Audieri miniştri/ Aviz favorabil pentru Sebastian Burduja, propus la Ministerul Energiei
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Energiei, Sebastian Burduja, a primit aviz favorabil, luni, în comisiile de specialitate reunite din Parlament.
Burduja a fost validat cu 32 de voturi "pentru" şi 19 "împotrivă".
"Mulţumesc colegilor care au avut încredere în mine pentru un nou mandat. Le-am prezentat viziunea pe care o avem, Strategia energetică naţională, pe care după 17 ani am reuşit să o adoptăm în Guvern recent, şi, practic, viziunea pentru o Românie cu energie sigură, accesibilă şi competitivă ca preţ şi cât mai curată", a declarat Burduja la finalul audierilor.
El a făcut o trecere în revistă a proiectelor de investiţii pe care le-a finanţat ministerul, respectiv peste 14 miliarde de euro, fonduri nerambursabile atrase în 18 luni.
"Acum noi trebuie să continuăm aceste proiecte, inclusiv cele mari, Neptun Deep, de asemenea reactoarele trei şi patru de la Cernavodă, retehnologizarea Unităţii unu, toate iniţiativele din zona de stocare de energie, pentru a putea să acoperim vârfurile de consum, în special seara, şi pentru a putea să avem un preţ cât mai bun în facturile românilor", a spus Burduja.
Acesta a reiterat că termocentrala de la Iernut va fi gata anul viitor, în mai-iunie, şi va aduce 430 de megawaţi "în inima sectorului energetic", şi a menţionat şi investiţia privată de la Mintia, prima parte, şi alte proiecte solare şi eoliene ce vor aduce câteva mii de MW noi, la toate acestea adăugându-se şi stocarea.
Sebastian Burduja a subliniat că proiectele în domeniul energiei nu pot fi făcute de la o lună la alta, nici chiar de la un an la altul, cele precum reactoarele nucleare sau o termocentrală pe gaz, şi de aceea este bună continuitatea.
"Mă bucur că Ministerul Energiei a rămas de sine stătător, pentru că este un domeniu suficient de important şi în România şi la nivel european încât să merite acest statut", a punctat ministrul. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hidroelectrica a obținut finanțare nerambursabilă de peste 43 milioane lei pentru proiectul de stocare cu baterii de la Porțile de Fier II
Hidroelectrica a semnat contractul pentru o finanțare nerambursabilă în valoare de 43,37 milioane de lei, obținută prin Fondul pentru Modernizare, pentru cel mai amplu proiect de stocare cu baterii dezvoltat până în prezent de companie. 'Proiectul investițional al Hidroelectrica, cu o valoare totală estimată de aproximati
Comisarul european pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, în vizită în România, joi și vineri
Comisarul european pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor, Maria Luis Albuquerque, efectuează o vizită oficială în România, în perioada 23-24 aprilie, informează Reprezentanța în România a Comisiei Europene. Comisarul european se va întâlni cu guvernatorul Băncii Naționale a României,
Șerban: Astăzi am semnat contractele de finanțare cu ARF pentru achiziția a 20 de rame electrice interregionale și a 16 locomotive electrice
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat miercuri semnarea contractelor de finanțare cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară pentru achiziția a 20 de rame electrice interregionale și a 16 locomotive electrice. 'Astăzi, am semnat contractele de finanțare cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară pentru achiziția a 20 de rame electrice interregiona
BNR: Rata inflației va crește și se va menține în intervalul martie-iunie la valori mai ridicate decât în prognoza pe termen mediu
Rata anuală a inflației va crește și se va menține în intervalul martie-iunie 2026 la valori mai ridicate decât cele evidențiate în prognoza pe termen mediu din februarie 2026, se arată în minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 7 aprilie 2026. '&I
Componenta nerambursabilă din PNRR a crescut cu 3 miliarde lei în trimestrul I (ministru)
Componenta nerambursabilă din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a crescut, în primul trimestru, cu 3 miliarde de lei, de la 2,8 miliarde lei la 5,8 miliarde lei, însă absorbția fondurilor trebuie accelerată, având în vedere termenul din august pentru îndeplinirea jaloanelor și obținerea tranșelor din PNRR, a declarat miercuri min
Pistol: Secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești (Tigveni - Curtea de Argeș), aproape finalizată
Secțiunea 4 a autostrăzii Sibiu-Pitești (Tigveni - Curtea de Argeș), în lungime de 9,86 km, este aproape finalizată, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Doar 10 procente ne mai despart de deschiderea circulației pe încă o secțiune a autostrăzii Sibiu-Pitești (A
BNS a propus, la întâlnirea cu PSD, un nou program de guvernare la negocierile pentru formarea unei noi coaliții
Blocul Național Sindical (BNS) a propus, miercuri, la o întâlnire cu reprezentanți ai PSD, ca procesul de negociere pentru formarea unei noi coaliții să conducă și la elaborarea unui nou program de guvernare pentru că, în opinia sindicatelor, actualul program nu a adus niciun beneficiu economiei, cu excepția reducerii deficitului bugetar cu 0,8%.
