Platformă: Creştere a numărului locurilor de muncă cu peste 20%, în octombrie
Numărul total de locuri de muncă de pe piaţa din România a crescut cu peste 20%, în octombrie, faţă de septembrie, cu preponderenţă în retail, transport/logistică şi call-center, arată o analiză realizată de o platformă de recrutare online.
Astfel, conform datelor centralizate de eJobs, aproape 34.000 de joburi noi au fost postate de la începutul lunii octombrie, în creştere cu peste 20% faţă de luna septembrie, iar angajatorii au făcut demersurile necesare pentru a putea ţine pasul cu intensificarea activităţii din luna noiembrie, atunci când încep să se deruleze campaniile de "Black Friday".
Cea mai mare creştere a numărului de joburi este în transport/logistică, cu un plus de 40% faţă de septembrie, în timp ce pentru retail şi call-center evoluţia a fost de 15%, respectiv 18%. Cel mai mult se caută curieri, lucrători comerciali, lucrători în depozite şi operatori call-center.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 1.100 posturi pentru curier, 3.700 de joburi de operator call-center, 3.300 de locuri de muncă pentru lucrători comerciali şi 3.700 pentru lucrători în depozit. Numărul de aplicări atrase de ofertele disponibile în aceste domenii au depăşit pragul de 630.000.
De asemenea, aproape 380.000 de aplicări au vizat locurile de muncă din retail, 160.000 pe cele din call-center şi 90.000 s-au îndreptat către angajatorii din transport şi curierat. Cea mai mare parte a aplicărilor pentru aceste domenii aparţine candidaţilor entry-level, cu maximum doi ani de experienţă.
Potrivit Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul net oferit unui curier este, în medie, de 2.900 de lei pe lună, în timp ce un candidat care aplică pentru un job de operator call-center trebuie să se aştepte la un salariu mediu de 2.800 de lei, iar un lucrător comercial sau un lucrător în depozit poate încasa aproximativ 2.700 de lei pe lună.
Lansată în anul 1999, eJobs este prima platformă de recrutare din România care, începând cu anul 2012, este parte a grupului Ringier AG, compania internaţională de media localizată în Zurich, Elveţia.
În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 27.000 de locuri de muncă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
După 20 de ani, Beijingul și Bucureștiul sunt conectate prin 3 zboruri săptămânale; Scrioșteanu: Relațiile România-China sunt relații de prietenie
Relațiile dintre România și China sunt relații tradiționale, de prietenie, iar cooperarea dintre statele noastre în domeniul transportului aerian, al aviației civile intră într-o nouă etapă importantă, marcată de reluarea zborurilor regulate între cele două țări și de oportunitatea dezvoltării dialogului instituțional între Autoritatea A
BVB închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 73,32 milioane de lei (13,9 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depr
ANRE a avizat planul de investiții al Transelectrica pentru 2026-2035 și impune accelerarea proiectelor de interconectare cu Ungaria și Bulgaria
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de investiții al Transelectrica pentru perioada 2026 - 2035 și impune un calendar de accelerare pentru proiectele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria. 'Am aprobat un plan care nu este doar o listă de investiții, ci un angajament de a pregăti rețea
Autoritatea pentru Digitalizarea României a devenit partener al competiției Tech Catalyst România, dedicată inovării
Cele mai bune cinci startup-uri din domenii precum logistică, AI, fintech, foodtech și sustenabilitate, care s-au înscris până pe 4 septembrie la cea de-a doua ediție a competiției Tech Catalyst România, își vor prezenta soluțiile în fața juriului în finala din 22 septembrie, câștigătorul urmând să primească un premiu d
MIPE: Peste 700.000 de copii au beneficiat de carduri educaționale în anul școlar 2025-2026; programul continuă și în 2026-2027
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026, 701.968 de copii eligibili primind câte 500 de lei pentru sprijin educațional, iar valoarea totală a sumelor acordate fiind de 350,984 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al ministerului, sprijinul es
DNSC a lansat instrumentele pentru autoevaluarea maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat instrumentele pentru realizarea autoevaluării maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică aferente rețelelor și sistemelor informatice utilizate de entitățile esențiale și importante. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instituția anunță publicarea în Monit
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori; restituirea accizei ajunge la 43 bani/litru
Ministerul Finanțelor a ajustat schema de ajutor de stat acordat transportatorilor pentru motorină, astfel încât aceasta să fie corelată cu mecanismul dinamic de reducere temporară a accizei, introdus prin Legea nr. 162/2026, a anunțat, vineri, instituția. Proiectul privind ajustarea schemei a fost adoptat joi în ședința de Guvern. Potrivit M
Cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE, în luna iulie, a fost înregistrat în România
Vânzările cu amănuntul au crescut în zona euro și în Uniunea Europeană în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România a avut cea mai puternică scădere a vânzărilor din blocul comunitar, în ritm anual, arată datel
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediție Fidelis, a IX-a din acest an, prin care persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat denominate în lei și euro, cu dobânzi de până la 7,50% pentru emisiunile în lei și până la 6,30% pentru cele
ANPC: Amenzi de peste 3,6 milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 31 august - 4 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 826 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la 1.322 de operatori economici la nivel național, în perioada 31 august - 4 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranț
Două premii de 76.692 de lei s-au câștigat la Loto 5/40 și un premiu de 75.752 de lei, la Noroc
Două premii de categoria a II-a în valoare de 76.692,75 lei fiecare s-au câștigat la tragerea Loto 5/40 de joi, biletele norocoase fiind jucate pe bilete.loto.ro și pe AmParcat.ro, informează, vineri, Loteria Română. Și la tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 75.752,88 lei. Biletu
Curtea de Conturi: Competențele dobândite de liceeni, insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor
Competențele dobândite de elevi în învățământul liceal sunt insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor, în condițiile în care politicile curriculare sunt elaborate și actualizate fără o integrare sistematică a cerințelor pieței muncii, relevă un audit al Curții de Conturi. 'Învățământul preuniver
ANPIS va plăti din 8 septembrie alocațiile pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, va începe, din 8 septembrie, plata beneficiilor de asistență socială aferente drepturilor pentru luna august, informează un comunicat al instituției. Primele plăți vor fi efectuate din 8 septembrie, când alocația de stat pentru copii, indemnizația pentru crește
Fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming decât ceilalți consumatori (studiu)
Fanii au devenit una dintre cele mai valoroase categorii de consumatori pentru serviciile de streaming și industria de divertisment, cheltuind în medie 71 de dolari pe lună pentru servicii de streaming video, față de 56 de dolari în cazul celorlalți consumatori, potrivit studiului Deloitte Digital Media Trends 2026. Conform unui comunicat al compan
Darău: 32 de jaloane și ținte din PNRR privind digitalizarea, sprjinirea sectorului privat și turismul au fost atinse
Toate cele 32 de jaloane și ținte asumate de Ministerul Economiei în proiectele implementate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost atinse, iar peste 907 milioane de euro securizate, a declarat, vineri








