Tulcea: Operatorii turistici din Deltă cer compensaţii pentru pierderile cauzate de războiul din Ucraina

Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării (APTDD) a înaintat, vineri, Instituţiei Prefectului - judeţul Tulcea o adresă prin care semnalează o scădere cu 50% a numărului de turişti din Deltă şi cere compensaţii financiare pentru pierderile suferite în 2022 şi 2023, din cauza războiului din Ucraina.
Adresa este semnată şi de filiala tulceană a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) şi de Federaţia Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării (FOPPDD), iar în cuprinsul acesteia se menţionează că reducerea activităţii turistice a afectat pescuitul şi transportul naval din rezervaţie.
"Pentru anul 2023 nu avem o situaţie finală, deoarece raportările nu s-au închis, dar analizând situaţia pot spune că nicio societate care practică turism în Delta Dunării nu a avut profit şi că toate au o reducere de 50% faţă de anul 2021. Este o reducere reală a turismului, dar nu doar a acestui domeniu, ci a tot ce presupune pescuit, transport", a declarat pentru AGERPRES preşedintele APTDD, Daniel Iluşcă.
În adresa semnată de cele trei asociaţii se arată că operatorii economici se confruntă cu un blocaj economic care va afecta în mod grav menţinerea în plată a resursei umane existente şi va duce la întârzieri la plata taxelor şi impozitelor, a ratelor bancare şi a furnizorilor de servicii, situaţie care va duce la insolvenţa, falimentul şi executarea investiţiilor realizate în Deltă.
Cele trei asociaţii solicită printre altele restituirea şi scutirea de taxe şi impozite, a contribuţiilor sociale obligatorii, a impozitului pe salarii, a impozitului pe clădiri, a TVA-ului de la data începerii invaziei Rusiei în Ucraina până la încheierea războiului, asigurarea unui fond de urgenţă pentru finanţarea creditării operatorilor din turism prin susţinerea dobânzilor din bugetul statului, subvenţii pentru plata salariilor, precum şi extinderea scadenţelor împrumuturilor.
"În lipsa acestor compensaţii financiare, anul viitor, în Deltă veţi vedea foarte multe locaţii închise, foarte multe locaţii spre vânzare sau lichidare, pentru că oamenii nu vor mai putea face faţă", a menţionat preşedintele APTDD, Daniel Iluşcă.
El a cerut Guvernului o promovare agresivă a Deltei Dunării şi o mediatizare exactă a locurilor în care dronele ruseşti cad pe teritoriul României, astfel încât turiştii să nu creadă că rezervaţia este o zonă de conflict.
"Principalele personalităţi ale României să-şi facă concediul în Delta Dunării. E o formă de a arăta cetăţenilor români, cetăţenilor europeni că este o zonă sigură, o zonă a Uniunii Europene, o zonă NATO în care oamenii pot să vină să-şi petreacă concediul în cea mai mare siguranţă", a conchis preşedintele Iluşcă.
Potrivit adresei semnate de cele trei asociaţii, Guvernul României poate accesa o schemă de ajutor de stat oferită de Comisia Europeană de 550 de milioane de euro estimat pentru a sprijini 10.000 de societăţi comerciale afectate de războiul din Ucraina, suma putând fi folosită până la finele acestui an. AGERPRES/(A, AS-autor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bursa de la București a închis cu scăderi de aproape 3% pe majoritatea indicilor ședința de luni; tranzacțiile au depășit 133 milioane lei
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere ședința de luni, prima după turul I al alegerilor prezidențiale, iar valoarea tranzacțiilor a urcat la 133,187 milioane de lei (26,758 milioane de euro), de la 35,82 milioane de lei (7,2 milioane de euro), în ședința de vineri. Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care incl
Apartamentele noi din București sunt mai scumpe cu 18% decât acum un an (analiză)
Apartamentele noi din Capitală au ajuns să fie scoase la vânzare cu suma de 2.173 euro/mp util și sunt, de asemenea, cu 18% mai scumpe decât acum un an, conform indicelui Imobiliare.ro. Astfel, prețurile apartamentelor noi din București nu doar că au revenit la nivelul dinainte de perioada marcată de incertitudinile apărute pe fond
Chiriac (CONAF): Orice flirt cu euroscepticismul sau discursuri izolaționiste pun în pericol ratingul, atragerea de investiții și chiar cursul valutar
Direcția politică a țării influențează direct capitalul, încrederea investitorilor și viitorul fiecărei afaceri, susține Cristina Chiriac, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), ea menționând că antreprenoriatul feminin, în special în zona IMM-urilor, este primul care resimte efectele unui climat politic incert.
