Companiile au închiriat birouri noi pentru circa 8.000 de angajaţi în primul semestru din 2024 (analiză)
Companiile au închiriat în primul semestru din acest an birouri noi pentru circa 8.000 de angajaţi, suprafaţa medie a unei tranzacţii fiind de peste 1.100 metri pătraţi, arată datele unei companii de consultanţă imobiliară.
"În prima jumătate a acestui an a consemnat o activitate puternică de închiriere, cu 168.000 metri pătraţi contractaţi în Bucureşti, marcând o scădere de doar 11% faţă de S1 2023. Din această suprafaţă, 82.100 metri pătraţi reprezintă cerere nouă, ceea ce înseamnă că în prima jumătate a anului companiile au închiriat birouri noi pentru 8.000 de angajaţi. Suprafaţa medie a unei tranzacţii în cazul contractelor pentru spaţii noi a fost de peste 1.100 metri pătraţi", potrivit analizei realizate de Cushman & Wakefield Echinox.
Cererea netă de spaţii de birouri din Bucureşti din trimestrul al doilea a depăşit pentru prima dată în ultimii doi ani tranzacţiile de reînnoire şi renegociere a contractelor existente, evoluţie care un impact pozitiv asupra ratei de neocupare, în condiţiile în care în acest an nu fost livrat niciun proiect de birouri noi, susţin analiştii imobiliari.
Aproximativ 77.000 metri pătraţi de birouri au fost tranzacţionaţi în Bucureşti în al doilea trimestru al acestui an, cererea netă înregistrând o revenire puternică, cu o cotă de 62% din volumul tranzacţionat, cea mai mare pondere trimestrială din T1 2022 şi până în prezent.
Potrivi sursei citate, sectorul farmaceutic şi medical a fost cel mai activ din punct de vedere al suprafeţei de birouri noi tranzacţionate, cu o pondere de 19% din total (15.300 metri pătraţi), pe locul al doilea plasându-se companiile din IT&C, cu 18% din total (14.500 metri pătraţi). Companiile de servicii profesionale şi cele din domeniul industrial şi manufacturier au mai contractat noi spaţii de birouri în perioada analizată.
"Activitatea de închiriere de pe piaţa de birouri este în creştere în toată Europa, în condiţiile în care companiile s-au adaptat la modul de lucru hibrid şi tot mai mulţi angajaţi revin birouri. Privim cu optimism spre a doua jumătate a anului şi spre următorii ani, în ceea ce priveşte evoluţia cererii de spaţii de birouri, mai ales pentru clădirile premium, de clasa A. Acestea sunt preferate datorită accesului facil la mijloacele de transport în comun, a ofertei variate de servicii şi facilităţi pentru chiriaşi, precum şi a respectării celor mai înalte standarde ESG. De exemplu, în zonele ultracentrale: Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, Floreasca sau Dorobanţi, rata de neocupare în clădirile clasa A, a scăzut considerabil, ajungând la 5%, ceea ce reflectă interesul crescut al companiilor pentru aceste spaţii", explică Mădălina Cojocaru, Partner Office Agency Cushman & Wakefield Echinox.
Rata medie de neocupare din Bucureşti şi-a continuat trendul descendent înregistrat în ultimele trimestre, atingând un nivel de 14,2%, cu scăderi suplimentare aşteptate până la sfârşitul anului din cauza ofertei noi extrem de limitate. Chiria de referinţă din zona CBD a Capitalei a consemnat o uşoară scădere de 0,50 euro, până la 21,50 euro/mp/lună, în timp ce pe celelalte sub-pieţe nivelul chiriilor au fost stabile.
Suprafaţa de spaţii în construcţie rămâne limitată, proiecte totalizând 88.400 metri pătraţi închiriabili fiind în diferite stadii de dezvoltare. Pentru acest an este programată livrarea unei singure clădiri, AFI Loft cu o suprafaţă de 15.000 metri pătraţi.
Cushman & Wakefield este unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajaţi în aproape 400 de birouri şi peste 60 de ţări şi venituri de 9,5 miliarde de dolari. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a înregistrat scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare
Bursa de Valori București (BVB) înregistra scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare de marți, cu un rulaj total de 21,7 milioane de lei (4,06 milioane de euro). Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,70%, iar indicel
Manole: Discuția despre salariul minim și salarizare trebuie să fie și despre coșul minim pentru un trai decent
Discuția despre salariul minim, ca și despre salarizare, în general, nu trebuie să fie doar o discuție despre cifre, profitabilitate, competitivitate, ci trebuie să fie și o discuție despre coșul minim pentru un trai decent, a declarat, marți, ministrul Muncii, Florin Manole, la o dezbatere privind adecvarea salariului minim în România, organizată B
INS: Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie, în ritm anual
Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 2,6% în luna septembrie a acestui an față de luna august 2026, iar raportat la septembrie 2025 au urcat cu 13,8%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul pieței interne, indicele prețurilor producției i
INS: Resursele de energie ale României au crescut în 2025, pe fondul majorării cu 10,6% a importurilor
Resursele de energie totale disponibile ale României au înregistrat, în 2025, o creștere față de cele din anul 2024, cu 817.000 tone echivalent petrol (tep), în timp ce producția de energie primară a scăzut cu 2,4%, iar importurile de resurse energetice au crescut cu 10,6%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (I
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.






