#EnergieVerde/E.ON a finalizat o nouă centrală fotovoltaică, de circa jumătate de milion de euro
E.ON Energie România a finalizat construcţia şi instalarea unui sistem de generare a energiei fotovoltaice pentru compania Printmasters, din judeţul Maramureş, în cadrul unui parteneriat încheiat în acest an, valoarea investiţiei fiind de aproape 500.000 de euro.
"Peste 1.000 de module fotovoltaice au fost montate pe una dintre halele de producţie din localitatea Cicârlău (judeţul Maramureş), şi, prin acest sistem, Printmasters va produce anual 543 MWh, ceea ce echivalează cu 36% din energia electrică necesară pentru consumul propriu", se menţionează într-un comunicat al E.ON Energie România.
Conform sursei citate, beneficiarul îşi va reduce emisiile de CO2 cu peste 100 de tone în fiecare an.
"Fiecare centrală fotovoltaică nou instalată ne duce cu un pas mai aproape de ceea ce ne dorim: un viitor mai verde şi un consum de resurse responsabil şi sustenabil. Încrederea pe care o primim din partea colaboratorilor noştri, prin numărul mare de solicitări de soluţii de energie fotovoltaică, ne onorează dar ne şi obligă, totodată, să oferim clienţilor, persoane fizice sau juridice, deopotrivă, servicii de calitate, adaptate nevoilor şi aşteptărilor acestora", a declarat Claudia Griech, director general al E.ON Energie România.
La rândul său, Jacques de Boer, director general al Printmasters, a menţionat că, prin acest parteneriat, compania pe care o conduce îşi doreşte extinderea surselor de energie regenerabilă prin instalarea de panouri fotovoltaice care vor furniza energie verde pentru liniile noastre de producţie.
"E.ON Energie România este recunoscută ca fiind unul dintre liderii în domeniul soluţiilor de energie regenerabilă şi, împărtăşind acest angajament pentru sustenabilitate şi responsabilitate socială, această colaborare a fost alegerea firească pentru noi. Valorile noastre - respect, responsabilitate, rezultate - se reflectă în toate aspectele afacerii, prin responsabilitate socială şi angajament pentru mediul înconjurător, cu impact pozitiv asupra comunităţii locale", a spus Jacques de Boer.
E.ON a asigurat companiei beneficiare întreg proiectul de investiţie pentru eficientizarea energetică, de la consultanţă şi proiectare personalizată, până la implementare şi finanţare.
Pe segmentul non-rezidenţial, portofoliul de proiecte de generare fotovoltaică al E.ON Energie România cuprinde, în prezent, peste 330 de proiecte finalizate, în valoare totală de 58 de milioane de euro. Producţia totală de energie fotovoltaică este de peste 75 GWh/an, iar emisiile de CO2 sunt reduse cu aproximativ 20.140 de tone în fiecare an.
E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,4 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit 2,1 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor.
