Transelectrica: Situația energetică națională este stabilă; capacitățile de producție și importurile compensează indisponibilizarea unităților de la Cernavodă
Situația energetică națională este stabilă, iar capacitățile de producție disponibile, împreună cu cele de import, asigură necesarul de energie electrică al României, în contextul indisponibilizării Unităților 1 și 2 de la Cernavodă, a anunțat marți Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA.
Dispecerul Energetic Național estimează pentru perioada următoare un consum maxim de până la 7.400 MW la vârful de consum de seară, în condițiile în care, pentru perioada următoare, sunt prognozate temperaturi variabile, de la valori normale pentru această perioadă până la aproximativ 36 de grade Celsius.
''În prezent, situația energetica este sub control, iar capacitățile de producție disponibile funcționează la niveluri ridicate și contribuie la compensarea indisponibilizării ambelor unități ale CNE Cernavodă. Aceste evoluții, coroborate cu capacitățile de import disponibile, care se mențin în parametri normali, indică faptul că, cel puțin pentru această săptămână, nu sunt anticipate probleme deosebite în ceea ce privește asigurarea aprovizionării cu energie electrică a României'', au transmis reprezentanții Transelectrica într-un comunicat.
De asemenea, la nivel regional, situația se menține stabilă, fără indisponibilități sau limitări care să afecteze condițiile de funcționare a piețelor de energie și de asigurare a fluxurilor transfrontaliere de energie electrică.
În comunicat se precizează că evoluțiile meteorologice din Europa Centrala oferă perspective favorabile pentru perioada următoare. Răcirea vremii și ploile din sudul Germaniei, Austria și Slovacia, prognozate și pentru următoarele zile, contribuie la creșterea debitului Dunării în zona superioară a fluviului.
Potrivit estimărilor disponibile, această creștere urmează să se propage în aval și ar putea fi resimțită la intrarea în România începând de săptămâna viitoare, ceea ce ar putea conduce la oprirea declinului actual al debitului și chiar la o ușoara creștere a acestuia.
''În cazul în care aceste prognoze se vor confirma, situația hidrologica ar putea permite reevaluarea opțiunii privind repornirea unei unități nucleare de la CNE Cernavodă, precum și creșterea producției hidroelectrice la Porțile de Fier'', menționează reprezentații Transelectrica.
Autoritățile și operatorii din sectorul energetic monitorizează permanent evoluția situației și capacitatea Sistemului Electroenergetic Național de a răspunde necesarului de consum, pentru menținerea siguranței, stabilității și continuității alimentării cu energie electrică.
''Compania Naționala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, prin Dispecerul Energetic Național, continuă să monitorizeze și sa gestioneze în timp real funcționarea Sistemului Energetic Național, în coordonare cu participanții relevanți din sectorul energetic'', se mai arată în comunicat.
Situația energetică la nivel național și regional, precum și evoluțiile prognozate pentru perioada următoare, în contextul opririi Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă, au fost prezentate marți, la sediul Dispecerului Energetic Național, în cadrul ședinței Comandamentului Energetic, coordonată de secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Silviu Bușoi.
De asemenea, în cadrul ședinței au fost analizate prognozele meteorologice pentru următoarele 10 zile, disponibilitatea capacităților de producție a energiei electrice și eventualele riscuri care ar putea afecta funcționarea Sistemului Electroenergetic Național (SEN).
