Burduja: Romgaz va face o evaluare a performanței CA al Depogaz;sunt convins că vor fi luate cele mai dure măsuri
Romgaz, care deține compania Depogaz, va face o evaluare a performanței Consiliului de Administrație al companiei și a altor direcții din cadrul acesteia pentru că este nevoie de explicații pentru a vedea de ce a decis să extragă gaze, în special în luna noiembrie, depășind prevederile contractuale, susține ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
'Pentru modul în care Depogaz a decis să extragă gaze, în special în luna noiembrie, depășind prevederile contractuale, fără a face acte adiționale, fără a face alte informări, trebuie să dea explicații și se impun cele mai dure măsuri, din punctul meu de vedere. Romgaz, care deține compania Depogaz, va face o evaluare a performanței Consiliului de Administrație, a directorului general, a Direcțiilor Comerciale și a altor direcții din cadrul companiei Depogaz. Sunt convins că vor fi luate cele mai dure măsuri. Parțial, putem înțelege faptul că s-a extras mai mult gaz în luna noiembrie, pentru că a fost cel mai friguros noiembrie din ultimul deceniu. Dacă sunt și alte cantități de gaze - și sunt convins că autoritatea de reglementare va verifica -, care nu au fost pentru consumul intern, și care ne-au lipsit în luna februarie, iar România a trebuit să importe gaz mai scump, cineva trebuie sancționat exemplar', a afirmat Burduja, la Palatul Victoria, după ședința de guvern de joi.
Acesta a mai spus că Romgaz are mandat să ia măsuri într-un termen foarte scurt și cât mai urgent.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a precizat că a sesizat Direcția Națională Anticorupție (DNA) în urma finalizării raportului Corpului de control al ministerului la Depogaz, în vederea cercetării faptelor cu aspectul săvârșirii unor infracțiuni.
'Am sesizat DNA. Sesizarea este parte dintre măsurile propuse de Corpul de control, pe care le-am aprobat. Pe site-ul ministerului se găsește o variantă sintetică a raportului Corpului de control, care face obiectul unei cercetări', a răspuns ministrul Energiei la o întrebare pe această temă.
Potrivit acestuia, raportul Corpului de control include o serie de măsuri care vizează o mai bună gestiune a depozitelor de gaze. Burduja a precizat că Ministerul Energiei s-a asigurat de îndeplinirea obligațiilor legale, de verificare a gradului de umplere al depozitelor de gaze, care trebuie să respecte țintele asumate la nivel european, lucru care s-a întâmplat, de altfel.
'La gaz era important să acoperim întregul an gazier pentru că vom ieși din sezonul rece cu un grad de umplere redus. Reumplerea acestor depozite va însemna o cerere crescută pentru gaze și fără măsuri de plafonare. Iarna următoare românii ar fi plătit facturi mult mai mari, care să susțină și acest proces de reumplere a depozitelor. De altfel, e un proces firesc, se întâmplă în fiecare an și sunt ținte europene privind gradul de umplere pe care România și le-a respectat de fiecare dată', a menționat ministrul.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat, luni, că, în urma finalizării raportului Corpului de Control la Depogaz, a solicitat să se întreprindă absolut toate măsurile care se impun și sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, în vederea cercetării faptelor cu aspectul săvârșirii unor infracțiuni.
Din ordinul ministrului, prin Serviciul Inspecție din cadrul Ministerului Energiei, s-a efectuat misiunea de verificare a operatorului Filiala de Înmagazinare Gaze Naturale Depogaz Ploiești SRL.Acțiunea de verificare a vizat respectarea prevederilor din procedura de contractare a serviciilor de înmagazinare, a implicațiilor de natură comercială a deciziilor asupra partenerilor contractuali, respectarea prevederilor contractuale de prestări servicii, a programului de extracție în perioada ianuarie 2024 până în prezent.
Conform concluziilor raportului, în perioada noiembrie 2024 - ianuarie 2025, ponderea majoritară, de peste 75%, din cantitatea totală de gaze naturale convenită lunar pentru extracție din depozitele Depogaz este deținută de patru mari beneficiari (cumulat).
Cantitatea totală de gaze naturale extrasă în luna noiembrie din depozite (de 5,254 milioane MWh) a fost mai mare cu 58,15% (respectiv, cu aproape 1,932 milioane MWh) raportat la cantitatea totală de gaze naturale convenită prin programele de extracție anexate la contracte pentru această lună (de 3,322 milioane MWh).
În ceea ce privește cantitățile de gaze naturale extrase din depozite, în luna noiembrie, un număr de șapte mari beneficiari, din totalul de 65 clienți din portofoliul Depogaz, au extras în luna noiembrie o cantitate de gaze naturale cumulată de aproape 4,687 milioane MWh, reprezentând un procent de 89,20% din cantitatea totală de gaze naturale extrasă din depozite în luna respectivă, de peste 5,254 milioane MWh.
Reprezentanții Corpului de Control au concluzionat, că, în urma verificării contractelor de înmagazinare încheiate cu principalii beneficiari, 'se poate aprecia fără echivoc' faptul că nu au fost respectate prevederile Contractelor încheiate, respectiv Programele de extracție convenite prin Actele Adiționale.
Ministrul Energiei a anunțat, pe 7 februarie, că a decis să trimită Corpul de Control la Depogaz pentru a verifica dacă regulile sunt respectate, inclusiv programul de extracție.
Cu două zile înainte, Depogaz anunțase un grad de umplere al depozitelor de gaze de 42,8% din capacitatea tehnică de stocare și că, începând de vineri, 7 februarie,va diminua programele agreate de extracție. AGERPRES/(A - autor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a
VIDEO Guvernul a adoptat o ordonanță cu măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului (ministru)
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanță care cuprinde măsuri pentru prevenirea unor blocaje financiare la sfârșitul anului, inclusiv alocarea a 300 de milioane de lei pentru împrumuturi destinate asigurării încălzirii în sezonul rece, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, în briefingul de la finalul ședinței Executivului.
VIDEO Nazare: Bugetul pe 2027 va fi complicat de construit; pierdem 1,5% din PIB din PNRR
Bugetul pentru anul 2027 va fi complicat de construit, în condițiile în care România pierde finanțări din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) echivalente cu 1,5% din PIB și trebuie să integreze cheltuieli importante pentru apărare, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după ședința de Guvern.
Protecția Consumatorilor a dat amenzi de peste 5,1 milioane de lei, în urma unor controale în toată țara
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat amenzi de peste 5,1 milioane de lei în urma unor controale efectuate în toată țara, care au vizat modul de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și prestarea de servicii. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (AN
VIDEO Ministrul Finanțelor: Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale
Prima rectificare bugetară este vitală pentru accesul României pe piețele internaționale, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a avertizat însă că țara este într-un echilibru foarte fragil.
Consiliul Fiscal: Există premise ca deficitul să atingă ținta de 6,25% din PIB în 2026, dar persistă riscuri
Deficitul bugetar cash ar putea atinge ținta de 6,25% din Produsul Intern Brut (PIB) în acest an, însă absorbția fondurilor europene și rambursarea sumelor prevăzute în buget reprezintă principalele riscuri pentru execuția bugetară, potrivit opiniei Consiliului Fiscal (CF) referitoare la proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat pe