FCI: Numărul total al investitorilor la sfârșitul primul trimestru a crescut la aproape 246.000
Numărul total al investitorilor raportați de participanții la Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI) la sfârșitul trimestrului I al anului 2025 era de 245.934, în creștere cu 8,79% față de sfârșitul trimestrului anterior, potrivit comunicatului trimestrial transmis luni de FCI. Astfel, conform analizei, un număr de 55.343 din numărul tot
Leul s-a depreciat, luni, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a depreciat, luni, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 4,9775 lei, în creștere cu 0,02 bani față de cotația precedentă, de 4,9773 lei. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a fost cotat la 4,3903 lei, în creștere cu 0,52 ban
Bursa a reacționat negativ la rezultatul alegerilor; volatilitatea s-ar putea menține în următoarele săptămâni (brokeri)
Bursa a reacționat negativ la rezultatul alegerilor, iar volatilitatea ar putea să se manifeste până la rezultatul turului II al alegerilor prezidențiale, însă nu putem vorbi de panică, susțin brokerii consultați luni de AGERPRES. 'Ce se întâmplă acum pe piață este ca urmare a rezultatului alegerilor și îngrij
Report de peste 3,61 milioane de euro la Joker și de peste 1,72 milioane de euro la Loto 6/49
Un report de peste 8,6 milioane de lei (peste 1,72 milioane de euro) se înregistrează la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la Noroc este în joc un report cumulat de peste 13,74 milioane de lei (peste 2,76 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, un report de peste 18 milioane de lei (peste 3,61 milioane de euro), informează Loteria Rom&a
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din zece județe, până marți dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până marți dimineața pe râuri din trei bazine hidrografice. Potrivit hidrologilor, în intervalul 5 mai, ora 13:00 - 6 mai, ora 9:00, având în vedere situația hidrometeorologică actuală și
Bursa de la București a deschis pe roșu ședința de luni; scăderi de până la 2,11% pe indicii bursieri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii ședința de tranzacționare de luni, iar rulajul se cifra la 26,46 milioane de lei (5,3 milioane de euro), după 35 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 1,40%,
Statistică: Creștere de 11,3% a înmtriculărilor noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor, în T1
Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 11,3%, în primul trimestru din 2025 față de aceeași perioadă a anului anterior, în timp ce categoria de vehicule pentru transportul mărfurilor a raportat o creștere de 2,7%, arată datele provizorii publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).
Rata șomajului s-a redus la 5,5%, în martie; șomajul în rândul tinerilor s-a menținut la un nivel ridicat
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna martie 2025, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna februarie 2024, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS). Rata șomajului la bărbați a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare dec&aci
Grindeanu: După ce se vor identifica motivele incidentului de la Constanța, voi dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situații
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că inspectorii Autorității de Siguranță Feroviară Română și ai Agenției de Investigare Feroviară Română vor stabili cauza incidentului feroviar din Gara Constanța și, după ce vor fi identificate motivele, va dispune măsuri urgente pentru a evita, pe viitor, astfel de situații. &
Bursa de la București a pierdut aproape 11 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a pierdut 10,87 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 2,97%, în această săptămână, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni s-a diminuat cu 12,37 milioane de lei (7,6%), în comparație cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capi
Reporturi importante la Loto 6/49, Noroc și Joker pentru tragerea de duminică
La Loto 6/49, la categoria I se înregistrează un report în valoare de peste 7,79 milioane de lei (peste 1,56 milioane de euro), la Noroc este un report cumulat de peste 13,65 milioane de lei (peste 2,74 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, un report de peste 17,68 milioane de lei (peste 3,55 milioane de euro), informează Loteria Română.
Chirițoiu, despre eliminarea subvențiilor la energie: Eu recunosc că sunt mai preocupat de firme; trebuie să ajutăm marii consumatori
Marii consumatori de energie trebuie ajutați după eliminarea subvențiilor la energie și cred că trebuie să venim cu ceva ce arată a ajutor de stat, este de părere președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. 'Toți am vrea să cumpărăm totul foarte ieftin, dar nici n-o să poată statul să subvenționeze. Și energia costă și nu poate să o subvențione