La reuniune au participat reprezentanți ai Ministerului Energiei, Transelectrica, Dispecerului Energetic Național, Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, principalilor producători și distribuitori de energie electrică, precum și ai Administrației Naționale ''Apele Române'' și Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Darău: Programul Geologic Național a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie
Programul Geologic Național, prin care România ar trebui să cerceteze și să evalueze resursele minerale pe care le are, a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de sociali
CNAIR: Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcționare
Platforma TollRo înregistrează disfuncționalități temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa taxa, a anunțat, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm că echipele tehnice lucrează la remedierea incidentelo
UE va sprijini 46 de proiecte suplimentare, dintre care două în România, în domeniul materiilor prime critice
Uniunea Europeană a anunțat vineri că va sprijini 46 de proiecte suplimentare privind extracția, rafinarea sau reciclarea pământurilor rare și a altor metale strategice, pentru a-și reduce dependența de China, care controlează în mare măsură aceste materii prime critice, informează AFP. 'Supraviețuirea industriilor noastre treb
Fermierii pot depune cereri de sprijin pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă în 2025
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență în vederea compensării pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), &i
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a șase companii spaniole de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care compania franceză Airbus Atlantic intenționează să preia șase companii din Spania, furnizori de piese componente pentru fuzelaje și aripi de aeronave, potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Astfel, Airbus Atlantic S.A.S. va prelua companiile Mecanizaciones Aeronauticas S.A.,
Construcțiile au generat aproape întreaga creștere economică a României în 2025; economia e vulnerabilă (analiză)
Sectorul construcțiilor a contribuit cu 0,7 puncte procentuale la creșterea economică de 0,8% înregistrată de România în 2025, în timp ce industria nu a avut nicio contribuție, iar consumul populației a avansat modest, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Anul 2025 a fost avertismentul pe care nu l-am luat &i
Nazare: România este determinată să rămână pe traiectoria de reducere a deficitului bugetar
România este determinată să își respecte angajamentele privind reducerea deficitului bugetar și să continue procesul de consolidare fiscală, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, comisarului european pentru Economie și Productivitate, Valdis Dombrovskis, în cadrul unei discuții informale desfășurate vineri, la Luxemburg.
Producția de carne de porc și pasăre a crescut, în august; la ovine, caprine și bovine au fost consemnate scăderi (statistică)
Numărul sacrificărilor și greutatea în carcasă (producția de carne - n.r.) au crescut la porcine și la păsări, în timp ce, în cazul bovinelor și al ovinelor și caprinelor au scăzut, în august 2026 față de aceeași perioadă din anul anterior, arată datele publicate, vineri, de Institutul Național de Statistică (INS). Potr
INS: Economia României a crescut cu 0,8%, în 2025 (date semidefinitive)
Produsul Intern Brut estimat pentru anul 2025, date semidefinitive, a fost de 1.929,930 miliarde lei prețuri curente, în creștere, în termeni reali, cu 0,8% față de anul 2024, conform datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, PIB - &icir
Economia României a stagnat în trimestrul II din 2026; PIB a scăzut cu 0,6% în primul semestru
Produsul Intern Brut (PIB) al României a rămas nemodificat în trimestrul II din 2026, comparativ cu trimestrul precedent, în timp ce în primul semestru economia s-a contractat cu 0,6% față de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor provizorii (2) publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). C
Poșta Română își deschide vineri porțile pentru public, de Ziua Mondială a Poștei
Poșta Română va organiza vineri, de Ziua Mondială a Poștei, un eveniment cu porțile deschise, în cadrul căruia publicul va putea vizita HUB-ul companiei și alte spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor. Evenimentul 'Ziua Porților Deschise' va avea loc la sediul companiei din Calea Giulești nr. 6-8,
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți se va desfășura în 63 de locații; aproape 16.300 de locuri de muncă sunt disponibile
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), se va desfășura în 63 de locații din București și din țară, unde 962 de agenți economici vor oferi 16.296 de locuri de muncă. Dintre acestea, 827 de locuri sunt destinate absolvenților de învățământ superior, i
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, a anunțat Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, cei 129 de agenți economici care și-au anunțat p&ac
TikTok riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri, în urma anchetei în contextul alegerilor din 2024
Bruxelles - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Anghelache, transmite: Comisia Europeană a deschis o anchetă împotriva TikTok în baza Digital Services Act (DSA), care riscă amenzi de până la 6% din cifra de afaceri globală, ceea ce înseamnă o sumă considerabilă, a declarat, joi, Thomas Regnier, purtător de cuvânt al Comisiei Europene
CNSLR Frăția a solicitat, la Bruxelles, măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective
Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - CNSLR-Frăția a solicitat măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective și aplicarea efectivă a obligațiilor legale în acest domeniu, în cadrul reuniunii Comitetului pentru Ocuparea Forței de Muncă (EMCO) al Uniunii Europene, desfășurată marți și miercuri, la Bruxelles. '

