VIDEO Boloș: România are suficiente angajamente cu Comisia Europeană; nu cred că este cazul unui acord cu FMI

România are suficiente angajamente cu Comisia Europeană, care duc spre disciplină fiscală și reducere de deficit bugetar, și nu cred că este cazul unui acord cu Fondul Monetar Internațional, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
'Nu cred că este cazul unui acord cu Fondul Monetar Internațional. România are suficiente angajamente în relația cu Comisia Europeană, de la Planul Național de Redresare și Reziliență la Planul Fiscal, care sunt încărcate de angajamente ce duc spre disciplină fiscală, reducere de deficit bugetar, restructurare de cheltuială publică. Apelarea la un împrumut cu Fondul Monetar Internațional, în mod tradițional, este legată de aceste tipuri de reforme. Noi le avem, suntem din acest punct de vedere cu ele foarte clar definite. Cum spuneam, de la reforma fiscală, microîntreprinderi, restructurare de facilități fiscale, reforma administrării taxelor, ceea ce înseamnă restructurare a sistemului de cheltuieli publice, reformele care țin de sistemul de guvernanță al companiilor de stat, nu cred că lipsește vreo reformă astăzi României pentru ceea ce înseamnă perspectiva de sustenabilitate a finanțelor publice', a explicat Marcel Boloș.
Ministrul a subliniat că este important să ne ținem de aceste reforme, să le implementăm, pentru a avea probleme în ceea ce privește echilibrele macroeconomice pe care România trebuie să le aibă.
Interviul acordat de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, va fi difuzat integral vineri. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
DNSC avertizează asupra unor informații false privind găzduirea de către România a milioane de cetățeni israelieni
Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția că în spațiul online circulă clipuri și materiale care susțin în mod fals că România ar pregăti găzduirea a milioane de cetățeni israelieni, inclusiv prin alocarea a 3 milioane de apartamente. 'Atenție la campaniile de dezinformare propagate pe rețe
Wizz Air suspendă zborurile către Tel Aviv și Amman, până la 15 septembrie
Wizz Air a suspendat toate zborurile spre și dinspre Tel Aviv, Israel, și spre Amman, Iordania, până în 15 septembrie, a anunțat, marți, compania aeriană, într-un comunicat. De asemenea, Wizz Air va evita tranzitarea spațiului aerian israelian, irakian, iranian și sirian până la noi informații. Această decizie vine î
Reprezentanții UPS Dragomirești, despre linia de producție măști din pandemie: Pierdere totală
Linia de producție măști de protecție sanitară inaugurată în pandemie, în aprilie 2020, la Uzina de Produse Speciale (UPS) din Dragomirești, județul Dâmbovița, este în conservare la sediul uzinei, iar investiția este caracterizată de conducerea unității drept 'pierdere totală'. 'Am puține cuvinte să vă spun, vis-a-vis de ace
Ministrul Economiei, Bogdan-Gruia Ivan: Pornește industria de apărare, greu, dar pornește
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan-Gruia Ivan, a declarat, marți, în Dâmbovița, după vizita la patru obiective din industria de apărare, că în acest domeniu se fac pași importanți, 'pornește industria de apărare, greu, dar pornește'. Ministrul a mers la Fabrica de camioane militare de la Petre
Fechet, la reuniunea miniștrilor Mediului: România sprijină ferm competitivitatea industriei auto și consolidarea reciclării
România sprijină ferm competitivitatea industriei auto și consolidarea reciclării, care e esențială pentru tranziția către o economie circulară eficientă, a scris, marți, pe Facebook, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, care participă la reuniunea miniștrilor Mediului din Uniunea Europeană, de la Luxemburg. 'România sprijină
Ministrul Energiei: Amenajarea hidroenergetică Livezeni-Bumbești a primit Acordul de mediu
Amenajarea hidroenergetică Livezeni - Bumbești, un proiect în valoare de peste 1,1 miliarde de lei, a primit, marți, Acordul de mediu, a anunțat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe pagina sa de Facebook. 'D
DNSC: Tentativă de fraudă cu identitatea Notino, propagată în online
O tentativă de fraudă online, în care se folosește identitatea brandului Notino, invită utilizatorii să comande o așa-zisă 'cutie misterioasă' cu produse cosmetice premium, atrage atenția Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, marți, pe pagina oficială de Facebook a instituției. 'Așa-zisa o
Fidelis V a atras peste 1,64 miliarde lei
Emisiunea Fidelis V din 2025, desfășurată în perioada 6-16 iunie, a înregistrat o valoare de peste 1,64 miliarde lei, depășind suma totală din luna mai, de peste 1,18 miliarde lei, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor. Conform sursei citate, cea mai recentă ediție de titluri de stat Fidelis se remarcă și datorită rezultatelor
Vintilă (Ministerul Energiei): Undeva la 3,5 milioane de gospodării ar putea beneficia de ajutorul pentru facturile la energie, după 1 iulie
Aproximativ 3,5 milioane de gospodării ar putea beneficia de ajutorul pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieței, susține Adrian Vintilă, consilierul ministrului Energiei. 'Pe datele INS împerecheate sau încrucișate cu rapoartele ANRE, referitoare la locurile de consum energie electrică cu consum casnic, pe scenariu
Boloș: Putem accesa 6 miliarde de euro pentru sprijinirea celor ce duc greul scumpirilor la energie și transport
România poate accesa, în perioada următoare, șase miliarde de euro, pentru a sprijini direct oamenii care duc greul scumpirilor la energie și transport, a scris, marți, pe pagina sa de socializare, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. 'Planul Național Social pentru Climă este cel mai nou instrument car
Bende Sandor: Statul trebuie să creeze terenul fertil pentru investiții în România
Statul nu trebuie să construiască fabrici și să creeze locuri de muncă în mod direct, ci trebuie să creeze un teren fertil pentru ca investițiile să prindă rădăcini în România printr-o predictibilitate atât legislativă, cât și financiară, a declarat, marți, președintele Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, Bende
Popa (ANCOM), despre vânzarea Telekom România Mobile: Consiliul Concurenței va da răspunsul final până la sfârșitul lunii iunie
Consiliul Concurenței va face analiza finală în privința vânzării Telekom România Mobile și ar putea da un răspuns până la sfârșitul lunii iunie, a declarat, marți, la cea de-a VII-a ediție a evenimentului 'Forumul România Digitală', directorul departamentului Monitorizare și control din Autoritatea Națională pentru Administrare și
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut, marți, la 7,14%
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, marți, la 7,14% pe an, de la 7,15% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele era de 5,92% pe an,
Tagliaretti (ECCC): Inteligența Artificială este prioritatea numărul 1 în privința investițiilor, în anii următori
Inteligența Artificială (IA) este prioritatea numărul 1 în ceea ce privește investițiile și vrem să securizăm bazele de date ce folosesc această tehnologie, a declarat, marți, la cea de-a VII-a ediție a evenimentului 'Forumul România Digitală', directorul executiv al Centrului European de Competență în domeniul Securității Cibernetice (ECCC)
Cîmpean (DNSC): Costul securității cibernetice va fi întotdeauna mai mic decât cel al remedierii unui incident major
Costul securității cibernetice va fi întotdeauna mai mic decât costul remedierii unui incident major, în condițiile în care societatea, ca economie și ca indivizi, are nevoie de tehnologie, a declarat, marți, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean, la cea de-a VII-a ediție a evenimentului 'Fo