logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Programul social 'Litoralul pentru toţi' a debutat duminică; tarifele încep de la 38 de lei pe noapte

Imagine din galeria Agerpres

Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 1 - 30 septembrie, la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, odată cu lansarea programului social "Litoralul pentru toţi".

Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program, iar pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon.

"Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise până la mijlocul lunii septembrie, iar turiştii pot face deja rezervări de sejururi. (...) Scopul nostru este să oferim oportunitatea unui concediu accesibil pentru toţi românii, indiferent de buget, într-o perioadă în care preţurile sunt foarte avantajoase. Şi în această ediţie, am colaborat cu numeroşi parteneri hotelieri pentru a ne asigura că oferim cele mai bune servicii şi condiţii de cazare (...)", a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.

Conform tarifelor de pe site-urile hotelurilor şi operatorilor de turism, până la finalul lunii septembrie, turiştii pot petrece un sejur la mare la preţuri începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, cazare fără masă, la un hotel de 2 stele din staţiunea Eforie Nord. În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 77 de lei pe noapte de persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în celelalte staţiuni din sudul litoralului tarifele încep de la 60 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care preferă pachete all-inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 210 de lei pe noapte de persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Venus.

Organizatorii recomandă turiştilor care vor să profite de aceste oferte speciale să facă deja rezervări, deoarece locurile sunt limitate şi se epuizează rapid. Rezervările se pot face direct la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism. La fel ca în ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu carduri de vacanţă.

Programul "Litoralul pentru toţi" se află la cea de-a 45-a ediţie şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul "Litoralul pentru toţi" vor fi disponibile pe site-ul www.fptr.ro.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), înfiinţată în anul 1992, este singura federaţie reprezentativă legal la nivel de sector de negociere colectivă şi de activitate turism, hoteluri şi restaurante, având în componenţă 3.286 de angajatori (societăţi comerciale afiliate organizaţiilor membre FPTR) care asigură venituri salariale pentru 34% din forţa de muncă angajată în sectorul de activitate şi negociere colectivă turism, hoteluri şi restaurante (59.255 de salariaţi) şi gestionează, într-o proporţie covârşitoare, capital autohton. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 67

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 03-11-2026 11:22

Bursa de Valori București a înregistrat scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare

Bursa de Valori București (BVB) înregistra scăderi pe majoritatea indicilor, la o oră de la deschiderea ședinței de tranzacționare de marți, cu un rulaj total de 21,7 milioane de lei (4,06 milioane de euro). Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,70%, iar indicel

Economic Intern 03-11-2026 11:04

Manole: Discuția despre salariul minim și salarizare trebuie să fie și despre coșul minim pentru un trai decent

Discuția despre salariul minim, ca și despre salarizare, în general, nu trebuie să fie doar o discuție despre cifre, profitabilitate, competitivitate, ci trebuie să fie și o discuție despre coșul minim pentru un trai decent, a declarat, marți, ministrul Muncii, Florin Manole, la o dezbatere privind adecvarea salariului minim în România, organizată B

Economic Intern 03-11-2026 10:02

INS: Prețurile producției industriale au crescut cu 13,8% în septembrie, în ritm anual

Prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 2,6% în luna septembrie a acestui an față de luna august 2026, iar raportat la septembrie 2025 au urcat cu 13,8%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul pieței interne, indicele prețurilor producției i

Economic Intern 03-11-2026 09:43

INS: Resursele de energie ale României au crescut în 2025, pe fondul majorării cu 10,6% a importurilor

Resursele de energie totale disponibile ale României au înregistrat, în 2025, o creștere față de cele din anul 2024, cu 817.000 tone echivalent petrol (tep), în timp ce producția de energie primară a scăzut cu 2,4%, iar importurile de resurse energetice au crescut cu 10,6%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (I

Economic Intern 03-11-2026 05:15

Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii

Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat

Economic Intern 02-11-2026 19:01

Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită

Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e

Economic Intern 02-11-2026 18:38

Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR

Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se

Economic Intern 02-11-2026 17:15

Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR

România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona

Economic Intern 02-11-2026 16:56

Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi

Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &

Economic Intern 02-11-2026 16:53

Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci

Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P

Economic Intern 02-11-2026 16:49

Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t

Economic Intern 02-11-2026 15:20

CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile

Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra

Economic Intern 02-11-2026 14:19

Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&

Economic Intern 02-11-2026 14:18

Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate

Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și

Economic Intern 02-11-2026 14:11

Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027

Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.