CONAF, prima organizaţie patronală românească invitată la Forumul Europa Wachau
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este prima organizaţie patronală românească invitată la Forumul Europa Wachau, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.
Conform sursei citate, premiera istorică subliniază rolul crucial al femeilor antreprenor din România în conturarea viitorului economic al Europei.
"Pentru prima dată, România a fost reprezentată la renumitul Forum Europa Wachau din Republica Austria de către o confederaţie patronală, graţie participării delegaţiei Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) cu manifestul 'We Mean It: Empowering Women, Together We Can Shape the Future of Europe for a Better Tomorrow'! Deşi acest forum se organizează din anul 1995 şi a ajuns la cea de a 28 a ediţie, până în acest an nu a fost invitată nicio organizaţie patronală din România", se menţionează în comunicat.
Astfel, invitarea CONAF la Forumul Europa Wachau reprezintă o confirmare a recunoaşterii europene a impactului confederaţiei. Această premieră evidenţiază angajamentul CONAF de a aduce în prim-plan vocea şi iniţiativele femeilor antreprenor pe scena europeană şi de a contribui activ la discuţiile şi deciziile care creionează viitorul economic al Europei.
Potrivit sursei citate, participarea delegaţiei CONAF condusă de preşedintele organizaţiei patronale, Cristina Chiriac, la cea de-a 28-a ediţie a forumului cu titlul "Rebooting Europe", are multiple valenţe.
"Reprezintă un semnal puternic al importanţei implicării organizaţiilor patronale în procesele de dialog şi decizie europeană, aduce recunoaştere internaţională antreprenoriatului feminin românesc, deschide noi orizonturi de colaborare şi dezvoltare economică în Europa, şi înlesneşte crearea unui ecosistem mai incluziv în context european", se precizează în comunicat.
Pe parcursul celor 3 zile, 81 de experţi europeni au abordat subiecte esenţiale precum inovaţia, cercetarea, egalitatea de gen şi sănătatea pentru a pregăti Europa pentru viitor. Anul acesta, Danube Salon, desfăşurat în cadrul forumului, s-a concentrat pe perspectivele feminine asupra viitorului Europei sub motto-ul "Next Generation is Female".
"Sunt foarte încântată că iniţiativa Next Generation is Female, pe care am început-o, a ajuns anul acesta la Forumul Europa Wachau. Scopul iniţiativei şi formatului este de a crea o reţea de lideri feminini în politica UE, de a promova problemele care afectează cel mai mult femeile şi de a găsi un teren comun între statele membre pe diverse probleme. Multe mulţumiri colegilor mei din Bulgaria, Irlanda, Croaţia, Portugalia şi România pentru că au acceptat invitaţia mea", a afirmat ministrul federal pentru UE şi Constituţie al Republicii Austria, Karoline Edtstadler, în deschiderea Danube Salon.
La rândul său, Guvernatorul Austriei Inferioare, Johanna Mikl-Leitner, a menţionat că Danube Salon de anul acesta este dedicat perspectivelor feminine pentru viitorul Europei.
"O Europă puternică are nevoie de femei puternice în poziţii de conducere. În serviciul de stat din Austria Inferioară, am crescut proporţia femeilor în poziţii de conducere cu 60% de când am devenit guvernator. Dar mai este încă mult de făcut pentru a aduce mai multe perspective feminine în dezbateri şi decizii în întreaga Europă, deoarece acest lucru beneficiază întreaga comunitate europeană. Femeile abordează problemele din perspective diferite şi astfel contribuie la dezvoltarea pozitivă a Europei", a spus Johanna Mikl-Leitner.
Totodată, Cristina Chiriac a evidenţiat importanţa recunoaşterii CONAF la nivel european.
"Solidaritatea feminină nu trebuie să fie limitată nici de ţară, nici de cultură. Chiar dacă implicarea femeilor în aspectele fundamentale ale societăţii este de dată recentă, nu trebuie să scăpăm din vedere rolul nostru crucial în educaţie, în transmiterea valorilor pozitive, peste generaţii. Trăim un fenomen de schimbare profundă a societăţii, iar rolul antreprenoriatului feminin este acela de motor pentru o dezvoltare durabilă, incluzivă. Sunt entuziasmată şi profund onorată de invitaţia primită, de drumurile pe care am reuşit să le deschidem cu această ocazie, de faptul că eforturile noastre ca organizaţie, au un ecou atât de puternic în Europa. Mulţumesc ministrului federal austriac pentru UE şi Constituţie, doamnei Karoline Edtstadler, gazda evenimentului", a susţinut Chiriac.
Preşedintele CONAF, în calitate de speaker în cadrul panelului de discuţii "CHANGE THE POINT OF VIEW - Women's Insights into the Future of Europe", a dezbătut, din perspectivă feminină, viitorul Europei, alături de Sophia Beiter, Asociat de Cercetare, Institutul pentru Regiunea Dunării şi Europa Centrală, Marina Rozic, secretar general al Camerei de Comerţ din Croaţia (CCE) şi preşedinte al Reţelei Femeilor Eurochambers (EWN), Milena Kadieva, director executiv, Fundaţia DA - uniţi împotriva violenţei din Bulgaria, şi Ana Revenco, director al Centrului de Comunicare Strategică şi Combatere a Dezinformării din Republica Moldova.
"Am avut oportunitatea extraordinară de a celebra şi de a pune reflectorul pe modelele feminine de succes în inovaţie, tehnologie şi marketing digital, dar nu numai, prin premierea a peste 100 de femei remarcabile, de-a lungul timpului am reuşit să demonstrăm lumii că forţa feminină este mai mult decât un concept, este o realitate palpabilă. Aceste femei exemplifică valorile europene de egalitate şi incluziune, contribuind semnificativ la dezvoltarea durabilă a societăţii noastre. Femeile antreprenor din România sunt exemple de excelenţă şi adevărate surse de inspiraţie care au reuşit să atragă atenţia şi să impresioneze la nivel global", a arătat Cristina Chiriac.
Ea a subliniat că prezenţa CONAF la acest forum reprezintă o confirmare a recunoaşterii noastre la nivel european şi demonstrează o dată în plus că impactul creat de noi este unul reprezentativ.
"Ocuparea poziţiilor de top din clasamentele globale este rezultatul eforturilor neobosite depuse de aceste femei vizionare timp de un deceniu. Cu o determinare neclintită şi o viziune clară, ele au reuşit să promoveze leadership-ul feminin şi să aducă România în topul ţărilor cu o reprezentare semnificativă a femeilor în management. Astăzi, 33,2% dintre managerii din România sunt femei, un procent ce depăşeşte semnificativ datele din ţările cu tradiţie precum Germania, Italia şi Ţările de Jos. Aceste statistici sunt o dovadă clară că eforturile noastre nu sunt în zadar şi că schimbarea este posibilă atunci când ne unim forţele şi credem în puterea noastră colectivă de a transforma societatea" a adăugat aceasta, în cadrul panelului.
Pentru cele zece femei de business, reprezentante CONAF, reuniunea a debutat în seara zilei de 20 iunie la Ambasada României în Republica Austria, printr-un dialog cu reprezentante ale mediului de afaceri din Republica Austria, coordonat de Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Republica Austria, având ca subiect "provocările vieţii de antreprenor, dar şi împlinirea sufletească generată de rezultatele obţinute, punând astfel bazele unor noi prietenii şi relaţii bilaterale de afaceri".
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai relevantă confederaţie din România care militează pentru eficientizarea dialogului cu autorităţile, conlucrarea pentru elaborarea de politici publice care să conducă la creştere economică sustenabilă şi sprijină antreprenorii, recunoscându-le meritele. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizaţie care susţine şi promovează antreprenoriatul românesc. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: Cristina Chiriac/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Conferință despre rolul educației în construirea viitorului, miercuri, la BNR
Guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, va susține miercuri, de la ora 12:30, cuvântul de deschidere al conferinței 'No Limits to Hope: Sense-making for alternative futures', organizată de Clubul de la Roma (CoR) și Asociația Română pentru Clubul de la Roma (ARCoR), potrivit unui anunț al băncii centrale.
Luca Niculescu apreciază că repornirea Centralei de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă. 'Sper să avem vești bune în câteva zile. Sunt în dialog atât cu domnul ministru (al Energiei n.red.)
