MADR propune dublarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, solicitând dublarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor afectați.
Potrivit unui comunicat al ministerului, măsura transpune la nivel național prevederile Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2026/1894 al Comisiei din 27 iulie 2026 și are ca obiectiv sprijinirea fermierilor din sectorul vegetal, afectați de creșterea costurilor de producție.
România beneficiază de o alocare din fonduri europene în sumă de 29,977 milioane de euro, iar MADR propune suplimentarea acesteia cu o contribuție echivalentă de la bugetul de stat. Astfel, valoarea totală a sprijinului propus ajunge la 59,955 milioane de euro, respectiv aproximativ 314,37 milioane de lei.
'Creșterea prețurilor la îngrășăminte și a costurilor de producție pune o presiune uriașă pe fermierii din sectorul vegetal. În acest context, venim în sprijinul lor cu această măsură, prin care propunem dublarea sumei provenite din fonduri europene, printr-o contribuție egală de la bugetul de stat. Scopul este să reducem efectele situației actuale asupra stabilității economice a fermelor și să îi sprijinim pe fermieri să își continue activitatea', a precizat Tanczos Barna, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, citat în comunicatul ministerului.
Beneficiarii sunt fermierii din sectorul vegetal, respectiv: producători agricoli persoane fizice; producători agricoli persoane fizice autorizate, constituite în temeiul prevederilor OUG 44/2008; producători agricoli persoane juridice, constituite în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 36/1991.
Sprijinul se acordă producătorilor agricoli eligibili, pe baza suprafețelor determinate de APIA pentru plată în anul 2026 și a documentelor care atestă achiziția de îngrășăminte în perioada 28 februarie - 15 octombrie 2026.
Pentru acordarea sprijinului, fermierii trebuie să prezinte bon fiscal și/sau factură pentru achiziția de îngrășăminte, documentele urmând să fie verificate de APIA.
Cererile vor putea fi depuse la centrele APIA în termen de 15 zile lucrătoare de la începerea perioadei de depunere, respectiv începând cu a cincea zi de la intrarea în vigoare a actului normativ.
Plățile se vor efectua după finalizarea verificărilor privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, dar nu mai târziu de 28 februarie 2027. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dumitru Chisăliță a preluat mandatul de ministru al Energiei
Dumitru Chisăliță a preluat miercuri mandatul de ministru al Energiei de la Ilie Bolojan, care a asigurat interimatul la conducerea instituției. 'Predarea mandatului s-a desfășurat în spiritul dialogului și al colaborării, cu respect pentru activitatea desfășurată până în prezent și cu angajamentul de a asigura continuitatea proiectelor s
Fitch a confirmat ratingul Romgaz la 'BBB -' cu perspectivă negativă
Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat, miercuri, ratingul SNGN Romgaz S.A la 'BBB minus' cu perspectivă negativă, similar cu ratingul suveran al României. Potrivit agenției de evaluare, profilul de credit al Romgaz reflectă poziția dominantă a companiei pe piața de gaze naturale din România, potențialul de creștere a prod
BVB a închis în creștere ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de miercuri, iar rulajul total s-a cifrat la 131,96 milioane de lei (24,76 milioane de euro), din care 108,65 milioane lei (20,4 milioane euro) tranzacții cu acțiuni. Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de c
Natalia Intotero a preluat miercuri mandatul de ministru al Mediului
Natalia Intotero a preluat miercuri, mandatul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, prima zi la conducerea instituției fiind dedicată dialogului cu angajații ministerului, cunoașterii echipei și stabilirii priorităților pentru perioada următoare, într-un context în care numeroase proiecte și angajamente necesită decizii și măsuri urgente. C
ANAT: Parlamentul European a aprobat noi reguli privind drepturile pasagerilor
