Ziua Naţională a Educaţiei Financiare: Peste 4.300 de copii şi adulţi din zonele rurale, educaţi financiar de bibliotecare
Peste 4.300 de participanţi, atât copii cât şi adulţi, au înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a cunoştinţelor financiare în urma cursurilor organizate în cadrul unui program de educaţie financiară, Şcoala de Bani din Bibliotecă, organizat de BCR, în colaborare cu Fundaţia Progress.
BCR, prin Şcoala de Bani, cel mai amplu program de educaţie financiară din România, în colaborare cu Fundaţia Progress, a organizat joi cea de-a treia ediţie a EduFinFest de Ziua Naţională a Educaţiei Financiare. Evenimentul şi-a propus să ofere o platformă dedicată educaţiei financiare în România, fiind scoase în evidenţă rezultatele unui studiu amplu desfăşurat în 90 de biblioteci publice rurale şi mic urbane din ţară, din 33 de judeţe.
Studiul a fost realizat de Fundaţia Progress la finalul programului Şcoala de Bani din Bibliotecă (SBB), o iniţiativă prin care copiii şi adulţii din mediul rural au parte de educaţie financiară care să îi ajute în managementul propriilor finanţe şi dezvoltarea competenţelor digitale pentru folosirea serviciilor bancare online.
Potrivit sursei citate, 90 de bibliotecare din mediul rural au fost formate, cu sprijinul BCR, pentru a deveni traineri de educaţie financiară în comunităţile lor. Bibliotecarele participante au primit instruire şi sprijin pentru a putea oferi comunităţilor rurale informaţii şi sfaturi utile privind gestionarea finanţelor personale, economisirea, investiţiile şi utilizarea serviciilor bancare online.
"Principalele concluzii ale studiului: peste 4.300 de participanţi, atât copii cât şi adulţi, au înregistrat o îmbunătăţire semnificativă a cunoştinţelor financiare în urma cursurilor din cadrul proiectului; au participat copii între 10 - 16 ani şi adulţi care au învăţat noţiuni din cursul dezvoltat de BCR prin Şcoala de Bani. Atât copiii, cât şi adulţii şi-au îmbunătăţit semnificativ cunoştinţele financiare după participarea la cursuri. Aceştia au dobândit mai multe cunoştinţe la finalul cursului, îl percep ca fiind util şi le creşte încrederea în capacitatea lor de a lua decizii financiare mai bune", se arată într-un comunicat al fundaţiei remis AGERPRES.
De asemenea, adulţii au învăţat noţiuni din două cursuri ale Şcolii de bani: "Relaţia mea cu banii" şi "Echilibrat la cumpărături", dar şi modul în care pot să îşi creeze cont pe ghiseul.ro şi care sunt pericolele online: tentative de fraudă electronică, site-uri false, metoda accidentul şi furtul de identitate online. Copiii, la rândul lor, au învăţat noţiuni din cursul "Inteligenţa financiară pentru copii", dezvoltat de BCR prin Şcoala de Bani.
Proiectul s-a derulat în 90 de biblioteci din mediul rural şi mic urbane din 33 de judeţe, în perioada iulie 2023 - martie 2024, iar studiul a fost realizat în perioada noiembrie 2023 - aprilie 2024.
La evenimentul EduFinFest de la Bucureşti au fost prezenţi 16 beneficiari ai programului, alături de 10 bibliotecare.
Cea de-a treia ediţie a EduFinFest şi-a propus să aprofundeze cum se pot face alegeri financiare mai sănătoase, cu scopul de a crea pe termen lung o viaţă mai bună. Totul în contextul în care un studiu realizat de către Cult Market Research la cererea BCR, în 2023, arată că principala îngrijorare a românilor (61%) în acest moment este apariţia unei situaţii neprevăzute, a cărei rezolvare implică cheltuirea unei sume de bani de care nu dispun.
Proiecte precum Şcoala de Bani din Bibliotecă contribuie la introducerea noţiunilor de educaţie financiară în medii unde accesul la educaţie este poate redus.
"Inteligenţa financiară se învaţă. Ştim că avem nevoie de educaţie financiară, şi tocmai de aceea, prin Şcoala de Bani, încercăm de mai bine de 8 ani să ajutăm România să aibă o relaţie mai bună cu banii, pentru a ne atinge adevăratul potenţial ca ţară. De la acest gând am pornit şi când am dat startul proiectelor de educaţie financiară, indiferent că vorbim despre proiecte dezvoltate de noi sau prin parteneriate. Suntem mândri să susţinem programul Şcoala de Bani din Bibliotecă şi să ajungem cu educaţia financiară în zonele rurale şi mic urbane din România, unde putem construi, în primul rând, capital de încredere. Parteneriatele strategice de acest gen sunt foarte importante pentru a duce mai departe misiunea noastră de a educa financiar cât mai mulţi români şi de a-i ajuta să facă alegeri financiare bune, pentru ei şi cei dragi din jurul lor", a spus Ionuţ Stanimir, Director de Marketing şi Comunicare al BCR, potrivit comunicatului citat.
La începutul anului, BCR a sărbătorit 1 milion de români educaţi financiar. Acest prag a fost atins prin Şcoala de Bani şi serviciul gratuit de Financial Coaching. Oricine poate susţine petiţia disponibilă pe scoaladebani.ro, prin care BCR îşi propune să introducă educaţia financiară la fiecare materie de la clasă.
Şcoala de bani din bibliotecă este un program pilot, început în anul 2023, care aduce şi promovează educaţia financiară şi digitală în mediul rural prin intermediul bibliotecilor. Scopul proiectului este de a sprijini comunităţile rurale în gestionarea finanţelor personale şi utilizarea serviciilor bancare online. Peste 100 de bibliotecari din mediul rural vor fi formaţi ca traineri de educaţie financiară pentru comunităţile din care fac parte. Programul urmăreşte să ajungă la peste 4500 de beneficiari din mediul rural, care să primească educaţie financiară şi know-how privind utilizarea serviciilor bancare online. Pe termen lung, proiectul are ca scop extinderea educaţiei financiare şi a celei digitale în cât mai multe biblioteci de pe teritoriul României.
Fundaţia Progress este o organizaţie non guvernamentală, înfiinţată în anul 1996 în Bistriţa, ce contribuie la dezvoltarea instituţiilor comunitare, a persoanelor şi grupurilor vulnerabile şi ajută oamenii să devină mai puternici prin educaţie, tehnologie, cercetare şi inovaţie.
BCR oferă o gamă completă de produse şi servicii financiare, printr-o reţea de 20 centre de afaceri şi 18 birouri mobile dedicate companiilor şi 319 de unităţi retail situate în majoritatea oraşelor din ţară cu peste 10.000 de locuitori, dintre care 54% sunt unităţi unde operaţiunile cu numerar se efectuează doar la echipamente (cashless). AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Sursa foto: BCR / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Manole: Ministerul Muncii sprijină organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile
Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamentale care oferă servicii sociale persoanelor vulnerabile, a afirmat Petre Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, într-o postare pe Facebook. 'Ministerul Muncii sprijină în fiecare an organizațiile nonguvernamental
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene nerambursabile, investițiilor, achizițiilor, manag
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României (mediul de afaceri)
Consolidarea fiscală se află în topul priorităților ca element central pentru competitivitatea României, au subliniat reprezentanții mediului de afaceri, după întâlnirea de miercuri cu prim-ministrul Luca Niculescu și membri ai echipei guvernamentale. 'În topul priorităților subliniate de reprezentanții sector
Nazare: Progresele în reducerea deficitului oferă României argumente mai solide în negocierile europene
Progresele în reducerea deficitului bugetar oferă României argumente mai solide în negocierile europene, iar continuarea eforturilor de consolidare fiscal-bugetară este necesară pentru susținerea intereselor economiei românești, a afirmat miercuri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România nu mai este &i
Carlos Alvarez Pereira: Oamenii au capacitatea de a învăța și de a adapta modelele de dezvoltare la planeta pe care trăiesc
