UE şi BEI sprijină instalarea de sisteme de stocare în baterii în centralele existente de producere a energiei din România
În urma unei evaluări efectuate de Banca Europeană de Investiţii în cadrul Fondului pentru modernizare, Comisia Europeană a anunţat, joi, că a plătit 2,7 miliarde euro pentru a sprijini 39 de proiecte de investiţii în opt state membre, potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar.
Printre cele 39 de proiecte se numără şi instalarea a minimum 1.500 MWh de sisteme de stocare în baterii în centralele existente de producere a energiei din surse regenerabile din România.
Aceste proiecte vor ajuta ţările UE cu venituri mai mici să îşi consolideze sectorul industrial curat şi să îşi îndeplinească obiectivele în materie de climă şi energie pentru 2030 prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi îmbunătăţirea eficienţei energetice. Finanţat din veniturile provenite din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), Fondul pentru modernizare a furnizat în prezent investiţii în valoare de 15,45 miliarde euro pentru a sprijini proiecte în tranziţia către o energie curată de la lansarea sa în 2021.
Noul sprijin anunţat astăzi completează investiţiile în valoare de aproape 2,97 miliarde euro, anunţate în iunie, pentru alte 38 de proiecte, aducând totalul plăţilor din Fondul pentru modernizare în 2024 la 5,67 miliarde euro, acoperind 77 de proiecte din 11 ţări. Numai în acest an au fost efectuate plăţi către Bulgaria (65 de milioane euro), Croaţia (52 de milioane euro), Cehia (1,283 miliarde euro), Estonia (84 de milioane euro), Ungaria (202 milioane euro), Letonia (27 de milioane euro), Lituania (185 de milioane euro), Polonia (1,733 miliarde euro), România (1,956 miliarde euro), Slovenia (309 milioane euro) şi Slovacia (153 de milioane euro).
Cele 77 de proiecte sprijinite în acest an se axează pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, modernizarea reţelelor energetice, eficienţa energetică şi înlocuirea producţiei de cărbune cu combustibili cu intensitate mai scăzută a emisiilor de dioxid de carbon.
"Pentru decarbonizarea economiilor noastre, este esenţial să creştem eficienţa energetică, să implementăm mai multe surse regenerabile de energie şi să extindem şi să modernizăm reţelele de energie electrică. Cu peste 15 miliarde euro plătite de la lansarea sa în ianuarie 2021, Fondul pentru modernizare a devenit un instrument esenţial în setul de instrumente de finanţare verde al UE pentru a se asigura că toate ţările beneficiare, indiferent de punctul lor de plecare, pot face din tranziţia verde un succes. În cadrul BEI, ne angajăm să ne asumăm rolul, împreună cu Comisia Europeană şi cu ţările beneficiare, în punerea în aplicare a Fondului pentru modernizare în vederea sprijinirii obiectivelor europene în materie de climă, coeziune şi competitivitate", a declarat vicepreşedintele BEI, Ambroise Fayolle.
Fondul pentru modernizare, finanţat din veniturile obţinute din licitarea certificatelor de emisii din cadrul EU ETS, urmăreşte în prezent să sprijine 13 ţări ale UE în tranziţia lor către neutralitatea climatică. Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Slovacia au beneficiat de Fondul pentru modernizare de la lansarea sa în 2021. EU ETS revizuit a extins domeniul de aplicare al Fondului pentru modernizare, care poate oferi acum sprijin financiar altor trei beneficiari începând cu 1 ianuarie 2024 - Grecia, Portugalia şi Slovenia.
"Peste 15 miliarde euro din veniturile provenite din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii au fost plătite până în prezent pentru a sprijini statele membre cu venituri mai mici să îşi modernizeze sistemele energetice naţionale. Aceste investiţii din Fondul pentru modernizare reprezintă un instrument important pentru îndeplinirea obiectivelor noastre în materie de climă şi energie, stimulând inovarea şi reducerea emisiilor, demonstrând în acelaşi timp în mod clar că politicile noastre climatice şi industriale pot merge mână în mână", a declarat vicepreşedinta CE pentru o tranziţie curată, justă şi competitivă, Teresa Ribera.
Termenul de depunere a propunerilor de investiţii pentru un potenţial sprijin din Fondul pentru modernizare în următorul ciclu de plată este 18 februarie 2025 pentru propunerile prioritare şi 21 ianuarie 2025 pentru propunerile neprioritare. Investiţiile prioritare sunt cele care pun accentul pe modernizarea sistemelor energetice, pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în domeniul energiei, al industriei şi al transporturilor şi pe îmbunătăţirea eficienţei energetice enumerate în Directiva EU ETS. Toate celelalte investiţii eligibile pentru Fondul pentru modernizare sunt considerate investiţii neprioritare care fac obiectul unui control suplimentar. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a









