Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază va fi prelungită cu 3 luni iar lista produselor extinsă
Măsura plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază va fi prelungită cu trei luni iar lista de produse va fi extinsă având în vedere şi perioada sărbătorilor de iarnă, a anunţat marţi ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Barbu a avut întâlniri de lucru cu reprezentanţii procesatorilor şi comercianţilor pentru a discuta modalităţile de prelungire a plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază precum şi extinderea listei de produse pentru care va fi practicat un adaos comercial limitat pe lanţul de procesare-distribuţie-comercializare.
"Ne dorim, în continuare, prelungirea acestei măsuri care a avut efectele aşteptate, anume de stopare a creşterii preţurilor alimentelor. Am convenit cu procesatorii şi comercianţii prelungirea măsurii pentru o perioadă de trei luni, până la sfârşitul lunii ianuarie 2024, ţinând cont şi de faptul că vin sărbătorile de iarnă. În aceeaşi măsură, de comun acord cu procesatorii şi comercianţii, vom extinde şi lista de produse care vor beneficia de adaos comercial limitat. Este vorba despre alimente care sunt folosite de români în prepararea produselor pentru masa de sărbători şi nu numai, precum: orezul, bulionul, margarina, smântâna, drojdia, cozonacul, varza murată sau usturoiul", a precizat ministrul Agriculturii.
Propunerile făcute de Florin Barbu au fost agreate de procesatori şi comercianţi, urmând ca acestea să facă obiectul unui proiect de act normativ, care va urma circuitul de legiferare, respectiv punerea în transparenţă, avizare şi adoptare.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare a intrat în vigoare pe 1 august 2023. Actul normativ vizează limitarea, pentru o perioadă de trei luni, a adaosurilor comerciale practicate în procesarea şi comercializarea unor produse alimentare esenţiale, cu scopul scăderii preţurilor pentru aceste categorii de produse şi, implicit, cu scopul creşterii puterii de cumpărare a populaţiei. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Capitalizarea Bursei de la București a crescut cu peste 36 de miliarde de lei într-o săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână 36,18 miliarde de lei la capitalizare, în creștere cu 5,5% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 216,47 milioane de lei (+55,3%), potrivit datelor BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursi
Județele Dolj, Mehedinți și Caraș - Severin, sub atenționare meteo de intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă pe parcursul zilei în trei județe din sud-vestul țării. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în sudul Banatului și în vestul și sud-vestul Olteniei vor fi intensificări ale vânt
Noi reporturi la tragerile de duminică, la toate categoriile
Un report de 37,72 milioane de lei (7,02 milioane de euro) se înregistrează, duminică, la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este în joc un report cumulat de 7,10 milioane de lei (1,35 milioane de euro). Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după
Cod portocaliu de averse și descărcări electrice în localități din Prahova și Dâmbovița, până la ora 15:00
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale, valabilă până la ora 15:00 în mai multe localități din județele Prahova și Dâmbovița. Astfel pe raza localităților Câmpina, Băicoi, Breaza, Filipeștii de Pădure, Ariceștii Rahtivani, Filipeștii de Târg, Flor
Distrigaz a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale pentru 190 de clienți casnici din Sectorul 3
Un număr de 190 de clienți casnici ai companiei Distrigaz Sud Rețele, din sectorul 3 al Capitalei, nu sunt alimentați cu gaze naturale, în urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Șoseaua Industriilor. 'Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea tem
Numărul de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice a scăzut cu 5.306 în primele 4 luni din 2026 (Ministerul Finanțelor)
Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România era, în aprilie 2026, de 1.274.999, cu 5.306 mai puține comparativ cu prima lună a anului, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Raportat la martie 2026, numărul posturilor ocupate a fost î
UNTRR lansează platforma DieselIndex, care centralizează prețurile medii ale motorinei la nivel național și european
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a lansat platforma digitală Diesel Index care va centraliza, săptămânal, prețurile medii oficiale ale motorinei la nivel național și european, având la bază raportările oficiale ale Comisiei Europene. Potrivit unui comunicat al UNTRR, utilizatorii pot monitoriza evoluția prețur
Ministerul Energiei: Plățile efectuate din PNRR au depășit 130 milioane euro, în 2026
Valoarea plăților efectuate către beneficiarii proiectelor din sectorul energiei finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în 2026 a depășit 130 milioane euro, totalul plăților cumulate de la începutul programului fiind de 342,77 milioane euro, informează Ministerul Energiei, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, &icir
Tăițeii cu ouă au intrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate
Tăițeii cu ouă au intrat în Registrul Național al Rețetelor Consacrate, a anunțat, vineri, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), pe pagina sa de Facebook. 'Noutăți cu gust din Registrul Rețetelor Consacrate! De astăzi, tăițeii cu ouă au rețetă oficială! Vă amintiți de duminicile în familie, cu miros de supă caldă de pui și tăițe
Traseul liniei 54 va fi modificat, începând de sâmbătă; linia de tramvai 47 va fi suspendată temporar
Traseul liniei 54 va fi modificat, începând de sâmbătă, tramvaiele urmând să circule între 'Șura Mare' și 'Piața Unirii', iar linia de tramvai 47 va fi suspendată temporar, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Prin această măsură, TPBI
ANPC a dat amenzi de peste 4,1 milioane de lei, după ce a controlat peste 1.500 de operatori economici
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 871 de amenzi de peste 4,1 milioane de lei în urma unor controale la peste 1.500 de operatori economici, în perioada 29 iunie - 3 iulie, în vederea verificării conformității produselor comercializate, a respectării legislației specifice domeniului alimentar și a condițiilor de prestare a
FBI și CISA atenționează asupra unei campanii de phishing, ce vizează utilizatorii unor platforme de comunicare (DNSC)
Oficiali guvernamentali, personal militar, jurnaliști și persoane cu acces la informații sensibile sunt vizați de o nouă campanie de phishing prin intermediul platformelor Signal, WhatsApp și Telegram, avertizează FBI și Cybersecurity and Infrastructure Security Agency (CISA), a anunțat, vineri, Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), pe pagina sa de soci
Omniasig: 205 dosare de daună la nivel național în urma furtunilor; cele mai multe pagube, în București-Ilfov
Omniasig Vienna Insurance Group a înregistrat, până în prezent, 205 avizări de daună de la asigurați din 24 de județe și Municipiul București, după ce furtunile care au afectat România la mijlocul săptămânii au provocat daune serioase proprietăților, culturilor și autovehiculelor la nivelul întregii țări, dar mai ales în zona
Consiliul Concurenței: Prețurile carburanților au fost sub media UE în S1; de la 1 iulie, motorina s-a scumpit cu aproape 36 bani/litru
Prețurile carburanților din România s-au menținut semnificativ sub media Uniunii Europene, în cea mai mare parte a perioadei 1 martie - 30 iunie 2026, atât la prețurile finale, cu taxe, cât și la prețurile fără taxe, afirmă reprezentanții Consiliului Concurenței, care monitorizează evoluția acestor prețuri în contextul expirării perioade
ONJN: Deficiențele constatate de Curtea de Conturi pentru 2024 sunt remediate sau în curs de remediere
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) susține că deficiențele constatate de Curtea de Conturi pentru anul 2024 sunt remediate sau în curs de remediere și că raportul întocmit vizează o perioadă anterioară preluării mandatului actualei conduceri, se arată într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. 'O parte dint










