Grupul Rovinari 4 va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național, în contextul opririi Unității 2
Grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național, iar capacitatea suplimentară de producție a Hidroelectrica va fi utilizată în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile, pentru a compensa energia ce nu va mai fi produsă de Unitatea 2 și pentru menținerea echilibrului SEN, informează, marți, Ministerul Energiei, printr-un comunicat.
Ministerul Energiei și Dispecerul Energetic Național au pregătit măsurile necesare pentru compensarea energiei care nu va mai fi produsă în urma opririi controlate a Unității 2 de la Cernavodă, dar și pentru menținerea echilibrului Sistemului Electroenergetic Național.
'Necesarul va fi acoperit prin utilizarea posibilităților de import din sistemele energetice regionale și europene, precum și prin activarea unor resurse suplimentare de producție la nivel național. În acest sens, grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național. De asemenea, va fi utilizată, în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile, capacitatea suplimentară de producție a Hidroelectrica', se arată în comunicat.
Ministerul Energiei dă asigurări că Dispecerul Energetic Național monitorizează permanent producția, consumul, rezervele disponibile și posibilitățile de schimb transfrontalier, astfel încât măsurile să fie activate gradual, în funcție de necesitățile reale ale sistemului.
'Limitarea în tranșe a consumului pentru anumiți mari consumatori industriali, în intervalul 19:00 - 23:00, este ultima măsură în ordinea de prioritate și ar putea fi aplicată doar dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune, iar celelalte opțiuni disponibile nu vor fi suficiente. Consumatorii casnici nu sunt vizați de mecanismul de limitare a consumului', transmite instituția.
Măsurile sunt aplicate în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 603/2026 privind adoptarea unor măsuri de siguranță pe piața de energie electrică, precum și cu măsurile dispuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 15/2026 privind declararea stării de alertă la nivelul României în vederea gestionării efectelor generate de scăderea producției de energie electrică, în contextul actualei situații hidrometeorologice.
Totodată, sunt avute în vedere prevederile pct. 4.2.1 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 582/2026 pentru aprobarea Planului de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice, care stabilește succesiunea măsurilor ce pot fi aplicate pentru protejarea funcționării Sistemului Electroenergetic Național.
'Ministerul Energiei, împreună cu Transelectrica, Nuclearelectrica, Hidroelectrica și ceilalți operatori implicați, monitorizează permanent situația și evaluează în timp real măsurile necesare pentru menținerea funcționării în condiții de siguranță a Sistemului Electroenergetic Național. Ministerul Energiei reînnoiește apelul către populație, instituțiile publice și operatorii economici pentru un consum responsabil, în special în intervalul 19:00 - 23:00. Reducerea voluntară a consumului de energie electrică în această perioadă contribuie la diminuarea presiunii asupra Sistemului Electroenergetic Național', se mai arată în document.
Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a inițiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unității 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării și al evoluției nivelului apei în zona de aspirație a pompelor de răcire.
Este vorba despre proceduri uzuale și preventive, specifice pregătirii în condiții de siguranță a opririi unei unități nucleare. Acestea nu indică existența unui incident la nivelul centralei, ci fac parte din măsurile tehnice aplicate atunci când parametrii de funcționare impun pregătirea pentru o oprire controlată.
