraineană, însă în realitate nava ARSVOM a ieşit din port în acel caz.
"Motivul principal care stă la baza deciziei de desfiinţare şi care a fost invocat de domnul ministru Cătălin Drulă, că acea 'barcă' nu a putut să iasă din port pentru intervenţia şi salvarea vieţii omeneşti pe mare în speţa incidentului in care a fost supusă nava ucraineană, considerăm că domnul ministru a fost greşit informat şi putem dovedi în acest sens cu documente justificative. Nava a primit semnalul de alertare, a ieşit din port până la distanţa de 40 de mile marine după care aceasta a fost intoarsă din drum de către Centrul de coordonare al Autorităţii Navale Române", se menţionează în comunicatul sindicaliştilor din ARSVOM.
În plus, organizaţia sindicală subliniază că, chiar în momentele în care ministrul anunţa public intenţia de desfiinţare a ARSVOM, a navă a agenţiei acţiona în zona Corbu.
"Mai mult decât atât, pe data de 04.07.2021, când domnul ministru făcea declaraţii de presă în care anunţa că va desfiinţa ARSVOM, o navă din cadrul acestei Agenţii, la solicitarea Centrului de coordonare al Autorităţii Navale Române, acţiona în zona Corbu", potrivit comunicatului.
Sindicatul Liber al Marinarilor din ARSVOM solicită ministrului Transporturilor o întrevedere, pentru clarificarea situaţiei.
"Precizăm faptul că Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare este o instituţie in subordinea Ministerului Transporturilor, cu buget aprobat de către acesta, cu toate planurile de investiţii. Pe această cale solicităm public o întrevedere cu domnul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, în vederea clarificării viitorului pe care îl va avea această Agenţie în cadrul Ministerului pe care îl conduce", se precizează în comunicatul semnat de preşedintele Sindicatului Liber al Marinarilor din ARSVOM, Boris Alexe Lucian.
Organizaţia sindicală arată că viteza adoptării deciziei desfiinţării ARSVOM ridică mari semne de întrebare în rândul angajaţilor, în contextul în care singura informaţie venită de la ministerul de resort este că atribuţiile ARSVOM vor fi preluate de IGSU.
"Decizia luată la nivelul ministerului considerăm că a fost o eroare, fără a avea la bază o analiză temeinică, iar consecinţele în timp s-ar putea dovedi catastrofale. Mai mult decât atât, rapiditatea cu care s-a luat această decizie ridică mari semne de întrebare în rândul angajaţilor, precizându-se că doar atribuţiile acestei Agenţii vor fi preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (l.G.S.U.)", se menţionează în comunicatul sindicatului din Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat duminică, la Timişoara, că Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) va fi desfiinţată, atribuţiile acesteia urmând să fie preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), menţionând că şi-a exprimat acordul în acest sens şi premierul Florin Cîţu.
Drulă a salutat recenta acţiune a procurorilor în cazul ARSVOM şi a subliniat că la respectiva instituţie s-a derulat un control pornit la cererea sa.
"În martie s-a scufundat un vas ucrainean, iar vasul ARSVOM nu a prea putut ieşi din port pentru că era vreme rea, iar barca pe care ei au dat milioane de euro nu poate funcţiona pe vreme rea. Am trimis un corp de control acolo, control încheiat, care a ridicat o serie largă de probleme pe zona de achiziţii. Anunţ că această agenţie va fi desfiinţată, am discutat şi cu premierul României şi şi-a dat acordul, iar atribuţiile sale vor fi preluate de IGSU, pentru că, de fapt, nici nu-şi prea avea rostul, iar prin felul în care au acţionat - şi vedem şi aceste acuzaţii, este un dosar în curs care va trebui finalizat - arată că sunt suspiciuni mari de integritate, de competenţă grave şi vom desfiinţa această agenţie", a explicat Cătălin Drulă într-o conferinţă de presă.
