Niculescu (ANRE): Prin scăderea birocrației și măsuri de eficientizare un anumit sector din domeniul energiei poate să se dezvolte sănătos
Prin scăderea birocrației și măsuri de eficientizare un anumit sector din domeniul energiei poate să se dezvolte sănătos, iar în perioada următoare Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) dorește simplificarea modalității prin care operatorii economici obțin autorizații de înființare și licențe, a afirmat, luni, președintele instituției, George Niculescu, la un eveniment de specialitate.
''Am văzut că atunci când statul român și-a propus să susțină un sector din domeniul energiei, sectorul acela a înflorit. Cel mai bun exemplu este exemplul prosumatorilor. La 31 ianuarie 2025 în România erau 203.894 de prosumatori, 180.000 persoane fizice și aproximativ 23.300 persoane juridice și lucrul acesta a fost posibil din momentul în care Guvernul României, Ministerul Energiei a introdus acea compensare cantitativă. Deci un mod mai simplu prin care românii puteau să-și compenseze cantitatea de energie electrică produsă și neconsumată la locul de consum. Și am văzut că acest fenomen a înflorit în peste 2.441 de megavați în putere instalată. Ne-am dat seama că prin scăderea birocrației și prin aceste măsuri de eficientizare, un anumit sector din domeniul energiei poate să se dezvolte cât se poate de sănătos. Ce dorim să facem la ANRE în perioada următoare este să simplificăm modalitatea prin care operatorii economici obțin autorizații de înființare și licențe'', a spus George Niculescu, la cea de-a treia ediție a conferinței ''Tendințe Economice 2025'', eveniment organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA).
Acesta a precizat că ANRE analizează foarte atent tot cadrul de reglementare și încearcă să găsească soluții prin care să-l simplifice în așa fel încât dezvoltarea acestui sector să fie și mai facil pentru producători.
''Revizuim documentele necesare în așa fel încât să reducem birocrația din cadrul autorității de reglementare. Al doilea lucru pe care vrem să-l facem este să introducem niște fluxuri cât se poate de eficiente în ceea ce privește activitatea internă a autorității de reglementare. Și acum două săptămâni am semnat un protocol de colaborare cu cei de la Politehnică și ne propunem să transformăm Autoritatea de reglementare într-un one-stop-shop al informațiilor din domeniul energiei. Deci, practic, orice investitor din domeniul energiei, printr-un simplu click, va avea informații cu privire la absolut tot ce-l interesează din sectorul energie. ANRE trebuie să fie un integrator de soluții și să le comunicăm cât se poate de transparent investitorilor din energie, în așa fel încât facem lucrurile acestea nu doar ca să întindem o mână de ajutor industriei, ci ca să ne facem și noi treaba mai ușoară. Cu cât vom comunica mai transparent și vom avea informația mai aproape de investitori, de participanții la piață, cu atât ne vom face și noi activitatea să fie mult mai ușoară. Ne dorim să avem o instituție rapidă, transparentă, care să integreze fluxurile digitale, soluții de inteligență artificială implementăm la nivelul autorității de reglementare. Sunt lucruri care vor facilita și mai mult interacțiunea participanților la piață cu Autoritatea de reglementare'', a afirmat George Niculescu.
El a menționat că al treilea lucru pe care Autoritatea îl propune pentru anul 2025 este ca instituția să-și consolideze poziția de reper de încredere pentru consumatorii de energie electrică din piață.
''Consumatorii de energie din piață trebuie să știe că autoritatea le este de partea lor în perioada următoare. O să ieșim din piață reglementată pentru o perioadă de timp. La 1 iulie nu vom mai avea schemă de sprijin care să plafoneze prețul la energie electrică. La 31 martie 2026 nu vom mai avea preț reglementat la gaze naturale. Și aici Autoritatea de reglementare își propune să comunice cu consumatorii de energie, atât electrică cât și gaze naturale, în așa fel încât această tranziție spre o piață din nou liberalizată să se producă în condiții cât se poate de corecte pentru consumatori, să nu resimtă șocuri în factură și, evident, printr-o campanie de comunicare, cred eu că putem să ne atingem acest obiectiv. În altă ordine de idei, cred că în anul 2025, trendul punerii în funcțiunea unor noi capacități de producție din surse regenerabile se va menține. Avem în continuare o cerere foarte mare de autorizații de înființare și de licențe. De aceea eu cred că sectorul acesta va fi în continuare în dezvoltare. Evident că trebuie să avem o colaborare foarte bună și cu operatorii de distribuție, pentru că toate aceste capacități de producere de energie din surse regenerabile trebuie să se racordeze la rețea, în așa fel încât energia să ajungă fără probleme de la locul de producere la locul de consum'', a mai spus George Niculescu. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
**Citeşte şi:
Valentin Ștefan: Modernizarea Poștei Române depinde și de partenerii săi economici sau de instituțiile statului
Sterică Fudulea: Decizia politică se vede mai mult decât dialogul social din spatele acesteia
Oprea: România are oportunitatea de a fi cel mai bun hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei
Jianu: IMM-urile au început să investească în noile tehnologii, nu și în resursele umane
Oprea: Industria de apărare poate să fie unul dintre motoarele de dezvoltare în 2025
Andreea Negru: PEFA va lansa Indexul Antreprenoriatului Feminin, în premieră în România
Anca Dragu: Republica Moldova a primit acceptul de a deveni parte a zonei SEPA, pe 6 martie
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe
Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile














