Ministerul Finanţelor: Peste 5 milioane de facturi au fost expediate cu succes în sistemul e-Factura
Peste 5 milioane de facturi au fost expediate cu succes în sistemul e-Factura, în primele zile de funcţionare, valoarea totală a acestora fiind de 25 miliarde de lei, a anunţat, joi, Ministerul Finanţelor, în contextul implementării cu caracter obligatoriu, de la 1 ianuarie 2024, a sistemului RO e-Factura în relaţia business-to-business (B2B).
"Faptul că numai în ultimele 24 ore aproximativ un milion de facturi au fost transmise prin intermediul acestui sistem arată, fără îndoială, dovada concretă a funcţionării sale. Sigur că implementarea e-Factura este un pas semnificativ către modernizarea sistemului nostru financiar. Înţelegem că această tranziţie generează anumite provocări, dar suntem hotărâţi să le depăşim împreună cu mediul de afaceri şi contribuabilii. Trebuie să gândim constructiv: prin intermediul unor întâlniri tehnice săptămânale şi a unei colaborări strânse cu reprezentanţii platformelor de facturare, dorim să consolidăm un dialog eficient. Este nevoie să lucreze cu exemple concrete acolo unde reclamă diverse inadvertenţe, pentru a îmbunătăţi continuu sistemul e-Factura. În acelaşi timp, luăm măsuri rapide atunci când apar aspecte cum este încărcarea repetată a facturilor, astfel că vom introduce un mecanism prin care sistemul e-Factura va anula automat facturile încărcate în mod repetat. N-aş vrea să uităm că măsura aceasta a venit în contextul în care datele Comisiei Europene arată 9 miliarde de euro pierderi de TVA din banii românilor, din care 40% din achiziţii comunitare", a explicat ministrul Marcel Boloş.
În ceea ce priveşte identificarea unor posibile îmbunătăţiri care să asigure sinergia platformelor de facturare furnizate de companiile care oferă servicii de contabilitate cu sistemul e-Factura, experţii instituţiei au invitat reprezentanţii acestor companii să colaboreze pentru a optimiza soluţiile tehnice, astfel încât adaptarea la sistem să fie cât mai fluidă şi eficientă. Orice noi iniţiative menite să sprijine utilizatorii în folosirea acestui instrument sunt primite cu receptivitate de Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare (CNIF) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
MF reaminteşte că decizia privind extinderea Sistemului naţional RO e-Factura la relaţia B2B a venit pentru a oferi condiţii care să contribuie la creşterea gradului de colectare a impozitelor, taxelor şi a TVA. Colectarea acestor date va permite autorităţilor fiscale să verifice coerenţa dintre TVA declarată şi TVA datorată în timp util şi în mod automat. O astfel de verificare automată va îmbunătăţi semnificativ competenţele analitice ale ANAF. În plus, introducerea facturării electronice obligatorii este un instrument pentru urmărirea în timp real a lanţurilor de fraudare în materie de TVA, permiţând adoptarea de măsuri imediate pentru a identifica şi pentru a stopa participarea persoanelor impozabile la astfel de activităţi frauduloase.
Extinderea Sistemului naţional RO e-Factura la relaţia B2B şi utilizarea informaţiilor în vederea consolidării sustenabilităţii financiare a României sunt elaborate în acord cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Potrivit MF, procesul de implementare e-Factura va fi realizat în două etape, astfel: în prima etapă, în perioada 1 ianuarie 2024 - 30 iunie 2024, operatorii economici - persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligaţia să raporteze în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relaţia B2B şi în relaţia cu instituţiile publice, altele decât cele efectuate în relaţia B2G, pentru care există obligaţia utilizării Ro e-Factura începând cu data de 1 iulie 2022.
De asemenea, operatorii economici persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România au obligaţia, începând cu 1 ianuarie 2024, să raporteze în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relaţia B2B pentru livrări de bunuri şi prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România.
Următoarele operaţiuni sunt exceptate de la obligaţia utilizării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura: livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către furnizor sau de altă persoană în contul său; livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Uniunii Europene de către cumpărătorul care nu este stabilit în România sau de altă persoană în contul său, cu excepţia bunurilor transportate de cumpărătorul însuşi şi care sunt folosite la echiparea ori alimentarea ambarcaţiunilor şi a avioanelor de agrement sau a oricărui altui mijloc de transport de uz privat; livrările intracomunitare de bunuri.
Facturarea electronică nu se aplică în situaţia prevăzută de art.6 din OUG nr.120/2021, cu modificările şi completările ulterioare.
Furnizorii, persoane impozabile stabilite în România, pentru operaţiunile efectuate în relaţia B2B, persoane impozabile stabilite în România pentru operaţiunile efectuate în relaţia cu instituţii publice, altele decât cele efectuate în relaţia B2G, şi persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România, sunt obligaţi să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art.319 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia situaţiei în care atât furnizorul/prestatorul, cât şi destinatarul sunt înregistraţi în Registrul RO e-Factura.
Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri şi prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.
Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiţi potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiţi potrivit legii, şi cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice.
Prin excepţie, în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura nu se sancţionează.
În a doua etapă, începând cu data de 01 iulie 2024, emitenţii facturilor electronice au obligaţia de transmitere a acestora către destinatari utilizând sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura.