Oamenii au capacitatea de a învăța, de a se schimba și de a adapta modelele de dezvoltare la limitele planetei, iar inițiativele educaționale care contribuie deja la transformarea comunităților din întreaga lume trebuie promovate, a declarat miercuri secretarul general al Clubului de la Roma, Carlos Alvarez Pereira, la lansarea volumului 'Constellations of Ho
Bursa de Valori București a revenit pe creștere în ședința de tranzacționare de miercuri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de miercuri, după două sesiuni consecutive în care a înregistrat deprecieri ale indicilor, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 88,1 milioane de lei (aproape 15,6 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii list
România caută investitori în regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice
România vrea să atragă investitori din regiunea Golfului pentru dezvoltarea infrastructurii turistice iar reprezentanți din Arabia Saudită și Qatar s-au arătat deschiși în fața posibilităților de colaborare prin parteneriate public-private, a anunțat Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. Ministrul de resort, Daniel
Monitorul Social: România, ultima din UE la folosirea inteligenței artificiale; decalajul începe de la competențele digitale de bază
România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la folosirea instrumentelor de AI de către populație, cât și la adoptarea AI de către firme, arată Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România (FES). Potrivit datelor Eurostat, citate într-un comunicat al Fundației, acest decalaj provine din compet
VIDEO Mihai Ghigiu: Declarația liderului AfD este cel puțin nefericită, ca să nu zic jignitoare
Declarația liderului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, potrivit căreia ''imigranții din România jefuiesc'' sistemul social al acestei țări este una nefericită, chiar jignitoare la adresa românilor care sunt cetățeni ai Uniunii Europene și contribuie la economia ei, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
CONAF cere reducerea taxelor pe muncă înaintea majorării salariului minim
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită Guvernului reducerea taxării muncii înaintea unei noi majorări a salariului minim brut în 2027 și să prezinte, înaintea oricărei decizii, variante concrete prin care angajații să poată câștiga mai mult, fără ca întreaga creștere să fie finanțată din bugetele angajatorilor.
VIDEO Ghigiu: Cred că documentele referitoare la ''amendamentul Fritz'' trimise Comisiei vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de aceasta
Legea integrității cu acel ''amendament Fritz'' se află pe lista de jaloane din PNRR cu risc, însă am transmis clarificări Comisiei Europene și cred că documentele puse la dispoziție vor clarifica majoritatea îngrijorărilor ridicate de Executivul comunitar, a afirmat, miercuri, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigi
VIDEO UPDATE/Ghigiu (MIPE): Estimăm că România va încasa, în primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro din cererile 5 și 6; 3, 4 miliarde vor fi suspendate
România ar fi trebuit să atragă aproximativ 6,4 miliarde de euro în urma ultimelor două cereri depuse pe PNRR, respectiv 5 și 6, însă estimarea noastră arată că, după analiza Comisiei Europene, probabil va încasa într-o primă fază aproape 3 miliarde de euro în acest an, iar restul de 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de susp
AHK România: București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic FMCG din România
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna noiembrie. 'Comerțul electronic
Vicepreședintele CCIB: Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică, dincolo de declarații și angajamente
Regiunea Dunării are nevoie de mai multă cooperare economică efectivă, dincolo de declarații și de angajamente, a afirmat vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Octavian Stocklosa, președinte al Consiliului de Supraveghere al Federației Camerelor de Comerț Dunărene (DCCF). 'Regiunea Dunării are nevoie de mai multă
TPBI: Linia de autobuz N106, deviată în nopțile de miercuri, joi și vineri
Linia de autobuz N106 va funcționa pe un traseu modificat în nopțile de miercuri, joi și vineri, ca urmare a restricțiilor de circulație instituite în intervalul orar 23:00-5:00 în intersecția Str. Sergent Ion Iriceanu/ Șos. Berceni/ Str. Turnu Măgurele, pentru a permite desfășurarea lucrărilor de construire a pasajului rutier din această zonă.






