Reţele Electrice Dobrogea: Toate avariile din reţeaua de medie tensiune au fost remediate; se intervine la incidente punctuale
Echipele Reţele Electrice Dobrogea, ale contractorilor şi cele mobilizate de la alte regiuni intervin în continuare în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi pentru a remedia multiple deranjamente individuale şi colective în mai multe localităţi, informează, vineri, compania.
În cele trei judeţe, toate incidentele din reţeaua de medie tensiune au fost reparate, astfel că nu mai există localităţi nealimentate, ci incidente punctuale în interiorul localităţilor.
În judeţul Tulcea, tehnicienii intervin şi în reţelele de medie tensiune pentru restabilirea alimentării în trei localităţi, din care două cu alimentarea întreruptă parţial.
Reprezentanţii companiei precizează că suprafaţa mare afectată de vântul cu viteze de peste 100 km/h şi precipitaţii, precum şi accesul dificil în zonele cu defecte din cauza ploii şi noroiului, majorează duratele de intervenţie.
"Continuăm să colaborăm cu autorităţile centrale şi locale, iar echipele vor lucra pentru reluarea alimentării la toţi clienţii afectaţi. Odată cu remedierea reţelelor de medie tensiune care alimentează localităţile, echipele repară şi deranjamentele de joasă tensiune în interiorul localităţilor", mai spune Reţele Electrice Dobrogea. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Evenimentul PEFA Business Outlook 2026 ajunge la Craiova, pe data de 7 mai
Conferința Business Outlook 2026 - Investiții și Dezvoltare Sustenabilă ajunge la Craiova, cu o serie de dezbateri organizate joi, 7 mai, de Patronatul European al Femeilor de Afaceri (PEFA). 'Business Outlook 2026 nu este o conferință obișnuită - este o platformă vie, construită pe convingerea că deciziile economice bune se iau cu oamenii
Președintele ANSVSA: Târgul 'Sigur și Gustos' promovează tradiția, calitatea și siguranța alimentară
Tradiția, calitatea și siguranța alimentară sunt principalele valori promovate în cadrul primei ediții a târgului gastronomic 'Sigur și Gustos', un brand care urmează să devină 'o garanție absolută pentru produsele românești', susține președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Ale
Analiză AEI: România, pe primul loc în UE la povara reală a prețului la energie electrică
România se clasează pe primul loc în Uniunea Europeană (UE) în privința poverii reale a prețului la energie electrică, cu o valoare nominală cu 21% peste media europeană, arată o analiză de specialitate publicată, miercuri, de Asociația Energia Inteligentă (AEI). 'În statisticile europene ale prețului la energie, Ro
Program pentru consolidarea IMM-urilor prin finanțare, lansat miercuri la București
Conferința de lansare a Programului pentru consolidarea IMM-urilor prin acces îmbunătățit la finanțare - SME ECO-TECH, finanțat din cea de-a doua contribuție elvețiană pentru România, va avea loc miercuri, la București. Programul este gestionat și implementat de către Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turis
Luca Niculescu: România a închis 24 dintre cele 25 de comitete din procesul de aderare la OCDE
România a închis 24 dintre cele 25 de comitete din procesul de aderare la OCDE și se află pe primul loc între statele care au început negocierile în 2022 - 2023, apropiindu-se de etapa finală a aderării, a declarat marți secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, coordonator național pentru aderare.
România are nevoie urgentă de un guvern pentru a menține credibilitatea finanțelor publice, susține președintele AHK România
Formarea rapidă a unui guvern este esențială pentru păstrarea credibilității financiare a României și evitarea unor efecte negative în lanț asupra cursului valutar, dobânzilor și inflației, susține președintele AHK România, Volker Raffel. 'Dacă România merită sau nu să adere la OCDE este o decizie a OCDE și nu voi comenta aces
Nazare: România intră într-o perioadă de interimat guvernamental, fără să își permită însă un interimat economic
Stabilitatea economică a României și menținerea ratingului de țară sunt prioritare după votul de marți al moțiunii iar România intră într-o perioadă de interimat guvernamental, fără să își permită însă un interimat economic, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Stabilitatea economică a
Platforma europeană de social media eYou se lansează public cu 50.000 de utilizatori
Platforma europeană de social media eYou, care verifică în timp real veridicitatea postărilor, a fost lansată oficial marți pentru public. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, platforma cu cei doi co-fondatori stabiliți în România a ajuns la 50.000 de utilizatori înregistrați încă din perioada de pre-lansare.
Concordia cere formarea urgentă a unui nou Guvern cu mandat de reducere a risipei și relansare economică
Confederația Patronală Concordia cere formarea urgentă a unui nou Guvern cu mandat de repornire a economiei, continuare a reformelor structurale și menținerea angajamentelor față de partenerii internaționali. Concordia transmite, printr-un comunicat, că o criză politică prelungită poate costa România peste 100 de miliarde de lei în cinci ani, prin
MADR: Eveniment dedicat valorilor autentice ale satului românesc, în perioada 6-8 mai 2026
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), alături de Cooperativa Agricolă Caprirom Sud-Muntenia, organizează, în perioada 6-8 mai 2026, un eveniment dedicat valorilor autentice ale satului românesc. 'Timp de trei zile, curtea ministerului devine un spațiu al diversității agroalimentare, unde fiecare produs spune o poveste - despre l
Compania Națională de Investiții Rutiere preia cinci proiecte noi de infrastructură rutieră
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) preia patru proiecte de drumuri de mare viteză și noul pod peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse, proiecte majore ce însumează aproximativ 300 de kilometri de autostradă și drumuri expres. Potrivit unui comunicat al CNIR, transferul acestor obiective strategice este în corelare cu prevederile OUG 55/2016 și
Negrescu: Deprecierea istorică a monedei naționale tinde să se accentueze; este momentul ca BNR să intervină
Deprecierea istorică a monedei naționale tinde să se accentueze și, dincolo de intervenția pe piața valutară, soluția de avarie ar putea fi creșterea dobânzilor pentru a tempera slăbirea leului, susține consultantul economic Adrian Negrescu. 'Deprecierea istorică a monedei naționale tinde să se accentueze și cred ca a venit momentul ca BNR să intervi
Ministerul Finanțelor a atras, marți, 60 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni
Ministerul Finanțelor a atras, marți, suma de 60 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de luni, când a împrumutat 628,7 milioane de lei, la o dobândă de 7,05% pe an, printr-o emisiune de obligațiuni de stat de tip benchmark cu maturitatea reziduală la 63 luni. Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 94,4 milioa
Euro a atins un nou maxim istoric: 5,2180 lei
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2180 lei, în creștere cu 1,82 bani (+0,35%) față de cotația precedentă, de 5,1998 lei, înregistrând un nou maxim istoric. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a
Două contestații, depuse la contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 al Autostrăzii A8
Concelex și Construcții Erbașu au depus contestații la contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 4 DN24 (Iași) - Vamă, Pod peste Prut la Ungheni al Autostrăzii A8 Târgu Neamț (Moțca) - Iași - Ungheni, informează, marți, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR). 'CNIR a formulat către Consiliul Național pentru Soluț