Printmasters este o companie cu acţionariat 100% olandez, care oferă servicii de personalizare a produselor promoţionale. Pe parcursul celor 15 ani de experienţă, firma a gestionat eficient activitatea economică şi s-a adaptat la cerinţele şi evoluţia pieţei. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bușoi: Investițiile realizate de Transgaz, pentru a crește gradul de interconectivitate, ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor
Investițiile realizate de Transgaz pentru a crește gradul de interconectivitate și pentru a avea mai multe opțiuni în regiune și în Uniunea Europeană ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor unui sector energetic aflat în continuă dinamică, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
După 20 de ani, Beijingul și Bucureștiul sunt conectate prin 3 zboruri săptămânale; Scrioșteanu: Relațiile România-China sunt relații de prietenie
Relațiile dintre România și China sunt relații tradiționale, de prietenie, iar cooperarea dintre statele noastre în domeniul transportului aerian, al aviației civile intră într-o nouă etapă importantă, marcată de reluarea zborurilor regulate între cele două țări și de oportunitatea dezvoltării dialogului instituțional între Autoritatea A
BVB închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 73,32 milioane de lei (13,9 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depr
ANRE a avizat planul de investiții al Transelectrica pentru 2026-2035 și impune accelerarea proiectelor de interconectare cu Ungaria și Bulgaria
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de investiții al Transelectrica pentru perioada 2026 - 2035 și impune un calendar de accelerare pentru proiectele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria. 'Am aprobat un plan care nu este doar o listă de investiții, ci un angajament de a pregăti rețea
Autoritatea pentru Digitalizarea României a devenit partener al competiției Tech Catalyst România, dedicată inovării
Cele mai bune cinci startup-uri din domenii precum logistică, AI, fintech, foodtech și sustenabilitate, care s-au înscris până pe 4 septembrie la cea de-a doua ediție a competiției Tech Catalyst România, își vor prezenta soluțiile în fața juriului în finala din 22 septembrie, câștigătorul urmând să primească un premiu d
MIPE: Peste 700.000 de copii au beneficiat de carduri educaționale în anul școlar 2025-2026; programul continuă și în 2026-2027
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026, 701.968 de copii eligibili primind câte 500 de lei pentru sprijin educațional, iar valoarea totală a sumelor acordate fiind de 350,984 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al ministerului, sprijinul es
DNSC a lansat instrumentele pentru autoevaluarea maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat instrumentele pentru realizarea autoevaluării maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică aferente rețelelor și sistemelor informatice utilizate de entitățile esențiale și importante. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instituția anunță publicarea în Monit
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori; restituirea accizei ajunge la 43 bani/litru
Ministerul Finanțelor a ajustat schema de ajutor de stat acordat transportatorilor pentru motorină, astfel încât aceasta să fie corelată cu mecanismul dinamic de reducere temporară a accizei, introdus prin Legea nr. 162/2026, a anunțat, vineri, instituția. Proiectul privind ajustarea schemei a fost adoptat joi în ședința de Guvern. Potrivit M
Cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE, în luna iulie, a fost înregistrat în România
Vânzările cu amănuntul au crescut în zona euro și în Uniunea Europeană în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România a avut cea mai puternică scădere a vânzărilor din blocul comunitar, în ritm anual, arată datel
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediție Fidelis, a IX-a din acest an, prin care persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat denominate în lei și euro, cu dobânzi de până la 7,50% pentru emisiunile în lei și până la 6,30% pentru cele
ANPC: Amenzi de peste 3,6 milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 31 august - 4 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 826 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la 1.322 de operatori economici la nivel național, în perioada 31 august - 4 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranț
Două premii de 76.692 de lei s-au câștigat la Loto 5/40 și un premiu de 75.752 de lei, la Noroc
Două premii de categoria a II-a în valoare de 76.692,75 lei fiecare s-au câștigat la tragerea Loto 5/40 de joi, biletele norocoase fiind jucate pe bilete.loto.ro și pe AmParcat.ro, informează, vineri, Loteria Română. Și la tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 75.752,88 lei. Biletu
Curtea de Conturi: Competențele dobândite de liceeni, insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor
Competențele dobândite de elevi în învățământul liceal sunt insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor, în condițiile în care politicile curriculare sunt elaborate și actualizate fără o integrare sistematică a cerințelor pieței muncii, relevă un audit al Curții de Conturi. 'Învățământul preuniver
ANPIS va plăti din 8 septembrie alocațiile pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, va începe, din 8 septembrie, plata beneficiilor de asistență socială aferente drepturilor pentru luna august, informează un comunicat al instituției. Primele plăți vor fi efectuate din 8 septembrie, când alocația de stat pentru copii, indemnizația pentru crește
Fanii cheltuie cu peste 25% mai mult pe platformele de streaming decât ceilalți consumatori (studiu)
Fanii au devenit una dintre cele mai valoroase categorii de consumatori pentru serviciile de streaming și industria de divertisment, cheltuind în medie 71 de dolari pe lună pentru servicii de streaming video, față de 56 de dolari în cazul celorlalți consumatori, potrivit studiului Deloitte Digital Media Trends 2026. Conform unui comunicat al compan