Parlamentul European a aprobat, în ședința plenară din 20 octombrie, acordul privind consolidarea aplicării drepturilor pasagerilor în Uniunea Europeană, rezultat în urma negocierilor dintre Parlament, Consiliu și Comisia Europeană. Conform unui comunicat al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), noile reglementări urmăresc simpl
Dănescu (ARB): Băncile au propus în 2023 o taxă de 1% pe cifra de afaceri, dar Guvernul a stabilit-o la 2%
Băncile au propus Guvernului, în anul 2023, introducerea unei taxe temporare de 1% pe cifra de afaceri, pentru a contribui la reducerea deficitului bugetar, însă Executivul a decis aplicarea unei cote de 2%, majorată ulterior la 4%, a declarat, miercuri, Florin Dănescu, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), la Profit Financial Forum 2
Popa (MTI): Se pornesc utilajele TBM pentru forarea tunelurilor pe secțiunea dintre stația Tokyo și Aeroportul Otopeni
Secțiunea Sud a Magistralei 6 de metrou a ajuns la un stadiu fizic de 78%, iar secțiunea de Nord la 34%, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina de Facebook. 'Mă bucur că am reușit să îmi încep mandatul în șantier. Intrăm într-o etapă a construcției Magistralei 6 de metrou. Se
Manea (BCR): Creditarea ar putea crește cu 4-5% în 2027
Creditarea ar putea înregistra o creștere de 4-5% în anul 2027, însă evoluția va fi diferită de la un segment la altul, a declarat miercuri Sergiu Manea, CEO al Băncii Comerciale Române (BCR) și președinte al Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR), la Profit Financial Forum 2026. 'Cred că ne uităm în continu
ITM București a aplicat amenzi de peste cinci milioane de lei în domeniul construcțiilor
Inspectorii de muncă din cadrul ITM București au aplicat amenzi în valoare de peste cinci milioane de lei, în perioada 12-16 octombrie, în cadrul Campaniei Naționale în domeniul construcțiilor. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis miercuri AGERPRES, acțiunea a avut ca obiectiv prioritar identificarea și combaterea c
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni (sindicate)
Aproximativ 1.550 de salariați ai CFR Marfă nu și-au primit salariile de patru luni, iar situația acestora necesită intervenția imediată a Guvernului pentru identificarea unui mecanism legal și financiar de plată a restanțelor, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.
Dănescu (ARB): Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România
Riscul legislativ reprezintă principala provocare a industriei bancare din România, în condițiile în care aproximativ 80% dintre cele 124 de proiecte cu care lucrează Asociația Română a Băncilor (ARB) sunt legate de acest risc, a declarat președintele executiv al ARB, Florin Dănescu, la Profit Financial Forum 2026. 'Din perspectivă
Petrescu (ASF): Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară
Dezvoltarea pieței de capital și diversificarea surselor de finanțare pot reduce dependența economiei de creditarea bancară și de resursele bugetare, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, în cadrul Profit Financial Forum 2026. 'România se confruntă cu o suprapunere a vulnerabilităților interne
ANOFM: Operatorii economici oferă 30.677 de locuri de muncă la nivel național
Agenții economici din România pun la dispoziție 30.677 de locuri de muncă, în această perioadă, conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Cele mai multe posturi vacante sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.625); lucrător comercial (1.611); manipulant mărfuri (1.388); muncitor neca
Conferința internațională 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment', la cea de-a treia ediție
New Strategy Center organizează, în joi și vineri, cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investment'. 'Reconstrucția Ucrainei înseamnă din perspectiva României în primul rând conectivitate în triunghiul strategic România - Moldova - Ucraina. Î
CECCAR respinge tentativa de instituire a unui monopol profesional prin modificarea Legii avocaturii și a Codului civil
Dezvoltarea unei profesii nu se poate realiza prin limitarea competențelor celorlalte profesii și prin restrângerea libertății economice, transmite Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), care își exprimă profunda îngrijorare și dezaprobarea fermă față de propunerea legislativă pentru modificarea și complet







