Verboncu (Vimetco Trading): Industria aluminiului este extrem de sensibilă la ce se întâmplă în energie; și amprenta carbonică este importantă
Dusseldorf - Trimisul special AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Energia este materia primă cea mai importantă pentru industria aluminiului, iar problemele din sector sunt arhicunoscute la nivel european, dar importantă este şi amprenta carbonică, care este dictată în mare măsură şi de mixul energetic la care suntem conectaţi, a declarat, miercuri, Florin Verboncu, managing director Vimetco Trading, direcţia de vânzări a Alro.
' În România, Alro este singurul producător de aluminiu primar. În Europa suntem mai mulți producători. Problemele probabil variază de la țară la țară. Materia primă cea mai importantă pentru noi este energia, evident. Problemele sunt probabil, la nivel european, arhicunoscute cu energia. Evident, sunt impactate și de ce se întâmplă la nivel mondial, de situația din Orientul Mijlociu, care a avut un impact asupra gazului natural. Știm cu toții problemele din această vară cu seceta și cu scăderea debitului Dunării, cu reactoarele care au fost oprite. Aș zice e o dinamică continuă aici. La noi este importantă și partea de amprentă carbonică. Amprenta carbonică este dictată într-o anumită măsură și de mixul energetic la care suntem conectați. Există o transparență totală din punctul ăsta de vedere, pentru că sunt documente care sunt solicitate. (...) Sunt niște documente care sunt validate de firme acreditate în acest sens. (...) Sunt certificate și evident că sunt dictate într-o anumită măsură și de mixul energetic, pe lângă procesele interne pe care fiecare producător le are și și le optimizează. (...) Suntem o industrie extrem de sensibilă la ce se întâmplă în energie', a explicat Verboncu, în marja ALUMINIUM 2026 Dusseldorf.
Foto: (C) Nicoleta Gherasi/AGERPRES
Pe de altă parte, acesta a subliniat că pentru combinatul de la Slatina contează forate mult și partea de recycling, compania având o capacitate de reciclare de peste 100.000 de tone, utilizată integral în prezent.
'Pe partea de recycling am avut investiții semnificative și pentru noi chiar a contat foarte mult să creștem capacitățile de reciclare, mai ales că vin mână în mână cu amprenta carbonică și sunt evident o plasă de siguranță pentru zona energetică. Avem peste 100.000 tone capacitate de reciclare, care este utilizată integral în momentul de față. Am făcut asta înainte să devină o normă în piață și acum realizăm că într-adevăr este o condiție obligatorie pentru a asigura circularitatea. Vă pot spune cu subiect și predicat că producătorii din industriile mai sofisticate beneficiază din plin de aceste realități. Importăm deșeuri și de la clienții principali, care au consum mare de produs finit și rata de deșeu, raportată la cât consumă, este una substanțială, și automat închidem bucla. Vindem placa de aluminiu, placa de aluminiu este uzinată, utilizată în producție, deșeul care este generat se întoarce înapoi la producător', a spus Verboncu.
Combinatul exportă în prezent circa 84% din producție, majoritatea în Uniunea Europeană, dar și în America de Nord - SUA, Canada, Mexic-, pe continentul asiatic etc. Pe partea de produse plate, exporturile se ridică la aproximativ 96%. Compania lucrează deja cu producători direcți, fabricanți de aeronave, inclusiv pe zona de elicoptere, pe zona de automotive, chiar dacă aici este o expunere mai mică în portofoliu, dar este prezentă de foarte mulți ani și în industria de apărare, care începe să crească din ce în ce mai mult la nivel european.
Alro este prezentă cu stand la Aluminium Global Exhibition Dusseldorf, unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate industriei aluminiului, care reunește producători, procesatori, furnizori de tehnologie și clienți din principalele sectoare industriale.
'Messe Dusseldorf, pe partea de consum generalist de aluminiu, este cel mai mare din lume, de departe cel mai important pe harta evenimentelor (...). Avem o situație geopolitică mai tensionată la nivel mondial și clienții, din experiența noastră și din ce am văzut, au realizat în final că lanțurile de distribuție, cu cât sunt mai localizate și păstrate în arealul european, cu atât mai bine este securizată materia primă și toate produsele de care au nevoie. (...) Suntem prezenți aici nu doar pentru că este cel mai important târg, dar cea mai mare parte a partenerilor noștri sunt deja prezenți la târg. Deci, încercăm, pe de o parte, consolidarea parteneriatelor actuale, pe de altă parte, evident, este și cea mai bună ocazie să întâlnim viitori parteneri. (...) Târgul are un profil generalist, e partea general engineering, industrie generală, întrebuințări multiple, dar nu neapărat sectoare nișate. Dar începem să vedem, am văzut asta și de acum 2 ani, dar acum parcă e și mai accentuată prezența factorilor din zona de aeronautică și apărare', a mai afirmat Florin Verboncu.
Alro Slatina a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 101 milioane lei, comparativ cu 17 milioane lei în perioada similară din 2025. Vânzările de produse cu valoare adăugată mare și foarte mare au crescut cu 8%, iar 84% din producție a fost destinată exportului.