Directorul ARSVOM, Daniel Manole, a fost revocat din funcţie, joi, după ce a fost reţinut de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice
BNR: Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna septembrie 2026 cu 0,7% față de august 2026 (-0,02% în termeni reali), până la nivelul de 480,263 miliarde lei, arată datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei, cu o pondere de 66,8% în vo
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru
Despăgubirile plătite în baza asigurărilor facultative de locuință au depășit 90 de milioane de lei în primul semestru din 2026, în creștere cu 14% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce numărul polițelor a avansat cu 8%, potrivit unui comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UN
Peste 3,88 milioane de utilizatori ai Spațiului Privat Virtual; ANAF extinde utilizarea instrumentelor digitale
Spațiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acțiunilor de control a depășit ținta asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a organizat, în per
INS: România avea peste 500.000 de locuri de cazare turistică la 31 iulie 2026, în creștere cu 7,7%
România avea, la 31 iulie 2026, peste 500.000 de locuri de cazare turistică, în creștere cu 7,7% față de aceeași dată a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Numărul structurilor de primire turistică a ajuns la 16.399, cu 2.074 mai multe (+14,5%) față de 31 iulie 2025, în
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 3,32 milioane de euro, a fost câștigat cu un bilet de 24,50 lei
Marele premiu la Loto 6/49, în valoare de 17,761 milioane de lei (peste 3,32 milioane de euro), a fost câștigat la tragerile de joi, cu un bilet jucat pe aplicația mobilă AmParcat.ro, informează vineri Loteria Română. Biletul norocos a fost completat cu 3 variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de 24,50 de lei.
INS: Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piața internă și piața externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în luna august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă a scăzut cu 13,7% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Cifra de afaceri d
Scădere cu 2,8% a comenzilor noi din industria prelucrătoare, în primele opt luni (statistică)
Comenzile noi din industria prelucrătoare au scăzut, în termeni nominali, în primele opt luni ale anului în curs, cu 2,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). În marja scăderii generale au fost înregistrate diminuări ale comenzilor &
Târgul de Turism China 2026 se deschide vineri la București
Centrul Cultural Chinez din București, în parteneriat cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România (ANAT), organizează, în perioada 23-25 octombrie 2026, în Capitală, Târgul de Turism China 2026. 'După succesul primei ediții, desfășurate în 2025, evenimentul continuă să promoveze diversitate
Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK
Grupul Vertik organizează, în perioada 13-24 octombrie, cea de-a doua ediție Financing & IPO Summit 2026, care se adresează companiilor cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro, cu planuri de dezvoltare și nevoie de capital suplimentar și care vor să își diversifice sursele de finanțare dincolo de finanțarea bancară. Con
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței
Dan Air a depus joi la Tribunalul Ilfov cererea de deschidere a procedurii insolvenței, cu intenția de reorganizare a activității, informează compania printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, compania operează în continuare toate zborurile programate, biletele rămân valabile, iar pasagerii nu trebuie să întreprindă nicio acțiune.
Ministerul Finanțelor: Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% în 2025
Eurostat a confirmat că România a redus deficitul bugetar la 7,8% din PIB în 2025, una dintre ele mai ample ajustări din Uniunea Europeană, informează Ministerul Finanțelor printr-un comunicat. 'Datele trimestriale Eurostat pentru 2026 evidențiază necesitatea continuării procesului de consolidare fiscală. Deficitul Români
Zincă (Ministerul Finanțelor): O eventuală retrogradare a ratingului României ar restrânge baza de investitori și ar crește costurile de finanțare
O eventuală retrogradare a ratingului suveran al României sub categoria recomandată investițiilor ar limita semnificativ baza de investitori și ar putea determina creșterea costurilor de finanțare, în condițiile în care statul are în continuare un necesar ridicat de împrumuturi, a declarat joi Bogdan Zincă, șef serviciu în cadrul D
Ministerul Energiei va iniția demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Valea Jiului la nivelul maxim în plată
Ministerul Energiei va iniția, în maximum 30 de zile, demersuri legislative pentru alinierea salariilor angajaților Complexului Energetic Valea Jiului la nivelul maxim aflat în plată pentru fiecare categorie de personal, în urma discuțiilor cu reprezentanții minerilor de la Vulcan. 'În ceea ce privește alinierea dre