Concordia: Politica poate produce crize rapid; economia le repară lent și scump
Criza din acest moment nu este un eveniment intern al coaliției de guvernare, este un risc economic real, cu consecințe măsurabile pentru România, atrage atenția Confederația Patronală Concordia. 'Politica poate produce crize rapid. Economia le repară lent și scump. Șansa României este accesarea banilor din PNRR și fondurile europene, în
Dărăban (ACUE): Trebuie să vedem de la ANRE o reglementare mai flexibilă și mai aproape de vremurile în care trăim
Reglementarea joacă un rol vital în activitatea de distribuție și transport a energiei și trebuie să vedem din partea ANRE un cadru mai flexibil, mai acomodant, mai aproape de vremurile în care trăim, susține directoarea executivă a Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), Daniela Dărăban. 'Prosumatorii sunt nou-intr
O criză politică ar crește costurile de finanțare, ar pune în pericol ținta de deficit și investițiile străine (ministru)
O eventuală criză politică ar transmite un semnal negativ către investitori și agențiile de rating, ar majora costurile de finanțare ale statului și ar pune în pericol atingerea țintei de deficit bugetar de 6,2% din PIB la finalul acestui an, în condițiile în care deficitul din primul trimestru s-a redus la aproximativ 22 de miliarde de lei, a declarat mier
ANSVSA organizează târgul gastronomic 'Sigur și Gustos' la Casa Presei Libere, în perioada 8-10 mai 2026
Peste 70 de producători locali vor participa la târgul gastronomic 'Sigur și Gustos', organizat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, în perioada 8 - 10 mai 2026, pe aleile din zona Casei Presei Libere. Potrivit unui comunicat al
Hanga (BVB): Predictibilitatea este esențială pentru reducerea costului de finanțare al statului
Predictibilitatea, stabilitatea și echilibrul sunt esențiale pentru reducerea costului de finanțare al statului român, în condițiile în care România are o datorie publică estimată la 220-230 de miliarde de euro, un deficit bugetar de circa 8% din PIB și presiunea suplimentară a majorării cheltuielilor pentru apărare până la 5% din PIB, a
FPIOR: România este și în acest an o destinație vedetă la Târgul de Turism din Kazahstan
România este și în acest an o destinație vedetă la Târgul de Turism din Almaty, Kazahstan, întrucât reprezintă poarta de intrare către o experiență de vacanță în Europa, susține Corina Martin, vicepreședinte - secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).
Moise (PATRES): Vârful de consum al României este 9 gigawați; la ANRE există 80-81 gigawați în aviz tehnic de racordare
Vârful de consum de energie al României este 9 gigawați, iar în ultima raportare a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) în aviz tehnic de racordare existau 80-81 de gigawați, ceea ce e absurd, a declarat, miercuri, prim-vicepreședintele Organizației Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile
Rompetrol Rafinare: Vega Ploiești a început producția hexanului de puritate superioară
Rafinăria Vega Ploiești, operată de Rompetrol Rafinare, a început producția unui nou solvent, cu valoare adăugată crescută - hexan de puritate minimă 60%, care susține producția de polipropilenă și industria alimentară, fiind furnizat tuturor fabricilor de ulei alimentar din România. Conform unui comunicat al companiei, transmis mi



