CNAB: Echipamentele de control de securitate ce permit ridicarea restricțiilor privind lichidele vor fi puse în funcțiune până în T1 2026
Compania Națională Aeroporturi București a încheiat un contract al cărui obiect îl constituie livrarea de echipamente de control de securitate ce permit inclusiv ridicarea restricțiilor asociate procesării lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs), finalizarea operațiunilor de instalare și punere în funcțiune a acestor echipamente fiind estimată cel mai târziu în primul trimestru din 2026, potrivit informațiilor transmise de CNAB la solicitarea AGERPRES.
'CNAB a încheiat un contract al cărui obiect îl constituie livrarea de echipamente de control de securitate ce permit inclusiv ridicarea restricțiilor asociate procesării lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs). Procesul de livrare, instalare și punere în funcțiune a echipamentelor în cauză (EDS CB C3) se desfășoară în două etape (două loturi: un lot pentru Terminalul Plecări Extindere, respectiv un lot pentru Terminalul Plecări), progresiv, astfel încât operațiunile circumscrise înlocuirii echipamentelor existente cu cele noi să nu impacteze capacitatea de procesare a pasagerilor și bagajelor de cabină ale acestora', au explicat reprezentanții companiei.
Aceștia au menționat că ridicarea restricțiilor asociate procesării LAGs este condiționată de finalizarea operațiunilor de instalare și punere în funcțiune a tuturor echipamentelor ce fac obiectul livrării.
'Conform graficului de implementare a proiectului, finalizarea respectivelor operațiuni se va produce cel mai târziu în trimestrul I al anului 2026', a precizat sursa citată.
Totodată, din perspectiva procesării LAGs, în contextul eliminării restricțiilor din prezent, reprezentanții CNAB au subliniat că articolele care vor genera alarme în urma controlului de securitate efectuat prin intermediul noilor sisteme EDSCB C3 vor putea fi acceptate la transport numai în condițiile în care, în procesul de control de securitate, alarmele în cauză sunt clarificate.
Serviciul Român de Informații (SRI) a transmis, săptămâna trecută, că ridicarea restricțiilor pentru lichide în bagajul de mână se va face doar în aeroporturile în care va fi instalat noul algoritm de detecție certificat.
'Recertificarea, la nivel european, a unui model de echipament de control de securitate utilizat și în aeroporturi din România a creat premisele ridicării restricțiilor privind transportul lichidelor, aerosolilor și gelurilor (LAGs) în bagajul de mână. Transportul LAGs în recipiente cu o capacitate de până la doi litri va fi însă posibil doar după instalarea noului algoritm de detecție certificat, integrarea sa în cerințele hardware în baza cărora s-a realizat certificarea și parcurgerea etapelor de testare în vederea acceptanței conform reglementărilor europene', a precizat SRI, pe pagina sa de Facebook.
Totodată, Serviciul Român de Informații a menționat că ridicarea restricțiilor va fi posibilă exclusiv în aeroporturile din România care dispun de echipamentele recertificate și complet actualizate.
Pe 29 iulie, Comisia Europeană a autorizat instalarea pe aeroporturile din UE a scannerelor care le permit pasagerilor să transporte în bagajele de mână recipiente cu lichide cu un volum mai mare de 100 de mililitri și a eliminat obligația scoaterii dispozitivelor electronice din bagaje la controlul de securitate.
Obiectivul folosirii acestor scannere este de a accelera controalele de securitate, întrucât în aeroporturile echipate cu astfel de aparate pasagerii nu vor trebui să își scoată laptopurile sau lichidele din bagajele de mână, conform agenției EFE.