Foto: (C) Nicoleta Gherasi/AGERPRES
Programul de investiții al companiei pentru 2026 însumează circa 26 milioane dolari, din care aproximativ 18 milioane dolari sunt destinate proiectelor de investiții în tehnologie și creșterii eficienței energetice. Potrivit reprezentanților companiei, energia rămâne o variabilă critică pentru industrie și, de aceea, sunt direcționate resurse pentru creșterea independenței energetice prin susținerea proiectului CCGT Ișalnița, precum și prin dezvoltarea propriilor capacități de producție și stocare
Circa 800 de expozanți sunt prezenți anul acesta la ALUMINIUM 2026, care se desfășoară în perioada 6-8 octombrie, la Dusseldorf, în Germania, acesta fiind cel mai important eveniment din lume dedicat sectorului aluminiului. AGERPRES/(AS-editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Sursa foto deschidere: linkedin.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Băncile pentru Alimente au salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană
Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România a salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană, care s-au transformat în mai mult de 96 de milioane de porții distribuite persoanelor vulnerabile, potrivit datelor transmise de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Rețeaua națională, formată din nouă Bănci Regionale, colaborea
Tranzacțiile imobiliare, a doua cea mai importantă destinație a capitalului străin din România (analiză)
Soldul investițiilor străine directe din sectorul tranzacțiilor imobiliare a ajuns la aproximativ 22,1 miliarde de euro la finalul anului 2025, reprezentând 16,4% din soldul total al investițiilor străine directe (ISD) din România și plasând sectorul pe locul al doilea după industria prelucrătoare, potrivit datelor Băncii Naționale a României, analiza
Aproape 1,7 tone de deșeuri, colectate de pe plaja Corbu în cadrul unei acțiuni de ecologizare
Peste 250 de persoane au participat, pe 3 octombrie, la o acțiune de ecologizare pe o lungime de peste trei kilometri de plajă în zona Corbu, în urma căreia au fost colectate aproape 1,7 tone de deșeuri. Potrivit organizatorilor, cantitatea de deșeuri a fost cu aproximativ jumătate mai mică față de cea colectată în 2025, când 150 de per
UNTRR avertizează că eventualele amenzi TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor
Primele amenzi aplicate în cadrul sistemului TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri, în condițiile în care sistemul nu este încă funcțional în totalitate, iar sancțiunile pot ajunge la 2.000 de lei pentru anumite situații, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din Rom&aci
Alexandru Petrescu: ASF contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea și infrastructura piețelor financiare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea finanțelor, implementarea Regulamentului MiCA, convergența în materie de supraveghere și dezvoltarea infrastructurilor post-tranzacționare, inclusiv în contextul pregătirilor pentru trecerea la ciclul de decontare T+1, susține președintele ASF, Alexandru Petrescu
Bociu (ANSVSA): Sper ca în perioada următoare să reușim să avem primul transport de ovine către Libia
Exporturile de ovine către Libia ar putea fi reluate în perioada următoare, în contextul în care autoritățile române și cele libiene verifică în această săptămână condițiile tehnice necesare pentru redeschiderea acestei piețe. 'Sunt convins că în această săptămână vom finaliza certificatele sanitare veterinar
Spirits România solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la băuturile spirtoase
Spirits România, asociația reprezentativă a producătorilor și distribuitorilor de băuturi spirtoase, solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la aceste produse, în contextul în care înghețarea taxelor în 2027 nu poate fi o măsură suficientă în urma majorărilor din ultimii doi ani. 'Simpla înghețare a taxe
Ecotic a deschis sesiunea de înscriere pentru ediția a 18-a a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat
Organizațiile, companiile, instituțiile și unitățile de învățământ își pot înscrie proiectele care contribuie concret la protecția mediului și la dezvoltarea unor comunități mai responsabile, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat, organizate de către Asociația Ecotic. Potrivit unui comunicat de p
UNTRR: Taxa de drum poate majora prețul transportului cu 10-25%
Taxa de drum poate determina o creștere cu aproximativ 10%-25% a prețului transportului pe rutele naționale, în condițiile în care transportatorii suportă deja o parte din majorarea costurilor generată de scumpirea motorinei, a declarat miercuri Daniel Niculescu, președinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-o c
Întrerupere temporară a alimentării cu gaze naturale pe Bulevardul Iuliu Maniu din sectorul 6 al Capitalei
Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar, miercuri, alimentarea cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 244J, din sectorul 6 al municipiului București, informează compania. 'În urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează unul dintre imobilul de la
MEDAT: Finanțare de 7,55 milioane de euro pentru proiecte de inovare interregională pe transformare digitală în sănătate,energie și mobilitate
Companiile și organizațiile din România pot accesa finanțări totale de 7,55 milioane de euro, prin proiectul european SystemEU, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, Apelul de Sprijin Financiar pentru Terțe Părți (FSTP
Industria HoReCa oferă gratuit hrană și băuturi de peste 3 milioane de lei pentru pelerinii Sfintei Parascheva
Industria HoReCa va oferi gratuit, în perioada 8-15 octombrie, peste 90.000 de porții de mâncare, 30.000 de sticle de apă și sucuri și 150.000 de pahare de ceai și cafea pentru pelerinii Sfintei Cuvioase Parascheva, valoarea comercială estimată a produselor depășind 3 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Federației Patronate
UNTRR: Solicităm suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie
Transportatorii solicită suspendarea sancțiunilor până când sistemul TollRo este matur și funcțional sau până la 1 aprilie, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Radu Dinescu, în cadrul unei conferințe de presă. ''Ne dorim ca același me
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i