Începând cu data de 1 iulie 2024, pentru operaţiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România conform art.266 alin.(2), sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2021. Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar, cu excepţia facturilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2021, cu modificările şi completările ulterioare. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu
Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE). La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare - acesta din urmă fiind anunțat la un panel de
Eveniment dedicat 'Black Friday' 2026 în România, organizat vineri
Procesatorul de plăți Pay U organizează, vineri, un eveniment dedicat ediției din acest an a 'Black Friday' - media center al informațiilor și analizelor în timp real. Potrivit organizatorilor, pe parcursul evenimentului, vor fi transmise primele date despre evoluția pieței și rezultatele unui studiu de specialitate, actualizarea
Ministerul Energiei: ÎCCJ a respins definitiv recursul Bankwatch în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla - Podișor
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins, miercuri, prin Decizie definitivă, recursul principal formulat de Asociația Bankwatch România - Filiala Cluj și recursul incident formulat de Societatea Națională de Transport Gaze Naturale 'Transgaz' S.A. (Transgaz), în dosarul privind autorizația de construire a gazoductului Tuzla
Nazare: 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite au transmis propunerile de limite de cheltuieli pentru 2027
Un număr de 49 dintre cei 56 de ordonatori principali de credite finanțați integral de la bugetul de stat au transmis Ministerului Finanțelor propunerile de limite de cheltuieli pentru anul 2027, până la data de 4 noiembrie, iar instituțiile trebuie să finalizeze transmiterea propunerilor restante până luni, 9 noiembrie, a anunțat joi ministrul Finanțelor, Alexan
Kanani: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească, fără garanții de stat
Introducerea leasingului funciar ar putea permite atragerea unor finanțări suplimentare în agricultura românească, fără a fi necesare garanții de stat, printr-o modificare a legislației privind terenurile agricole, a declarat joi președintele Agricover, Jabbar Kanani, în cadrul Conferinței Naționale AGRI4FUTURE: România - Obiectiv 2035.
Ministerul Finanțelor așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii privind sprijinul pentru motorina utilizată de fermieri
Ministerul Finanțelor este dispus să colaboreze cu Ministerul Agriculturii pentru identificarea unui mecanism prin care fermierii să poată cumpăra motorină fără acciză direct de la pompă, însă soluția trebuie să fie sustenabilă pentru buget și compatibilă cu legislația europeană, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Prețul la pompă
Nazare: Am demarat discuțiile pentru bugetul pe 2027; ministerele au termen până săptămâna viitoare să introducă datele necesare
Ministerul Finanțelor a demarat pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul 2027, iar ministerele au termen până miercurea viitoare să introducă în noua platformă informatică datele necesare estimării veniturilor și stabilirii limitelor bugetare, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi am demarat în mod
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna/Mangalița ar putea primi un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an
Crescătorii de porci de reproducție din rasele Bazna și/sau Mangalița ar putea primi, în acest an, un ajutor de minimis de 2.300 lei/scroafă/an, în cadrul unei scheme de sprijin cu o valoare totală de 2 milioane de lei. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre priv
ADS a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR; 32.000 de hectare de terenuri neproductive, disponibile pentru investiții în energie regenerabilă
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin Agenția Domeniilor Statului (ADS), anu
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei
Pavel-Casian Nițulescu revine în funcția de secretar de stat la Ministerul Energiei, post pe care l-a ocupat și în perioada 2022-2026, informează ministerul de resort, într-o postare publicată, joi, pe pagin
USLM: Metrorex are un deficit de finanțare de 450 de milioane de lei, în 2026
Deficitul de finanțare al Metrorex este de 40%, în 2026, în timp ce deficitul de personal se ridică la 20%, se arată într-un comunicat de presă al Unității Sindicatul Liber din Metrou (USLM), transmis joi AGERPRES. 'Deficitul de finanțare, în 2026, este de 40%, lipsesc 450.000.000 lei. Deficitul de personal este de 20%, lipsesc pest
Burnete: O parte din banii pentru agricultură nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci și de la București
O parte din fondurile destinate agriculturii nu vor mai veni automat de la Bruxelles, ci vor proveni și din planul național, în condițiile în care România se confruntă cu dificultăți privind cofinanțarea, a declarat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, care a transmis și un mesaj din partea președintelui României, Nicușor Dan.
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe, la Bruxelles (ministru)
România va solicita deblocarea exporturilor de ovine către țări terțe în cadrul unei întâlniri programate vineri, la Bruxelles, cu un reprezentant al Comisiei Europene, după finalizarea vaccinării în județele Constanța și Tulcea, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'S-au făcut pași import
Tinerii din Generația Z preferă să-și asigure dispozitivele electronice în detrimentul sănătății (studiu)
Un ecran spart, o bicicletă furată sau un festival la care n-a mai ajuns sunt principalele riscuri care contează pentru Generația Z, iar 95% dintre tinerii români cu vârste între 16 și 23 de ani spun că ar plăti ca să se simtă protejați de acestea, arată un studiu de specialitate, prezentat recent în cadrul evenimentului Technology Insurance Days (TID
Barbu: Am putea merge pe plafonarea adaosului comercial la toate alimentele din magazine
Plafonarea adaosului comercial ar putea fi extinsă de la alimentele de bază la toate produsele alimentare aflate pe rafturile magazinelor, însă o astfel de măsură trebuie analizată la nivelul Guvernului, a declarat joi ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. 'În momentul de față, trebuie să avem o analiză la nivelul Guvernul