În condițiile în care prognoza privind debitul Dunării se menține nefavorabilă, oprirea controlată a Unității 2 este așteptată în cursul acestei săptămâni, precizează reprezentanții ME. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte
Chisăliță: Principala mea activitate, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă
Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, iar principala mea concentrare, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă, a declarat, luni, după audierile din Parlament, ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, în c
Parlament-audieri miniștri/ Chisăliță: Există soluții pentru modul în care Cernavodă va trebui să funcționeze în viitor
Episoadele de secetă vor fi tot mai dese pe viitor astfel că, în cazul Centralei de la Cernavodă, soluțiile tehnologice care trebuie luate în considerare trebuie să fie reprezentative nu doar pentru grupurile 1 și 2, ci și pentru reactoarele 3 și 4, pentru ca asemenea situații, de oprire a funcționării, să fie evitate în viitor, susține ministrul pr
VIDEO Confiscarea mijloacelor de transport și dosare penale pentru transportul ilegal al porcilor, prevăzute într-un proiect de lege (ministru)
Confiscarea mijloacelor de transport utilizate pentru deplasarea ilegală a unui număr mare de porci și aplicarea unor sancțiuni care pot ajunge până la întocmirea de dosare penale sunt prevăzute într-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară, care urmărește reducerea riscului de răspândire a pestei porcine africane, a declarat l
VIDEO Peste 1,2 miliarde de euro, puse la dispoziția fermierilor prin apeluri de proiecte, în ultimele șase luni (ministru)
Peste 1,2 miliarde de euro au fost puse la dispoziția fermierilor prin apeluri de proiecte lansate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în ultimele șase luni, cea mai mare parte a fondurilor fiind destinată investițiilor în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, a declarat luni ministrul interimar al Agric
Rabla Auto 2026: AFM a aprobat, luni, ecotichete în valoare de 16,297 milioane lei pentru persoanele fizice
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, 1.419 de ecotichete, în valoare de 16,297 milioane de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul Programului Rabla Auto 2026. După publicarea listei cu dosarele aprobate în urma ședinței Comitetului de Avizare, AFM actualizează în aplicație statusul
România așteaptă de peste o lună vaccinurile promise de Comisia Europeană pentru pesta micilor rumegătoare (ministru)
Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deși autoritățile române au primit încă de la începutul lunii septembrie asigurări că acestea vor ajunge în cel mai scurt timp, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, la prezentarea bilanțul
ANM anunță oscilații termice de la o zi la alta și precipitații după 21 octombrie
Regimul termic va fi normal pentru perioada din calendar, pe parcursul următoarelor două săptămâni (19 octombrie - 1 noiembrie), cu oscilații ale valorilor maxime de la o zi la alta, dar și cu intervale cu precipitații, în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Tanczos: Peste 1,3 miliarde de euro au fost plătite fermierilor în ultimele șase luni
Peste 1,3 miliarde de euro au fost virate în conturile fermierilor prin agențiile de plăți ale Ministerului Agriculturii în ultimele șase luni, iar Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a rambursat peste 400 de milioane de euro pentru investiții, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, la prezentarea bilanțului
Sectoarele avicol și suin au nevoie urgentă de ajutor de stat pentru compensarea scumpirii energiei (ministru)
România trebuie să introducă urgent o schemă națională de ajutor de stat pentru sectoarele avicol și suin, în vederea compensării creșterii costurilor cu energia electrică și gazele naturale, în caz contrar producătorii români riscând să își piardă competitivitatea pe piețele internaționale, a declarat luni ministrul interimar al A
Tanczos Barna: Ministerul Agriculturii are nevoie urgent de 1,2 - 1,5 miliarde de lei la rectificarea bugetară
Ministerul Agriculturii are nevoie urgentă de o suplimentare a bugetului cu 1,2 - 1,5 miliarde de lei, la următoarea rectificare bugetară, pentru a putea efectua până la sfârșitul anului plățile aferente celor opt programe de sprijin destinate fermierilor, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, la prezentarea bilanțului mandat
România trece la ora de iarnă din 25 octombrie; mersul trenurilor nu se modifică
România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a anunțat luni CFR Călători, printr-un comunicat. 'În noaptea de 24/25 octombrie 2026, când ora 04:00 (ora oficial
Rheinmetall: În Șantierul Naval Mangalia vor fi construite atât nave civile, cât și militare
Obiectivul preluării Șantierului Naval Mangalia îl reprezintă dezvoltarea acestuia atât pentru construcțiile navale civile, cât și pentru cele militare, a anunțat luni gigantul german din industria de apărare Rheinmetall, transmite Reuters. Într-un comunicat dat publicității, Rheinmetall a precizat că, împreună cu









