FAIR MediaSind şi AMF i-au prezentat ministrului Culturii motivele unei posibile declanşări a conflictului de muncă
Liderii Federaţiei FAIR-MediaSind şi conducerea Asociaţiei Managerilor din Filarmonici (AMF) s-au întâlnit miercuri, cu ministrul Culturii, Raluca Turcan, căreia i-au prezentat motivele declanşării conflictului de muncă din Cultură şi Mass-Media, aflat la momentul centralizării semnăturilor pentru declanşarea grevei generale.
Conform unui comunicat al sindicatului, delegaţia FAIR-MediaSind a fost formată din preşedintele organizaţiei, Leonard Octavian Pădureţ, şi preşedintele executiv, Cristi Godinac, iar Asociaţia Managerilor din Filarmonici a fost reprezentată de Vlad Mateescu - preşedinte şi Petruţ Constantinescu - secretar.
Aceştia i-au prezentat ministrului Culturii principalele motive care au dus la intenţia de declanşare a conflictului de muncă, respectiv: problemele din Legea Salarizării Unitare, care vor genera retrogradări ale unor instituţii şi diminuări salariale, neaplicarea prevederilor Legii nr. 157/2021 privind instituţiile de spectacole şi concerte, OUG privind restricţiile bugetare, OG 189/2008, Statutul Lucrătorului Cultural care exclude dialogul social cu organizaţiile sindicale, lipsa contractelor colective din Cultură şi Mass-Media etc.
În cadrul discuţiilor, delegaţii celor două organizaţii au prezentat şi soluţii privind rezolvarea problemelor semnalate, urmând ca pe viitor să fie organizate noi întâlniri pe subiecte punctuale.
Potrivit sursei citate, referitor la problema salarizării, urmează să se facă unele corecţii acolo unde există discrepanţe majore, iar în cazul Statutului Lucrătorului Cultural s-a avansat promisiunea că organizaţiile sindicale vor fi introduse în dialogul social, în conformitate cu prevederile Legii nr. 367/2022, ale Constituţiei României, convenţiilor OIM şi directivelor europene din domeniul relaţiilor de muncă.
"Totodată, au fost abordate probleme importante cu care se confruntă colegii din principalele instituţii din mass-media - Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, despre clarificarea statutului şi a misiunii publice a acestor instituţii, dar şi despre problemele privind salarizarea şi dotările tehnice precare, despre independenţa editorială, emisiuni, rating etc. De asemenea, pericolul, privind diminuarea salariilor cu aproximativ 50%, cu care se confruntă colegii din cea mai mare agenţie de presă a statului, ANP AGERPRES, a fost dezbătut cu ministrul Culturii, care a susţinut că problema salarizării jurnaliştilor de la AGERPRES ar trebui urgent rezolvată, pentru a nu afecta calitatea muncii jurnaliştilor, mai ales pe cea a corespondenţilor teritoriali. Liderii sindicali au susţinut necesitatea modificării în regim de urgenţă a Legii de organizare şi funcţionare a ANP AGERPRES pentru ca salariaţii din această instituţie să beneficieze de aceleaşi condiţii de salarizare ca şi ceilalţi colegi din SRR şi SRTV. Expunerea de motive şi proiectul de lege propus de către MediaSind AGERPRES vor fi înaintate, în scurt timp, ministrului Culturii şi consilierului Lucian Catrina", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii FAIR-MEDIASIND au susţinut şi necesitatea organizării unei întâlniri de lucru pentru dezamorsarea situaţiei conflictuale din Cultură şi Mass-Media, întâlnire la care să participe reprezentanţii prim-ministrului, Comisiilor de cultura şi mass-media din Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi de reprezentanţii Ministerului Muncii. AGERRPES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANM: Cod galben de caniculă în cea mai mare parte a țării, pe parcursul zilei de sâmbătă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de caniculă, ce vizează o mare parte din țară, inclusiv Municipiul București, pe întreg parcursul zilei. Conform prognozei de specialitate, sâmbătă, între orele 10:00 și 21:00, vor fi temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort t
Bușoi: Investițiile realizate de Transgaz, pentru a crește gradul de interconectivitate, ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor
Investițiile realizate de Transgaz pentru a crește gradul de interconectivitate și pentru a avea mai multe opțiuni în regiune și în Uniunea Europeană ne pot ajuta să fim mai rezilienți în fața provocărilor unui sector energetic aflat în continuă dinamică, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi.
