Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți.
București se află alături de Atena și Roma, din cauza dependenței ridicate de gaz, a lipsei unei strategii integrate și a ritmului lent al reabilitării termice, precizează realizatorii cercetării.
La polul opus al ierarhiei, Stockholm, Paris și Viena sunt cele mai avansate în tranziția către sisteme de încălzire fără combustibili fosili, cu beneficii directe pentru cetățeni.
în acest context, Greenpeace solicită sprijin politic, de reglementare și financiar din partea Uniunii Europene (UE) și a guvernelor naționale pentru a accelera tranziția către soluții de încălzire regenerabilă la nivel local.
'Raportul este lansat în timp ce factorii de decizie din UE dezbat viitorul energetic al Europei, iar amenințarea creșterii prețurilor planează din nou înaintea sezonului de încălzire. În fruntea clasamentului, Stockholm, Paris și Viena se remarcă prin planuri clare pe termen lung, investiții importante în rețelele de termoficare și măsuri de protecție socială. Copenhaga și Amsterdam sunt pe un drum bun, cu progrese vizibile în tranziția către sisteme de încălzire mai sustenabile. În zona de mijloc a clasamentului - Budapesta, Praga, Berlin, Varșovia și Bruxelles - situația diferă de la un oraș la altul, dar toate se confruntă încă cu un parcurs incomplet al tranziției. La coada clasamentului, Bucureștiul are o rețea extinsă de termoficare și programe de sprijin pentru gospodăriile vulnerabile, dar sistemul de încălzire are în prezent performanțe slabe, iar tranziția către un sistem fără combustibili fosili este încă departe de a fi finalizată. În reabilitarea și modernizarea rețelei sunt planificate investiții importante, susținute de finanțări deja asigurate. Cu toate acestea, sistemul rămâne puternic dependent de combustibili fosili și se confruntă cu pierderi mari de căldură și probleme de eficiență', se arată în studiu.
Potrivit sursei citate, pe lângă riscurile generate de dependența de gaz, raportul evidențiază și beneficiile concrete ale investițiilor în proiecte 'verzi'. Astfel, în Paris, Viena și Madrid, proiectele de pompe de căldură, izolație și energie solară au contribuit la reducerea semnificativă a facturilor la energie, iar în Berlin și Amsterdam, centralele de tip 'power-to-heat' ajută orașele să fie mai bine protejate de fluctuațiile prețurilor la energie.
Totodată, în Varșovia, închiderea centralelor pe gaz a dus la o reducere importantă a emisiilor de noxe (NOx) și de particule în suspensie (PM).
Realizatorii raportului de specialitate arată că cea mai mare provocare a tranziției nu mai este stabilirea unor obiective ambițioase, ci punerea lor în practică.
'Pentru a elimina treptat încălzirea pe combustibili fosili fără a pune costurile tranziției pe umerii cetățenilor, orașele au nevoie de termene clare pentru realizarea acestei tranziții, de limitarea noilor investiții în proiecte pe bază de gaz și de folosirea strategică a fondurilor disponibile. Fonduri europene precum Fondul pentru Modernizare și Fondul Social pentru Climă pot susține renovarea și eficientizarea locuințelor, precum și sprijinul acordat gospodăriilor afectate de sărăcia energetică', notează documentul.
Raportul intitulat 'Orașe fără gaze? Clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană - O ierarhizare a 15 orașe europene în funcție de eliminarea treptată a încălzirii pe bază de combustibili fosili, infrastructură, realizarea proiectelor și echitate socială', este realizat de către consultantul independent în probleme de energie și climă, Mehmet Boruhan Bulut. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Petrescu (ASF):Piețele financiare trebuie să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică
Piețele financiare trebuie să fie capabile să susțină investițiile, economisirea pe termen lung și dezvoltarea economică, iar reglementarea financiară să mențină încrederea publicului și să asigure un echilibru între protecție, investiții și inovare, a afirmat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Păun: Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată la aproximativ 50 de lei sau eliminată contribuția la sănătate
Valoarea tichetelor de masă ar trebui majorată de la 45 de lei la aproximativ 50 de lei, prin corectarea formulei de indexare, sau menținută la nivelul actual, dar cu eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate, pentru creșterea puterii de cumpărare a salariaților, a declarat marți, pentru AGERPRES, profesorul universitar de economie Cristian Păun, &ic
Tranzacții de peste 67 milioane lei, marți, la BVB
Indicii Bursei de Valori București (BVB) au înregistrat evoluții mixte marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 67,62 milioane de lei (12,64 milioane de euro), din care 47,05 milioane lei (8,79 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de compa
Sterică Fudulea: Mâine, la CES, avem pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului
Consiliul Economic și Social are miercuri pe ordinea de zi Hotărârea de Guvern de prelungire a perioadei crizei țițeiului cu încă trei luni, de la 1 noiembrie până la 31 decembrie inclusiv, a afirmat, marți, președintele CES, Sterică Fudulea, la un eveniment de specialitate. ''Mâine, la CES - unde nu sunt numai
CNAIR: Condițiile meteorologice nefavorabile închid temporar circulația pe Transfăgărășan (DN 7C)
Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă, începând de marți, ora 18:00, între Piscul Negru (județul Argeș) și Bâlea Cascadă (județul Sibiu), pe sectorul cuprins între km 108+000 și km 130+800, din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile (ninsoare, ceață și temperaturi scăzute), informează Compania Națională
Ministrul Transporturilor, despre drumul Râmnicu Vâlcea - A1: Vom căuta surse pentru a-l finanța
Proiectul drumului expres care ar urma să lege, la Tigveni, municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Sibiu-Pitești a trecut de o primă etapă administrativă, studiul de prefezabilitate fiind deja avizat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și urmează să ajungă pentru a fi analizat de către Comitetul Tehnico-Economic (CTE)
Burdescu (ONRC): În doi ani și nouă luni, 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise; majoritatea sunt falimente
Un număr de 20.567 de proceduri de insolvență au fost deschise în perioada 2024 - septembrie 2026, majoritatea fiind proceduri de faliment, respectiv 18.739, a declarat, marți, Valentina Burdescu, directorul Direcției Buletinul Procedurilor de Insolvență din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), la un eveniment de specialitate.
Ministrul Transporturilor spune că vor fi întârzieri pe loturile 2 și 3 ale autostrăzii Sibiu-Pitești; lotul 4 se deschide luna viitoare
Lucrările la loturile 2 (Boița-Cornetu) și 3 (Cornetu-Tigveni) ale autostrăzii A1 Sibiu-Pitești vor înregistra întârzieri din cauza lipsei acordului de mediu revizuit din partea autorităților de mediu, a declarat, marți, ministrul al Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa, fără a preciza însă și un termen estimativ la care ar putea fi obținut ace
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe














