Niculescu (ANRE): Licențierea activității de trading în energie ar urma să fie implementată din 2027
Un nou proiect ce ar urma să fie implementat din anul 2027 se referă la licențierea activității de trading în energie, cu scopul de profesionalizare a acestei zone, nu de creștere a birocrației, a anunțat, marți, la un eveniment de specialitate, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu.
'Avem un proiect foarte interesant: este vorba despre licențierea activității de trading de energie. Este un concept pe care autoritatea de reglementare dorește să îl implementeze începând cu anul 2027. Un concept care trebuie văzut nu ca pe o creștere a birocrației, că mai inventăm o licență, mai inventăm o autorizație sau o formă birocratică pentru a desfășura această activitate, ci trebuie percepută ca pe o profesionalizare a acestei activități. Dacă sunt societăți comerciale care se licențiază la autoritatea de reglementare pentru această activitate de trading, dați-mi în voie să vă spun că, în foarte multe cazuri, văd aceleași CV-uri care sunt folosite la mai multe companii. Atunci, practic, cine face efectiv acele tranzacții pe piața de energie? Le fac oamenii ale căror CV-uri însoțesc aplicațiile solicitanților sau sunt făcute de alte persoane? În sensul acesta, dacă instituim această licență în care o persoană fizică care este licențiată ca mereu să facă genul acesta de activități, cred că gradul de responsabilitate în piața de energie va crește, se profesionalizează mai mult această activitate, iar la sfârșitul zilei cred că toată lumea are de câștigat', a spus Niculescu.
Potrivit oficialului ANRE, în ultimele trei luni din 2026, există un număr de 133 de Avize Tehnice de Racordare (ATR) care au expirat.
'Numărul mare de megawați a continuat și în 2026. Suntem undeva la 113 gigawați de ATR-uri emise, din care încep să expire. Cred că, la un an după ce s-a făcut această modificare, putem să facem o evaluare corectă și să vedem exacte efectele care au avut loc, care s-au produs. Tot în ultimele trei luni avem autorizații de înființare de vreo 3.550 de megawați emise, împărțiți pe tehnologii: autorizații de înființare care au termene de 12 luni, de 24 de luni sau de 36 de luni, în funcție de cât de complex este proiectul. În momentul în care au obținut autorizația de înființare, vă dați seama că au sursa finanțării asigurată, au constituit garanțiile (...) și au și contractul de racordare. Deci, practic, pentru acești 3.550 de megawați, aproximativ, este doar o chestiune de timp până când intră și vor produce și vor livra în rețea. Pe parte de licențe, tot în ultimele trei luni, cred că avem peste 1.250 de noi megawați licențiați, proiecte care au ajuns la maturitate, proiecte care au obținut absolut toate avizele din partea operatorilor de rețea și sunt licențiați și de ANRE. Practic, energia lor este în sistem în momentul de față', a subliniat șeful ANRE.
Acesta a vorbit și despre investițiile care trebuie realizate în sectorul energetic național.
'Este clar că, din punctul nostru de vedere, gradul de investiții trebuie să fie mai mare în rețele de distribuție. Fără niște rețele de distribuție care sunt 'backbone'-ul sistemului, putem să vorbim de prosumator, putem să vorbim de producție, de flexibilitate, însă fără un sistem de distribuție care să fie foarte bine întărit și dezvoltat, lucrurile acestea nu prea se pot întâmpla. Provocarea este nivelul de investiții care, din punctul meu de vedere, trebuie crescut într-un ritm accelerat. Nu ne mai permitem să analizăm tot felul de chichițe, de interpretări din reglementare și trebuie crescut ritmul acesta de investiții în rețele de distribuție. În anul 2024, conform datelor pe care le avem de la ACER (Agenția Uniunii Europene pentru Cooperarea Autorităților de Reglementare din Domeniul Energiei, n.r.), în România am avut investiții în rețele de distribuție de aproximativ 32 de euro pe cap de locuitor, în comparație cu Polonia care a investit 80 de euro pe cap de locuitor, Germania 98 de euro pe cap de locuitor, iar Austria 87 de euro pe cap de locuitor. Sunt țări cu un nivel de investiții pe cap de locuitor mult mai mare decât reușesc operatorii de distribuție din România', a menționat George Niculescu.
Președintele ANRE a punctat și faptul că, pe cadrul de reglementare actual, 'nu vedem investiții în rețelele distribuției la nivelul la care ar trebui să fie'.
'(...) am mai observat unele întârzieri din partea operatorilor de distribuție cu privire la acordarea ultimilor certificări pentru proiectele care sunt în perioadă de probe. Sunt lucruri care întârzie, în punctul nostru de vedere, nejustificat de mult și, în felul acesta, capacitățile de producție nu ajung să fie licențiate și energia lor nu se regăsește neapărat în forma aceasta de licențiere la tranzacționare în piața de energie. Cred că sunt foarte multe lucruri de făcut pe partea de distribuție și, așa cum vă spuneam, pe lângă investiții, trebuie să vedem sub ce formă, prin dialog, putem să creștem acest grad de investiții', a declarat Niculescu.
Decidenți din domeniul energiei vor dezbate, marți, pe marginea unor subiecte precum investiții, oportunități și competitivitate, în cadrul unei conferințe de specialitate, organizată de publicația InvesTenergy, sub patronajul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe
ANPIS a virat fonduri de peste 2,63 miliarde de lei pentru plata beneficiilor sociale pentru septembrie
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a virat, în octombrie, fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, în valoare de peste 2,63 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, circa 1
Petrescu (ASF): Doar un sfert dintre locuințele din România sunt asigurate obligatoriu
Doar aproximativ un sfert dintre locuințele din România sunt acoperite prin asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale, ceea ce evidențiază necesitatea creșterii gradului de cuprindere în asigurare și a pregătirii financiare a populației, a declarat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Industria rămâne cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor 2026
Industria își menține poziția de cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, companiile industriale clasate pe primele 10 poziții realizând un profit din exploatare de 9,58 miliarde de euro, care reprezintă 36,12% din profitul total al celor 12.943 de companii de top. Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industr
Hanga (BVB): România europeană trebuie să-și reinventeze economia
Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și Asia se schimbă radical, iar România europeană trebuie să-și reinventeze economia, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga. 'Economia Europei se resetează. Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijl
ANCOM: Piața serviciilor poștale a crescut cu 14% în 2025, la 7,3 miliarde de lei
Piața serviciilor poștale din România a crescut cu 14% în 2025, comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare de 7,3 miliarde de lei, cu peste 900 de milioane de lei mai mult decât în 2024, potrivit datelor publicate marți de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Piața s
Ministrul Finanțelor: Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investiții
Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investițiile care generează valoare adăugată și locuri de muncă, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de premierul Luca Niculescu, la o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri.
O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar pentru un trai decent (Monitorul Social)
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Națio
Zamfir: Economia circulară poate fi un motor de creștere economică
Economia circulară poate fi un motor de creștere economică, pentru că resursele minerale, materiile prime și resursele inepuizabile care provin din economia circulară reprezintă niște piloni de creștere economică a României, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, la o conferință de specialitate.
Sandu (ACAROM): Industria auto are nevoie de o foaie de parcurs să vedem ce se va întâmpla cu producția de energie
Industria auto din România generează 14% din PIB, dar prin companii multinaționale ale căror filiale se află în țară, iar astăzi ne trebuie această foaie de parcurs să vedem ce se va întâmpla cu producția de energie în viitorii ani, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, secretarul general al Asociației Constructoril
Ministerul Mediului: Aplicația 'Radarul Balastierelor' a ajuns în etapa de recepție finală, dar nu poate fi utilizată
Aplicația informatică 'Radarul Balastierelor', destinată monitorizării exploatării și transportului agregatelor minerale, a ajuns în etapa de recepție finală, însă nu poate fi utilizată până la adoptarea cadrului legal necesar și îndeplinirea unor condiții tehnice și administrative, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, Ape
Poșa (Ministerul Energiei): Vedem un dezechilibru constant în Europa în ceea ce înseamnă predictibilitatea prețurilor la energie
Lipsa predictibilității în energie reprezintă o problemă și vedem un dezechilibru constant, nu doar în România, ci și în Europa, în ceea ce înseamnă prețuri, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Marius Poșa. 'Fără energie nu avem nimic: nu avem industrie,
INS: Volumul afacerilor din comerțul cu autovehicule și motociclete a scăzut în primele opt luni din 2026
Afacerile din comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor și a motocicletelor au scăzut, ca serie brută, cu 0,6% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în intervalu





