logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Hagiu: Dacă este pace şi nu ne furăm căciula între noi, Schengen-ul poate fi un mare câştig pentru toţi

Imagine din galeria Agerpres

Aderarea României şi cu graniţele terestre la Spaţiul Schengen este o veste bună pentru transportatori şi turişti, pentru că, probabil, din luna iunie, acele cozi din graniţele comune cu Bulgaria şi cu Ungaria vor dispărea, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Augustin Hagiu, consultant în transporturi.

"Beneficiile României sunt cel puţin două foarte importante. O dată, vorbim de componenta economică, legată de transporturi şi turism. Doi, discutăm de componenta ce ţine de potenţialele investiţii ce se pot face în România, coroborat cu, sperăm noi, continuarea lucrărilor de infrastructură care au luat avânt în ultimele 24 de luni. Este o veste bună pentru transportatori, pentru că, probabil, din luna iunie, acele cozi din graniţele comune cu Bulgaria şi cu Ungaria vor dispărea. Este o veste bună pentru turişti, pentru transportul de pasageri, nu doar pentru transportul de marfă, fie el regulat, fie ocazional, turistic. E o veste bună pentru românii care vin acasă să-şi vadă familiile sau să petreacă vacanţe, sărbători sau pentru cei care pleacă înspre Europa sau înspre Bulgaria, înspre Grecia în vacanţă sau la rude", a spus Hagiu.

Acesta a estimat că România a pierdut zilnic, prin faptul că nu era în Schengen, 100 de euro/camion.

"Eu am spus că am pierdut şi pierdem în continuare până la momentul în care nu vom mai sta în frontieră, la controale sau în coloane, 100 de euro per camion per zi. Acum, depinde foarte mult iarnă-vară. Mă refer la influenţa pe costul operaţional, influenţa directă, pentru că există şi indirectele, care sunt foarte greu de calculat şi de estimat. Acolo discutăm de întârzieri pe lanţul de livrare către client sau la încărcare către furnizor, penalităţi ce pot curge... sunt alte chestiuni, indirecte, greu de calculat. De multe ori, la o cursă, indirectele pot depăşi directele, pentru că, dacă întârzii, conform contractului, la descărcare eşti penalizat, iar penalităţile pot anula chiar şi valoarea integrală a cursei. Ca să vă imaginaţi cam la ce pierderi putem ajunge din cauza acestor blocaje în frontieră", a susţinut fostul preşedinte al Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

Hagiu a subliniat că punctele de trecere ale frontierei vor fi cu adevărat libere de controale în cel puţin şase luni, pentru că sunt anumiţi paşi tehnici care trebuie îndepliniţi.

"Durează un pic până când punctele de trecere a frontierei vor fi cu adevărat eliberate de tot ceea ce înseamnă controale. Sunt nişte paşi tehnici care trebuie urmaţi şi nişte etape, aşa că eu cred că cel mai corect este să luăm în calcul măcar şase luni. Sunt o serie de chestiuni de făcut şi să nu uităm că devenim graniţă Schengen - nu mai suntem graniţă UE - cu Ucraina, Republica Moldova, Serbia. Deci, pe partea asta, când devii graniţă Schengen, adică the last frontiere, lucrurile sunt un pic mai complexe în ceea ce priveşte întărirea controlului pe aceste puncte - Ucraina, Republica Moldova, chiar dacă sunt fraţii noştri, Serbia", a explicat acesta.

Consultantul în transporturi a atras atenţia că România a intrat deplin în Schengen când alte ţări impun controale la frontieră, din cauza migraţiei.