Aceste măsuri au fost implementate după atacurile teroriste care au avut loc în SUA pe 11 septembrie 2001 și după dejucarea unor alte atentate teroriste care au vizat zborurilor transatlantice în anul 2006. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNSLR Frăția a solicitat, la Bruxelles, măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective
Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România - CNSLR-Frăția a solicitat măsuri concrete pentru extinderea negocierilor colective și aplicarea efectivă a obligațiilor legale în acest domeniu, în cadrul reuniunii Comitetului pentru Ocuparea Forței de Muncă (EMCO) al Uniunii Europene, desfășurată marți și miercuri, la Bruxelles. '
Nazare: România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să își susțină interesele și să contribuie la soluții
România trebuie să fie consecventă la masa deciziilor europene, să își susțină interesele, să contribuie la soluții și să transmită un mesaj clar de stabilitate și responsabilitate, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, care participă joi și vineri, la Luxemburg, la reuniunile Eurogrupului în format inclusiv și Consiliului Afaceri Eco
Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni (studiu)
Șase din zece români nu au un plan financiar pentru următoarele 12 luni, iar 44% declară că nu le rămân bani la finalul lunii, potrivit unui studiu realizat în cadrul programului de educație financiară Banometru, ale cărui rezultate au fost prezentate joi. Conform cercetării, doar 40% dintre români au un plan financiar pentru anul următ
Ministrul interimar al Agriculturii: Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate
Controalele pe teren pentru acordarea sprijinului destinat producătorilor de cartofi au fost finalizate, peste 2.500 de fermieri urmând să beneficieze de un sprijin de 300 de euro pe hectar, a anunțat, joi, ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Urmează demonstrarea valorificării din partea producătorilor și plata acestor sume. Controal
Operatorii din Portul Constanța cer intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului pe Dunăre
Operatorii portuari solicită intervenția urgentă a autorităților pentru deblocarea traficului fluvial pe Dunăre, în zona kilometrului 280, după ce un incident produs pe 6 octombrie a afectat șenalul navigabil și transportul mărfurilor către Portul Constanța, potrivit unui comunicat al Organizației Patronale Constanța Port Business Association (CPBA), transmis joi AGERP
BNR: Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul anului
Rata anuală a inflației va urma o traiectorie ascendentă până la sfârșitul acestui an, în principal pe fondul creșterii prețurilor combustibililor, energiei și altor materii prime, inclusiv agroalimentare, precum și al evoluției cursului de schimb al leului, potrivit evaluărilor Băncii Naționale a României (BNR), publicate joi. 'Pot
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7
ASF: Numărul participanților la fondurile de pensii facultative a ajuns la 1,1 milioane, la jumătatea anului
Numărul participanților la fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a ajuns la aproximativ 1,1 milioane la sfârșitul lunii iunie 2026, față de 999.000 la finalul anului trecut, potrivit raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) privind evoluția pieței pensiilor private în primul semestru. Activele fondurilor de p
Angajații din sectorul energetic protestează, joi, în București, Constanța și Iași
Energeticienii din București, Iași și Constanța au demarat proteste, joi după-amiaza, cerând deblocarea majorărilor salariale și posibilitatea unor negocieri colective reale. Potrivit unui comunicat al organizației, decizia vine după adunările generale organizate de către sindicatele-membre ale FNER și după mai multe solicitări adresate Guvernului și min
Decizie CCR: Consiliul Concurenței poate utiliza informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice
Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat constituțională prevederea din Legea concurenței care permite Consiliului Concurenței să utilizeze, în condițiile legii, informații și documente colectate de alte autorități și instituții publice în desfășurarea activităților specifice acestora, potrivit unui comunicat al autorității de concurență.
Jakubowicz (AAFBR): Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească
Creditul furnizor reprezintă principala sursă de finanțare în economia românească, în condițiile în care companiile încasează facturile mai târziu decât își achită obligațiile către furnizori, ceea ce poate genera blocaje financiare în lanț, a declarat joi președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din Rom&acir
Pistol: Am deschis astăzi circulația pe podul rutier peste râul Tisa
Circulația pe noul pod rutier peste râul Tisa, care face legătura între Sighetu Marmației (România) și Bila Tserkva (Ucraina), a fost deschisă joi pentru autovehiculele destinate transportului de persoane, cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutier
Leul s-a apreciat joi în raport cu euro, dar a scăzut față de dolarul american
Moneda națională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3470 lei, în scădere cu 0,31 bani (-0,06%) față de cotația precedentă, de 5,3501 lei. În schimb, moneda națională s-a depreciat față de dolarul american, care a fost cotat la 4,7814 lei, în creștere
Jakubowicz (AAFBR): Nu cred că putem acuza băncile de manipularea ROBOR
Mecanismul de calcul al ROBOR a fost transparent și public timp de mulți ani, iar băncile au aplicat o metodologie cunoscută, a declarat joi președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Jakubowicz, referindu-se la raportul Consiliului Concurenței privind piața bancară. 'Din punctul meu de vedere,
BNS solicită viitorului Guvern măsuri concrete pentru reducerea sărăciei și a excluziunii sociale
Blocul Național Sindical (BNS) solicită viitorului Guvern să transforme obiectivele europene privind reducerea sărăciei și a excluziunii sociale în măsuri concrete, finanțate și monitorizate, în condițiile în care aproximativ 5,2 milioane de români se aflau în risc de sărăcie sau excluziune socială în 2024, potrivit unui comunicat