Ministrul Energiei și ambasadorul SUA în România au discutat despre Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă și proiectul SMR de la Doicești
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de Gaze. 'Ministrul En
INTERVIU/ Chisăliță: Propunerea mea va fi de a continua o schemă de sprijin pentru consumatorii casnici, pe partea de gaze naturale, și după 1 aprilie
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, intenționează să propună continuarea unei scheme de sprijin pentru consumatorii casnici de gaze naturale și după data de 1 aprilie, astfel încât să nu se poată discuta despre creșteri mari de prețuri, iar trecerea către o nouă etapă să se facă mai ușor. El a explicat, într-un interviu acordat AGE
Ministrul Finanțelor: Strategia Dunării devine cu atât mai importantă în contextul geopolitic actual
Strategia Dunării și statutul fluviului drept 'coloană vertebrală a economiei europene' sunt tot mai importante în contextul geopolitic actual, iar România are nevoie de aliați pentru a sublinia rolul Dunării, a declarat marți, la Tulcea, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care le-a recomandat întreprinzătorilor să anticipeze nevoile zonei.
Căprariu: IMM România propune un program de sprijin pentru firme, cu finanțări de până la 500.000 de euro
IMM România propune înființarea unui program național multianual, denumit 'IMM Energie Rezilientă', prin care întreprinderile mici și mijlocii să beneficieze de finanțări de până la 500.000 de euro pentru investiții în eficiență energetică și reducerea costurilor cu energia, a declarat marți președintele IMM București-Ilfov, Feli
IMM România: Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării legislației europene existente, fără noi reglementări
Anii 2027 și 2028 ar trebui să fie dedicați aplicării și consolidării legislației existente, fără introducerea unor reglementări suplimentare pentru mediul de afaceri, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă, prezentând solicitările organizației europene SMEunited. 'SMEu
Studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni, avizat în Consiliul Tehnico-Economic al MTI
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru drumul de mare viteză Găneasa
DNSC: Vulnerabilități ale unor instalații frigorifice ce aparțin unui singur lanț comercial, raportate și în România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
Badea: Platforma pentru recrutarea muncitorilor străini ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie
Platforma Work in Romania, utilizată în procedurile de recrutare a muncitorilor străini, ar putea fi deblocată la jumătatea lunii noiembrie, în urma identificării unei soluții tehnice, a anunțat marți președintele Patronatului Importatorilor de Forță de Muncă, Romulus Badea, în cadrul unei conferințe de presă organizate de IMM România.
Jianu: Economia nu mai poate aștepta; Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare
Economia românească nu mai poate aștepta, motiv pentru care Guvernul trebuie să vină cu măsuri concrete de relansare economică și de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, a declarat marți președintele IMM România, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. 'Economia nu mai poate aștepta. Economia est
Ministrul Muncii: Responsabilitatea centralizării finale cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară
Responsabilitatea centralizării finale și a verificării informațiilor din județe cu privire la procesul de dezinstituționalizare nu mai era la Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru că termenul pentru centralizarea județeană s-a împlinit la două zile după ce aceasta a fo
Pîslaru: Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită și semnată de Alexandra Zară, susținută de PSD
Lista cu 'morți' pe care o flutură ministrul Muncii este cea întocmită la 30 iunie și semnată de Alexandra Zară, fosta președintă a Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), numită și susținută de PSD, a afirmat fostul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru. Reacția acest
Jianu: Vom solicita ferm Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru 2027
IMM România va solicita Guvernului menținerea salariului minim pe economie pentru anul 2027, în condițiile în care o nouă majorare ar putea accentua dificultățile economice și ar pune presiune suplimentară asupra companiilor, a declarat marți președintele organizației, Florin Jianu, în cadrul unei conferințe de presă. &
Ștefureac (INSCOP Research): România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii
România are nevoie, mai mult decât orice, de reclădirea încrederii, în condițiile în care numai 16,6% dintre antreprenori consideră că țara se îndreaptă într-o direcție bună, iar 75,4% sunt pesimiști în această privință, a declarat marți directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac. 'Româ