După 20 de ani, Beijingul și Bucureștiul sunt conectate prin 3 zboruri săptămânale; Scrioșteanu: Relațiile România-China sunt relații de prietenie
Relațiile dintre România și China sunt relații tradiționale, de prietenie, iar cooperarea dintre statele noastre în domeniul transportului aerian, al aviației civile intră într-o nouă etapă importantă, marcată de reluarea zborurilor regulate între cele două țări și de oportunitatea dezvoltării dialogului instituțional între Autoritatea A
BVB închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 73,32 milioane de lei (13,9 milioane de euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depr
ANRE a avizat planul de investiții al Transelectrica pentru 2026-2035 și impune accelerarea proiectelor de interconectare cu Ungaria și Bulgaria
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat planul de investiții al Transelectrica pentru perioada 2026 - 2035 și impune un calendar de accelerare pentru proiectele de interconectare cu Ungaria și Bulgaria. 'Am aprobat un plan care nu este doar o listă de investiții, ci un angajament de a pregăti rețea
Autoritatea pentru Digitalizarea României a devenit partener al competiției Tech Catalyst România, dedicată inovării
Cele mai bune cinci startup-uri din domenii precum logistică, AI, fintech, foodtech și sustenabilitate, care s-au înscris până pe 4 septembrie la cea de-a doua ediție a competiției Tech Catalyst România, își vor prezenta soluțiile în fața juriului în finala din 22 septembrie, câștigătorul urmând să primească un premiu d
MIPE: Peste 700.000 de copii au beneficiat de carduri educaționale în anul școlar 2025-2026; programul continuă și în 2026-2027
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a finalizat alimentarea cardurilor educaționale pentru anul școlar 2025-2026, 701.968 de copii eligibili primind câte 500 de lei pentru sprijin educațional, iar valoarea totală a sumelor acordate fiind de 350,984 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al ministerului, sprijinul es
DNSC a lansat instrumentele pentru autoevaluarea maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat instrumentele pentru realizarea autoevaluării maturității măsurilor de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică aferente rețelelor și sistemelor informatice utilizate de entitățile esențiale și importante. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, instituția anunță publicarea în Monit
Ministerul Finanțelor ajustează ajutorul de stat pentru transportatori; restituirea accizei ajunge la 43 bani/litru
Ministerul Finanțelor a ajustat schema de ajutor de stat acordat transportatorilor pentru motorină, astfel încât aceasta să fie corelată cu mecanismul dinamic de reducere temporară a accizei, introdus prin Legea nr. 162/2026, a anunțat, vineri, instituția. Proiectul privind ajustarea schemei a fost adoptat joi în ședința de Guvern. Potrivit M
Cel mai puternic declin al vânzărilor cu amănuntul din UE, în luna iulie, a fost înregistrat în România
Vânzările cu amănuntul au crescut în zona euro și în Uniunea Europeană în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România a avut cea mai puternică scădere a vânzărilor din blocul comunitar, în ritm anual, arată datel
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50%
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediție Fidelis, a IX-a din acest an, prin care persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat denominate în lei și euro, cu dobânzi de până la 7,50% pentru emisiunile în lei și până la 6,30% pentru cele
ANPC: Amenzi de peste 3,6 milioane de lei în urma controalelor derulate în perioada 31 august - 4 septembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 826 de amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,6 milioane de lei, în urma unor acțiuni de control la 1.322 de operatori economici la nivel național, în perioada 31 august - 4 septembrie 2026. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele au vizat verificarea siguranț
Două premii de 76.692 de lei s-au câștigat la Loto 5/40 și un premiu de 75.752 de lei, la Noroc
Două premii de categoria a II-a în valoare de 76.692,75 lei fiecare s-au câștigat la tragerea Loto 5/40 de joi, biletele norocoase fiind jucate pe bilete.loto.ro și pe AmParcat.ro, informează, vineri, Loteria Română. Și la tragerea Noroc s-a câștigat premiul de categoria a III-a în valoare de 75.752,88 lei. Biletu
Curtea de Conturi: Competențele dobândite de liceeni, insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor
Competențele dobândite de elevi în învățământul liceal sunt insuficient corelate cu nevoile reale ale angajatorilor, în condițiile în care politicile curriculare sunt elaborate și actualizate fără o integrare sistematică a cerințelor pieței muncii, relevă un audit al Curții de Conturi. 'Învățământul preuniver
ANPIS va plăti din 8 septembrie alocațiile pentru copii, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, va începe, din 8 septembrie, plata beneficiilor de asistență socială aferente drepturilor pentru luna august, informează un comunicat al instituției. Primele plăți vor fi efectuate din 8 septembrie, când alocația de stat pentru copii, indemnizația pentru crește








