Dreptatea economică nu se poate limita la sancționarea băncilor

3,73 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 710 milioane de euro, reprezintă valoarea sancțiunilor aplicate de Consiliul Concurenței în cazul a zece instituții bancare implicate în coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a indicelui ROBOR. Este o decizie de o gravitate economică excepțională, care impune nu doar asumarea răspunderii de către instituțiile sancționate, dar și clarificarea consecințelor pe care practicile constatate le-ar fi putut produce asupra patrimoniului cetățenilor.

În declarația politică susținută la 10 iunie 2026, am abordat implicațiile acestei decizii asupra persoanelor care au contractat credite cu dobânzi calculate în funcție de ROBOR și am subliniat necesitatea identificării eventualelor prejudicii și a posibilităților juridice de reparare a acestora. Un contract de credit presupune nu doar asumarea unor obligații de către debitor, dar și respectarea normelor legale care garantează funcționarea concurențială a piețelor și formarea corectă a indicatorilor financiari.

Investigația declanșată la sfârșitul anului 2022 și finalizată prin aplicarea unor sancțiuni de o amploare fără precedent în activitatea Consiliului Concurenței evidențiază gravitatea practicilor de coordonare constatate în cadrul procedurii de fixing ROBOR. Importanța acestei constatări depășește sfera intereselor comerciale ale instituțiilor bancare, întrucât ROBOR influențează costul creditării și, implicit, echilibrul financiar al unui număr semnificativ de gospodării.

O sancțiune de aproximativ 710 milioane de euro poate exprima severitatea răspunsului administrativ la încălcarea normelor de concurență, însă nu reprezintă, prin simpla sa aplicare, o reparație pentru cetățeanul care ar putea demonstra că a suportat obligații financiare suplimentare ca urmare a unei conduite anticoncurențiale. Această distincție este esențială într-o societate în care accesul la proprietatea locativă este frecvent condiționat de asumarea unor angajamente financiare pe perioade de 20 sau 30 de ani. Costul dobânzii influențează direct veniturile disponibile ale familiilor, capacitatea de economisire, stabilitatea economică și posibilitatea construirii unui patrimoniu care să poată fi transmis generațiilor următoare.

Raporturile dintre instituțiile bancare și debitori nu pot fi analizate exclusiv prin prisma libertății contractuale. Această libertate presupune respectarea unui cadru economic și juridic echitabil, în care regulile concurenței sunt obligatorii pentru toți participanții la piață. În absența unor asemenea garanții, consumatorul riscă să suporte consecințele unor mecanisme financiare asupra cărora nu are nici control, nici posibilitatea reală de influență.

În egală măsură, protecția dreptului de proprietate și a patrimoniului individual impune ca eventualele consecințe ale practicilor anticoncurențiale să poată face obiectul unei evaluări juridice efective. Răspunderea pentru încălcarea legii nu trebuie să rămână exclusiv o relație între autoritatea de concurență și instituțiile financiare, atunci când conduita sancționată ar fi putut afecta în mod concret și interesele patrimoniale ale clienților.

Legislația europeană și cea națională recunosc dreptul persoanelor prejudiciate prin încălcarea normelor de concurență de a solicita despăgubiri integrale. Acest principiu este consacrat de Directiva 2014/104/UE și transpus în legislația românească prin Ordonanța de urgență nr. 39/2017.

Exercitarea acestui drept presupune însă identificarea prejudiciului, demonstrarea legăturii de cauzalitate dintre conduita anticoncurențială și pierderea patrimonială, precum și stabilirea întinderii despăgubirilor. Prin urmare, existența unei decizii de sancționare nu determină automat dreptul fiecărui debitor la restituirea unor sume, dar nici nu poate constitui un motiv pentru ignorarea posibilității ca anumite persoane să fi fost prejudiciate.

În acest context, preocuparea exprimată în declarația mea politică din luna iunie își păstrează întreaga actualitate. Valoarea sancțiunilor aplicate băncilor nu reflectă, prin ea însăși, dimensiunea eventualelor prejudicii individuale și nu oferă un răspuns concret persoanelor care au suportat costurile unor credite influențate de evoluția ROBOR. Echitatea economică nu se realizează exclusiv prin sancționarea încălcării legii, dar și prin asigurarea unor mecanisme efective prin care persoanele prejudiciate să își poată valorifica drepturile. O sancțiune aplicată unei instituții financiare nu trebuie confundată cu despăgubirea persoanei care ar putea demonstra că a suportat consecințele conduitei acesteia.

Consider necesară clarificarea efectelor pe care practicile sancționate le-ar fi putut produce asupra contractelor de credit, identificarea eventualelor categorii de consumatori prejudiciați și stabilirea condițiilor în care titularii acestor contracte pot solicita repararea prejudiciilor, cu respectarea garanțiilor legale și a drepturilor tuturor părților implicate. Nu solicit acordarea unor despăgubiri automate și nici ignorarea procedurilor judiciare, solicit transparență, claritate juridică și acces efectiv la mecanismele de reparare a prejudiciilor pentru cei care pot demonstra că au fost afectați.

Într-o societate întemeiată pe supremația dreptului, puterea economică a instituțiilor financiare trebuie să fie însoțită de o răspundere juridică pe măsură. Protecția concurenței nu își poate îndeplini pe deplin finalitatea socială atât timp cât protecția patrimoniului cetățeanului rămâne o problemă secundară. Dreptatea economică nu înseamnă doar sancționarea celor care au încălcat legea, înseamnă și ca drepturile celor care ar fi putut suporta consecințele acestor încălcări să fie recunoscute și protejate efectiv.

Raisa ENACHI,
Deputat de Vaslui

București, 6 noiembrie 2026