"Suntem într-un moment în care nu ne mai putem bucura atât de mult, cu toate că ar trebui să o facem pentru că am păşit în sfârşit şi rutier în Schengen, din cauză că între timp, în Europa, frământările ce ţin de migraţie au condus la reapariţia controalelor la frontieră între foarte multe ţări europene, ceea ce afectează foarte mult pe partea de transport, serviciile de transport intra-comunitar pe care le desfăşoară companiile de transport din România, cu un aport esenţial şi consistent în ceea ce înseamnă bugetul ţării noastre pe componenta de export de servicii. Aşadar, da, am păşit. Să sperăm că Europa reuşeşte să se recalibreze, că reuşeşte să rezolve această problemă injustă a migraţiei, astfel încât Schengen-ul să nu se închidă pe măsură ce noi state intră, cum e cazul nostru şi al bulgarilor", a adăugat el.

În opinia sa, "dacă nu ne furăm căciula între noi", Schengen-ul poate fi un mare câştig pentru toată lumea, iar pentru noi un câştig major.

"Nu vreau să dau o notă pe pesimistă, prefer să rămân în nota optimistă. Dacă este pace şi dacă nu ne furăm căciula între noi - mă refer la statele membre - dacă jucăm cinstit şi suntem echilibraţi în tot ceea ce luăm ca decizie ce ne afectează pe toţi în egală măsură, Schengen-ul poate fi un mare câştig pentru toată lumea, inclusiv, evident, pentru noi, un câştig major. Cert este că, pe termen mediu şi lung, refacerea coridoarelor ce tranzitau România în urmă cu peste 1.000 de ani, a coridoarelor de transport Asia-Europa, dacă, repet, lucrările de infrastructură continuă în ritmul cu care ne-am obişnuit în ultimul timp, această chestiune cu Schengen-ul ne poate ajuta foarte mult în dezvoltarea infrastructurii de transport multimodal. Mă refer aici la Portul Constanţa, la tot ceea ce înseamnă conexiune RO-LA, RO-RO, adică tren, tren cu camioane sau tren-maritim sau maritim-camioane, în toate variantele, şi, evident, ceea ce ne dorim de mult, şi anume să refacem acel celebru 'Drum al mătăsii' care tranzita această parte a Europei", a arătat Hagiu.

Miniştrii de interne din ţările UE, reuniţi în Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne, au decis să ridice controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu şi între Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025, a anunţat Consiliul Uniunii Europene, într-un comunicat postat pe website-ul consilium.europa.eu.

''Este un moment istoric de a primi în final Bulgaria şi România ca membre depline ale Schengen. Ridicarea controalelor asupra persoanelor la frontierele terestre interne cu şi între aceste state membre a fost o prioritate de top pentru preşedinţia ungară (a Consiliului UE) şi astăzi am transformat-o în realitate. Acest pas va fi benefic nu numai pentru cetăţenii bulgari şi români, dar şi pentru UE ca întreg'', a declarat ministrul de interne ungar Sandor Pinter, după decizia de joi.

De la aderarea lor la UE, Bulgaria şi România au aplicat părţi din cadrul juridic Schengen (acquis-ul Schengen), inclusiv cele referitoare la controalele la frontierele externe, cooperare poliţienească şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen. La 30 decembrie 2023, Consiliul a adoptat decizia de a aplica, de la 31 martie 2024, părţile rămase al acquis-ului Schengen şi să ridice controalele asupra persoanelor la frontierele interne aeriene şi maritime. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 169

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 01-11-2026 15:50

Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare

Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom

Economic Intern 01-11-2026 13:54

CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță

Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina

Economic Intern 01-11-2026 13:07

Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara

Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M

Economic Intern 01-11-2026 12:31

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza

Economic Intern 01-11-2026 10:44

MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie

Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.

Economic Intern 31-10-2026 13:39

Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027

Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm

Economic Intern 31-10-2026 13:15

CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord

Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu

Economic Intern 30-10-2026 19:44

Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la

Economic Intern 30-10-2026 19:34

Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima

Economic Intern 30-10-2026 18:45

Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere

Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ

Economic Intern 30-10-2026 17:45

Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme

Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir

Economic Intern 30-10-2026 17:22

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes

Economic Intern 30-10-2026 17:03

Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz

Economic Intern 30-10-2026 16:42

Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv

Economic Intern 30-10-2026 16:35

Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice

Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din