logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Valentin Ștefan: Modernizarea Poștei Române depinde și de partenerii săi economici sau de instituțiile statului

Imagine din galeria Agerpres

Modernizarea Poștei Române nu depinde numai de companie, ci și de partenerii săi economici sau instituțiile statului, a declarat, luni, directorul general al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), Valentin Ștefan, la ''Conferința Tendințe Economice 2025'', aflată la a treia ediție, sub egida BNR.

''Modernizarea Poștei Române nu depinde doar de noi, depinde și de partenerii noștri, fie că e vorba de parteneri economici sau de instituțiile statului. Nu poți să faci e-commerce sau nu poți să aduci volum în România dacă nu ai un partener în Autoritatea Vamală. Degeaba ne automatizăm noi sistemele, dacă Autoritatea Vamală ne cere încă documentele printate, pe hârtie. Trebuie să păstrăm această cadență, motiv pentru care volumele care vin din afara Uniunii Europene în special din China, merg în Ungaria, în Germania sau în Belgia'', a spus Valentin Ștefan. El a adăugat că CNPR are ''o relație extraordinară'' cu Autoritatea Vamală Română.

Potrivit directorului general al Poștei Române, și Autoritatea Vamală face eforturi în direcția digitalizării. ''Și eu cred că sunt în direcția cea bună și înțeleg că dacă pierzi un milion de euro în fiecare zi doar pentru că nu ai o aplicație informatică e de-a dreptul rușinos. Așteptăm să-și rezolve această problemă, după care putem spune că și Poșta a automatizat și a digitalizat procesarea vamală. Și atunci nimeni n-o să mai aștepte cu săptămânile și lunile să-și ia coletul de la poștă'', a explicat Valentin Ștefan.

Acesta a precizat, totodată, că Poșta Română nu se poate digitaliza în totalitate. ''În tot ceea ce facem noi există o logică. În cazul în care clientul vrea să-i punem ștampila pe timbru sau pe plic, o facem. Piața dictează felul în care noi ne desfășurăm activitatea. E un coșmar pentru avocați în instanță dacă nu este pusă ștampila pe plic. Din acest motiv păstrăm ștampila atâta timp cât Ministerul Justiției ne spune că este nevoie de ea. Oricum, o ștampilă ne costă vreo 200 lei. E o cheltuială pe care am fi preferat să o evităm'', a explicat directorul Poștei Române.

El a mai arătat că, în industria de logistică, din care face parte și CNPR și alte companii de curierat, tendința este una din integrare și globalizare. ''Nu poți să mai faci business dacă nu ești conectat cu vecinii tăi sau cu parteneri de la distanță'', a afirmat Valentin Ștefan.

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA a organizat, luni, la Arenele BNR din București, cea de-a treia ediție a conferinței ''Tendințe Economice 2025'', un eveniment dedicat provocărilor și oportunităților economice ale acestui an. Agenția Națională de Presă AGERPRES a fost unul dintre partenerii media ai evenimentului.

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA este organizație patronală, membră a IMM România, singura confederație reprezentativă la nivel național pentru IMM-uri. PEFA promovează și susține egalitatea de gen, rolul și importanța femeilor în societate și în economie. Patronatul oferă antreprenorilor o platformă puternică pentru a-și face auzite vocile atât la nivel național, în relația cu autoritățile publice centrale și locale, cât și european. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

**Citeşte şi:

Sterică Fudulea: Decizia politică se vede mai mult decât dialogul social din spatele acesteia  

Niculescu (ANRE): Prin scăderea birocrației și măsuri de eficientizare un anumit sector din domeniul energiei poate să se dezvolte sănătos

Oprea: România are oportunitatea de a fi cel mai bun hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei 

Jianu: IMM-urile au început să investească în noile tehnologii, nu și în resursele umane 

Oprea: Industria de apărare poate să fie unul dintre motoarele de dezvoltare în 2025 

Andreea Negru: PEFA va lansa Indexul Antreprenoriatului Feminin, în premieră în România 

Anca Dragu: Republica Moldova a primit acceptul de a deveni parte a zonei SEPA, pe 6 martie 

Marinescu (BNR): Atragerea și utilizarea fondurilor europene integral și la timp, una dintre evoluțiile atent monitorizate 

Afisari: 513

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 30-10-2026 19:44

Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la

Economic Intern 30-10-2026 19:34

Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima

Economic Intern 30-10-2026 18:45

Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere

Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ

Economic Intern 30-10-2026 17:45

Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme

Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir

Economic Intern 30-10-2026 17:22

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes

Economic Intern 30-10-2026 17:03

Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz

Economic Intern 30-10-2026 16:42

Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv

Economic Intern 30-10-2026 16:35

Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice

Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din

Economic Intern 30-10-2026 16:31

Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale

Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a

Economic Intern 30-10-2026 16:06

VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)

Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.

Economic Intern 30-10-2026 16:01

VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR

Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.

Economic Intern 30-10-2026 15:16

Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara

Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN

Economic Intern 30-10-2026 15:06

VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale

Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.

Economic Intern 30-10-2026 14:42

Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri

Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe

Economic Intern 30-10-2026 14:24

Ministrul Florin Barbu, consultări cu fermierii pe teme majore din agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, s-a întâlnit, vineri, cu reprezentanți ai Alianței pentru Agricultură și Cooperare, ai Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România și ai altor organizații ale fermierilor pentru a analiza situația curentă din sector și a evalua opțiunile de lucru pentru prioritățile