BNR: Estimările pe un orizont de 12 luni indică majorări ale probabilităţii de nerambursare pe toate segmentele principale de credit
Estimările pe un orizont de 12 luni, respectiv septembrie 2024 - septembrie 2025, indică majorări ale probabilităţii de nerambursare pe toate segmentele principale de credit, potrivit Raportului asupra stabilităţii financiare al Băncii Naţionale a României.
"Deşi manifestarea riscului de credit a fost limitată până în prezent, preocupările în această privinţă se menţin. În ansamblu, capacitatea sectorului real de onorare a serviciului datoriei a avut evoluţii mixte de la data ultimului Raport, însă se menţine la niveluri adecvate. Pe de-o parte, de la începutul anului 2024, calitatea portofoliului de credite acordate companiilor nefinanciare de către instituţiile de credit s-a îmbunătăţit, rata creditelor neperformante ajungând la 3,8% în septembrie 2024. Pe de altă parte, în cazul sectorului populaţiei există semne de deteriorare uşoară a calităţii activelor băncilor. Astfel, rata creditelor neperformante a ajuns la valoarea de 3,3% în septembrie 2024, de la 3,2% pe parcursul anului precedent şi de la minimul atins în iunie 2022 (2,96%)", se spune în Raport.
BNR menţionează că, pentru anumite segmente de creditare, riscul de credit este mai ridicat, respectiv în cazul împrumuturilor acordate IMM (rata NPL - rata creditelor neperformante este 4,7% faţă de 2,2% pentru corporaţii, septembrie 2024), al expunerilor faţă de piaţa imobiliară comercială (rata NPL 4,6% faţă de 3,8% la nivelul agregat al companiilor nefinanciare), precum şi în cazul creditelor de consum acordate populaţiei (rata NPL 5,7% faţă de 3,3 la nivelul agregat al populaţiei).
Persistenţa multiplelor incertitudini pe plan economic au determinat evoluţii mixte şi în ceea ce priveşte perspectivele viitoare privind riscul de credit.
"Estimările pe un orizont de 12 luni (septembrie 2024 - septembrie 2025) indică majorări ale probabilităţii de nerambursare pe toate segmentele principale de credit (+1,4 puncte procentuale până la 4,6 la sută pentru credite acordate companiilor nefinanciare, +0,6 puncte procentuale până la 3,5 la sută pentru credite de consum acordate populaţiei şi +0,02 puncte procentuale până la 0,25% pentru creditele ipotecare acordate populaţiei)", se spune în Raport.
Potrivit BNR, poziţia bilanţieră a populaţiei şi firmelor are o influenţă semnificativă asupra capacităţii acestora de onoare a serviciului datoriei, acestea înregistrând evoluţii mixte de la data ultimului Raport. Pe de-o parte, sănătatea financiară a firmelor a înregistrat o degradare în anul 2023 în termeni anuali, observată în majoritatea indicatorilor financiari. În acest context, indicatorul de sănătate financiară a companiilor din România s-a deteriorat la finalul anului 2023 comparativ cu anul anterior, însă continuă să se situeze confortabil deasupra zonei de risc.
În contrast, sectorul populaţiei şi-a consolidat avuţia şi rezistenţa în faţa şocurilor, pe fondul creşterii susţinute a activelor financiare (+7 la sută în iunie 2024 în termeni anuali), dar şi al diminuării ponderii serviciului datoriei în venitul disponibil. Avuţia netă a populaţiei reprezintă circa 39 la sută din avuţia netă naţională, iar activele financiare deţinute contabilizează circa 27 la sută din totalul activelor financiare la nivelul economiei.
BNR menţionează că riscurile cibernetice rămân ridicate în contextul geopolitic tensionat şi al evoluţiei digitalizării şi inteligenţei artificiale, incidentele din sectorul bancar fiind în creştere în ultimii ani. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a generat
atacuri cibernetice pe scară largă împotriva entităţilor cu sediul în UE. Chestionarul privind evaluarea riscurilor al ABE arată că riscurile cibernetice şi securitatea datelor ocupă cel mai important loc în rândul riscurilor operaţionale, urmate de riscurile de conduită şi juridice, precum şi de fraudă. Banca Centrală Europeană a finalizat testarea rezistenţei cibernetice la stres, care a evaluat modul în care băncile ar reacţiona la un incident de securitate cibernetică sever, dar plauzibil, şi cum s-ar recupera după un astfel de eveniment. În ansamblu, testul de stres a arătat că băncile au instituite cadre de răspuns şi redresare, dar există spaţiu pentru îmbunătăţire.
În plus, intrarea în vigoare a Regulamentului european Digital Operational Resilience Act (DORA) din 17 ianuarie 2025 va oferi un cadru solid care va cere băncilor să-şi intensifice eforturile pentru a promova o cultură a gestionării continue a riscului cibernetic. Acest nou regulament al UE urmăreşte să consolideze securitatea informatică a entităţilor financiare şi să se asigure că sectorul financiar al UE poate rămâne rezistent în cazul unei perturbări operaţionale grave.
Dezvoltarea inteligenţei artificiale la nivelul UE este o prioritate şi pentru Comisia Europeană, care susţine că blocul comunitar trebuie să aibă ambiţia de a fi lider în dezvoltarea inteligenţei artificiale pentru sectoarele sale puternice, de a recâştiga şi de a păstra controlul asupra datelor şi a serviciilor cloud sensibile şi de a dezvolta o susţinere financiară solidă şi forţa de muncă adecvată pentru a sprijini inovaţia în domeniul informaticii şi al inteligenţei artificiale. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv
Chisăliță, la Cernavodă: Proiectele de investiții din programul nuclear românesc, esențiale pentru asigurarea securității energetice
Proiectele de investiții care fac parte din programul nuclear românesc sunt esențiale pentru asigurarea securității energetice a României, a declarat, vineri, ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a efectuat o vizită de lucru la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă. ''Proiectele de investiții care fac parte din
Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din 2026; fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii și bugetele locale
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor. ''Guvernul a aprobat a









