logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 6 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Iași - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare 12 mandate de percheziție domiciliară în județul Iași.

Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, ce vizează săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie 2025 - septembrie 2026, una dintre persoanele bănuite de săvârșirea faptei, ar fi achiziționat, fără drept, o armă, iar celelalte muniție neletală, prin comenzi online de pe o platformă și prin intermediul unui site.

În cadrul perchezițiilor au fost legitimate 14 persoane, fiind identificate și ridicate 9 arme neletale, o grenadă de mână ofensivă, 7.590 de elemente de muniție de tip diabol, 75 de articole pirotehnice, categoria P1 și 21 de plase de pescuit monofilament.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Criminalistic, Poliției Orașului Târgu Frumos, Poliției Municipiului Pașcani, Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani, alături de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.