Grindeanu: Primul TBM va începe să foreze la stația Tokyo; după ce facem această magistrală, doresc să o dăm la Primăria Generală
Primul TBM a început să foreze la viitoarea stație de metrou Tokyo, iar undeva în 2027 - 2028, de la 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă vom avea această magistrală M6, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, aflat în vizită pe șantier.
'Avem două tronsoane de aproape 15 kilometri. Suntem aici, la stația Tokyo, e un nume special ales, care va face legătura cu 1 Mai într-o parte și cu Henri Coandă în partea cealaltă. Aici vorbim, pe acest tronson de 6,6 km, de șase stații. Astăzi, primul TBM va începe să foreze. Într-un final, pe întreg tronsonul vor fi patru TBM-uri, două pe această secțiune, două pe cealaltă, iar undeva în 2027 - 2028, de la 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă vom avea această magistrală M6', a afirmat ministrul.
Șeful de la Transporturi a amintit că proiectul Magistralei 6 există din anii '90, când președinte al României era Emil Constantinescu, iar la finalul anului 2021 acesta fusese blocat de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, pe motiv că linia de metrou de la 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă nu este rentabilă.
'Practic, prima oară s-a discutat de construcția acestei magistrale pe vremea când domnul Emil Constantinescu era președinte, deci undeva la sfârșitul anilor '90, când s-a semnat prima înțelegere cu Guvernul japonez și azi, venind aici, i-am mulțumit Excelenței Sale domnului ambasador al Japoniei pentru răbdarea pe care au avut-o cu noi ca să continue să finanțeze această magistrală. N-aș trece peste a vă spune că undeva la finalul anului 2021, când am venit ministru la Transporturi, am găsit proiectul anulat, pentru că ministrul dinainte (Cătălin Drulă - n. r.) spusese că nu e rentabil să facem această linie de metrou de la 1 Mai până la Aeroportul Henri Coandă. Printre primele întâlniri pe care le-am avut au fost cu ambasadorul Japoniei, exprimându-ne dorința de a relua acest proiect și de a continua să finanțeze prin JICA tot ce au finanțat. Le-am spus că acele nouă luni de ministeriat ale unora au fost o greșeală a istoriei și că noi începem să lucrăm la acest proiect, dovadă că s-au făcut licitații și avem un câștigător', a precizat Grindeanu.
El a adăugat că, după finalizarea M6, vrea să transfere compania Metrorex în subordinea primăriei, cu tot cu subvenții, pentru că nu se poate vorbi despre transport integrat în Capitală 'cu unele lucruri care se află la Primăria Bucureștiului și altele care se află la Ministerul Transporturilor'.
'Închei prin a spune că da, îmi doresc, măcar după ce facem această magistrală M6, să o dăm către Primăria Generală - cu tot cu subvenții, ca să fiu foarte bine înțeles -, că dacă vrem să discutăm de sistem integrat de transport în municipiul București nu putem discuta de unele lucruri care se află la Primăria Bucureștiului și altele care se află la Ministerul Transporturilor. Și ca să fiu clar, cu tot cu subvenția care vine de la stat, fiindcă am văzut că unii spun alte lucruri', a adăugat ministrul Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a participat, miercuri, la lansarea primului utilaj de foraj TBM pe șantierul viitoarei magistrale de metrou M6, care va fi operațional pe secțiunea de sud 1 Mai - Tokyo.
La eveniment au mai participat premierul Marcel Ciolacu, reprezentanți Metrorex, reprezentanți JICA, dar și ai constructorului desemnat pentru execuția contractului 'Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni (Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni). Proiectare și execuție structură de rezistență stații, galerii și tuneluri. Lotul 1. - 1 Mai - Tokyo' și reprezentanți ai consultantului/supervizor.
Potrivit unui comunicat al Metrorex, la această lansare capul de foraj al utilajului gigantic a făcut prima rotire, marcând începerea activităților de foraj de la viitoarea stație de metrou Tokyo până la stația de metrou existentă 1 Mai.
'Așa cum se obișnuiește, utilajele TBM poartă nume de sfinți. TBM-ul care se află astăzi la start în cadrul ceremoniei de lansare care marchează acest moment important se numește Sfânta Maria - simbolul protecției divine și al îngrijirii întregii umanități. Alături, va fi activ și cel de-al doilea scut, denumit Sfânta Ana, o altă figură emblematică a spiritualității ortodoxe, care reprezintă înțelepciunea, răbdarea și credința neclintită. Utilajul care poartă numele Sfânta Maria a fost adus în România în apropierea zilei de 8 septembrie, ziua în care este sărbătorită Nașterea Maicii Domnului. Cel de-al doilea TBM se numește Sfânta Ana, așa cum și sărbătorile se succed în calendar. Cele două utilaje vor excava tunelurile subterane cu lungime de 6,6 km, pe care se vor construi cele șase stații și șase interstații ale aliniamentului Magistralei 6, Secțiunea Sud 1 Mai - Tokyo', se arată în comunicatul Metrorex.
TBM-ul 'Sfânta Maria' are o lungime de 97 de metri, cântărește aproximativ 600 de tone, iar capul de foraj are 6,60 metri. Viteza medie de înaintare a TBM este de 1,5 m pe oră, parcurs în care excavează circa 60 de metri cubi de pământ. Pe măsură ce excavează și îndepărtează solul excavat, TBM-ul montează inelele de tunel. Transportul inelelor de tunel se realizează prin MSV (Multi Service Vehicle), vehicul special de transport care poate transporta până la 50 de tone. Media de montaj este de 13 - 14 inele per tunel, în 24 de ore, iar personalul care operează TBM-ul lucrează 24 de ore, în trei schimburi.
Cu excepția pauzelor necesare pentru mentenanță, TBM-ul funcționează continuu.
'Această zi marchează o nouă etapă de referință în concretizarea Magistralei 6 de metrou, un proiect major de infrastructură urbană care va îmbunătăți semnificativ transportul public, gradul de mobilitate a populației, traficul rutier și viața oamenilor. Este o zi importantă pentru București și pentru extinderea rețelei de metrou. Prin finanțare de la bugetul de stat, din fonduri europene și fonduri externe rambursabile JICA, Metrorex SA se numără printre cei care construiesc pentru oameni, pentru România, pentru un viitor sustenabil', a afirmat directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș.
În perioada următoare punerii în funcțiune a TBM-ului 'Sfânta Maria', va deveni operațional și TBM-ul 'Sfânta Ana'. Acesta va porni tot de la viitoarea stație de metrou Tokyo către 1 Mai, excavând cel de-al doilea tunel de pe Secțiunea Sud. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a suspendat activitatea unei unități din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad
Directorul executiv și doi inspectori de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad au efectuat sâmbătă dimineața un control la o unitate din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad, după ce au fost anunțați de Direcția de Sănătate Publică județeană că există o suspiciune de toxiinfecție alimentară, având ca posibilă sursă telemeau
CFR SA optimizează circulația trenurilor în zona aeroportului Henri Coandă și a ramificației Ploiești Triaj
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalațiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mișcare Aeroport Henri Coandă T1 și Punctul de Mișcare Ramificația Ploiești Triaj, în cadrul unui program-pilot destinat îmbunătățirii condițiilor de exploatare a infrastructurii feroviare, informează Compania Națională de Căi Fe
Popa (MTI): Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținâ
ONRC: 12.957 de firme și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.606
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec












