Costin (BNS): Vom începe un plan de bătaie pentru a provoca angajatorii să trateze altfel zona de formare profesională
Organizaţiile sindicale vor începe din toamnă "un plan de bătaie" pentru a determina angajatorii să execute o prevedere legală, aceea de formare profesională a propriilor angajaţi, pe care nu o pun în aplicare deoarece nu există sancţiuni, a afirmat, marţi, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.
Potrivit acestuia, se poate crea o presiune pe angajator, în condiţiile în care i se va solicita concediu de studii plătit, un drept al angajatului, dacă acesta din urmă nu beneficiază de programe de formare profesională.
"Din toamna acestui an vom determina angajatorii să execute o prevedere legală. Există o prevedere explicită în lege ca anual sau o dată la doi ani, în funcţie de dimensiunea întreprinderii, să ai un plan de formare a propriilor salariaţi pe care să îl execuţi, dar nu există sancţiuni pentru firme. Pe cale de consecinţă, nu o fac, au recunoscut şi cei din mediul de business: "Domnule, nu am o preocupare în acest sens pentru că eu investesc în ei şi îmi pleacă!" - lucru parţial adevărat. Angajatorul preferă să îl ţină fără o recunoaştere a calificării, astfel încât să îl plătească cât mai prost deoarece, în momentul în care omul deprinde competenţe profesionale suplimentare - şi sunt recunoscute şi certificate - are o altă valoare de întrebuinţare pentru piaţa muncii - şi atunci trebuie să îl plăteşti mai bine. Având în vedere că în Codul Muncii nu există prevederi explicite referitoare la sancţiuni pentru angajatorii care nu fac acest lucru, degeaba sesizezi Inspecţia Muncii, pentru că o să vină să îl mângâie pe ceafă pe angajator, care spune: "Da, mă mai gândesc, văd eu ce fac", a menţionat preşedintele BNS, Dumitru Costin, la o conferinţă de presă despre iniţiative în materie de învăţare pe tot parcursul vieţii, organizată de Confederaţia Patronală Concordia.
Liderul sindical a subliniat că sunt alte prevederi care pot fi exploatate, în sensul în care angajatorul are obligaţia să acorde angajatului concediu de studii plătit, dacă nu îi oferă cursuri de formare în programul respectiv.
"Atunci poţi să creezi altfel presiune pe angajator. Nu vrei tu să te preocupi, eu am dreptul să îmi plăteşti un concediu de studii. Vom începe din toamnă cu acest plan de bătaie pentru a provoca angajatorii să trateze altfel zona de formare profesională", a adăugat Costin. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de Valori București a închis pe verde ședința de marți; rulajul a depășit 147 milioane de lei
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat c
Pîslaru: Adoptarea Legii salarizării e opțiunea potrivită pentru România; nu trebuie să o faci numai pentru că e jalon în PNRR
Adoptarea unei Legi de salarizare unitară este opțiunea potrivită și nu trebuie făcută doar pentru este jalon în PNRR, iar dacă se dorește adoptarea acestei legi va fi un lucru bun pentru România, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâslaru.
Începe implementarea proiectului RO AI Factory, găzduit la ICI București
România face un nou pas în dezvoltarea inteligenței artificiale, în contextul în care marți, 1 septembrie, începe oficial implementarea proiectului RO AI Factory, găzduit de ICI București, a cărui operaționalizare este estimată până la sfârșitul anului 2027. 'Începerea oficială a proiectului
Darău: România are nevoie de infrastructură digitală simplă pentru utilizator, sigură și interoperabilă la nivel european
România are nevoie de infrastructură digitală simplă pentru utilizator, sigură, interoperabilă la nivel european și construită coerent, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, în contextul lansării site-ului oficial RO Wallet. 'România are nevoie de infrastruc
VIDEO Pîslaru: Pe partea de grant, vom avea o absorbție de peste 90% din PNRR
România va avea o absorbție din PNRR pe partea de grant de peste 90%, respectiv 13,56 - 13,57 miliarde de euro nerambursabili atrași, a declarat, marți, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, într-o conferință de presă susținută la Guvern.
ANAF: TVA suplimentară de aproximativ 87 milioane de lei, stabilită într-un caz privind comerțul cu utilaje agricole
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit TVA suplimentară de plată de aproximativ 87 milioane de lei în urma verificării unor tranzacții cu utilaje agricole aduse din alte state membre ale Uniunii Europene și comercializate în România, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Controlul a fost realiz
Autoritatea Vamală Română a pus în funcțiune un nou sistem de scanare cu raze X în Portul Constanța
Autoritatea Vamală Română a finalizat punerea în funcțiune a unui nou sistem de scanare cu raze X pentru controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport marfă, amplasat la Biroul Vamal de Frontieră Constanța, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Noul echipament a fost achiziționat printr-un proiect finanțat din
Apel de proiecte de peste cinci milioane de euro pentru programe de formare continuă în domeniul serviciilor sociale
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a lansat un apel de proiecte în valoare de peste cinci milioane de euro pentru accesul profesioniștilor din domeniul serviciilor sociale la programe de formare continuă. Potrivit unei postări pe pagina de
Fidelis: Dobânzi de până la 7,50% la prima ediție din toamnă
Prima ediție Fidelis din această toamnă se va desfășura în perioada 4-11 septembrie și aduce investitorilor dobânzi de până la 7,50% la titlurile de stat în lei și de până la 6,30% la cele în euro, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta
CFR Călători a finalizat contractele de modernizare a materialului rulant finanțate prin PNRR
CFR Călători a finalizat contractele de modernizare a celor 139 de vagoane de călători și 75 de locomotive finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 'CFR Călători anunță finalizarea contractelor derulate în cadrul programului de investiții finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Pilonu
FPIOR propune reducerea TVA la 9% în HoReCa, relansarea voucherelor de vacanță și garanții de stat pentru credite
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) propune Guvernului un pachet de zece măsuri pentru perioada 2026-2029, dintre care consideră că cinci ar fi urgente pentru următoarele 90 de zile: reducerea TVA la 9%, relansarea voucherelor de vacanță, garanții de stat pentru credite, eșalonarea datoriilor fiscale și reducerea taxării munci
Tanczos: Toamna începe cu sprijin pentru fermieri - astăzi se deschide depunerea cererilor în cadrul a patru programe.
Depunerea cererilor în cadrul a patru programe de sprijin pentru fermieri se deschide marți, fiind disponibile fonduri de aproape 180 de milioane de euro pentru modernizarea și dezvoltarea fermelor și pentru compensarea parțială a costurilor ridicate, a transmis, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna. 'Toamna î
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au urcat la 64,86 miliarde de euro, la 31 august 2026
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României se situau, la 31 august 2026, la nivelul de 64,865 miliarde de euro, în urcare cu 1,635 miliarde de euro de euro față de nivelul de 63,230 miliarde de euro consemnat la 31 iulie 2026, potrivit datelor publicate de banca centrală. În cursul lunii au avut loc intrări de 4,487 miliarde euro, rep
Șantierul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania a ajuns la 71%
Șantierul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania (A3) a ajuns la 71%, un progres de 6 procente pentru luna august, a anunțat, marți, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). 'Evoluție foarte bună a lucrărilor pe Autostrada Transilvania. Șantierul lotului 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii A3 a ajuns la 71%, un progres de 6 procen
Buzoianu: ANAR a devenit un sistem vulnerabil, condus de prea mult timp mai degrabă la comandă politică
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a devenit un sistem vulnerabil, condus de prea mult timp mai degrabă la comandă politică, fără mari semne de răspundere din partea celor care întorc ochii la ilegalități cu prejudicii de zeci de milioane de lei pentru România, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministra Mediului, Apelor












