Bursa de la București a închis cu scăderi de aproape 3% pe majoritatea indicilor ședința de luni; tranzacțiile au depășit 133 milioane lei
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere ședința de luni, prima după turul I al alegerilor prezidențiale, iar valoarea tranzacțiilor a urcat la 133,187 milioane de lei (26,758 milioane de euro), de la 35,82 milioane de lei (7,2 milioane de euro), în ședința de vineri.
Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,88%, până la valoarea de 16.645,36 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la Bursă, a închis în scădere cu 2,89%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un declin de 2,81%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a scăzut cu 3,09%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a coborât cu 2,52%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a consemnat o scădere de 2,70%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, a închis cu o depreciere de 2,31%.
Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de 50,038 milioane de lei, urmate de acțiunile Hidroelectrica, cu 2,928 milioane de lei, și ale OMV Petrom, cu 9,265 milioane de lei.
Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Carbochim (+8,61%), Casa de Bucovina - Club de Munte (+7,33%) și Erste Group Bank (+6,06%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Promateris (-14,73%), Electrocontact (-8,26%) și Transilvania Broker de Asigurare (-7,78%).
Bursa a reacționat negativ la rezultatul alegerilor, iar volatilitatea ar putea să se manifeste până la anunțarea rezultatului turului II al alegerilor prezidențiale, însă nu se poate vorbi de panică, susțin brokerii consultați luni de AGERPRES.
George Simion, candidatul AUR, a obținut 3.702.889 voturi (40,94%), la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, fiind urmat de candidatul independent Nicușor Dan, cu 1.894.259 de voturi (20,95%), arată datele anunțate luni dimineața de Biroul Electoral Central, după numărarea a 98,52% din voturile valabil exprimate. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Experți internaționali participă, miercuri, la conferința dedicată circularității materialelor textile
Coaliția pentru Economia Circulară (CERC), în parteneriat cu Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX), cu Recycling Europe - Filiala Textile și cu Asociația Bulgară pentru Textile Circulare (BACT), organizează, miercuri, conferința internațională 'Circularitatea materialelor textile. Un viitor sigur, fără deșeuri'.
CNAIR: Incidentele tehnice ale platformei TollRo au fost remediate; mai pot exista incidente tehnice sporadice
Incidentele tehnice ale platformei TollRo, constatate la data de 1 octombrie, au fost remediate, iar aceasta funcționează în parametrii normali, a anunțat marți seara Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Compania de drumuri atenționează, însă, că mai pot exista incidente tehnice sporadice caz î
TAROM: Actualizările la website ar putea afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile
Actualizările efectuate la website-ul TAROM vor afecta vizibilitatea reală a disponibilității de locuri pe zborurile internaționale, în următoarele zile, informează operatorul național aerian, într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public, TAROM informeaz
Încălțăminte de 4,9 milioane de lei, suspectată de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, oprită la Isaccea
Un număr de 1.280 de perechi de încălțăminte, purtând mărci înregistrate și protejate și suspectate că ar încălca drepturile de proprietate intelectuală, au fost reținute de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea, înainte de a ajunge pe piață, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Vamale Române. T
Silaghi (CCIR): Acordul dintre Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului Asia-Europa
Acordul încheiat recent între Portul Constanța și Portul Karachi creează un cadru durabil pentru facilitarea comerțului dintre Asia și Europa, a declarat marți secretarul general al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Ovidiu Silaghi. 'Relația economică româno-pakistaneză este una stabilă și în cr
Peste 9.000 de locuri de muncă, disponibile la Bursa pentru absolvenți din București
Peste 9.000 de locuri de muncă vor fi oferite de 129 de angajatori la Bursa generală a locurilor de muncă pentru absolvenți, care va fi organizată vineri, în Capitală, informează Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM). Potrivit unui comunicat al instituției, până în prezent și-au anunțat particip
Raport Greenpeace: București, pe ultimul loc în clasamentul european al tranziției sistemelor de încălzire urbană
Capitala României se află pe ultimul loc în clasamentul orașelor europene care au făcut tranziția de la încălzirea pe bază de combustibili fosili la sisteme de încălzire sustenabile, conform unui nou raport al Greenpeace Europa Centrală și de Est (ECE), dat publicității marți. București se află alături de Atena și Roma,
Angajatori de TOP aduce la București 5.000 de oportunități de carieră și 80 de companii, în perioada 30-31 octombrie
Operatorii economici din Capitală pun la dispoziție 5.000 de oportunități de carieră în cadrul unei noi ediții a evenimentului Angajatori de TOP București, ce va avea loc în perioada 30 - 31 octombrie. Potrivit organizatorilor celui mai mare eveniment de carieră din România, organizat la Sala Palatului, un număr de 80 de comp
Banca Mondială: România realizează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din Europa și Asia Centrală
România realizează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din regiune, conform unui raport actualizat privind perspectivele economice în Europa și Asia Centrală (ECA), publicat marți de Banca Mondială (BM). 'România implementează cea mai ambițioasă ajustare fiscală din regiune, deficitul urmând să scadă cu aproape două puncte procentua
MEDAT: Peste 1.240 de persoane s-au înscris în Start-Up Nation în primele două ore de la debutul programului
Un număr de 1.246 de persoane se înscriseseră în Programul Start-Up Nation, până la ora 12:00, prin platforma dedicată, informează Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. '(...) platforma minimis.imm.gov.ro este funcțională,
Bușoi: Ne așteptăm la prețuri record la electricitate în UE dacă situația din Orientul Mijlociu se prelungește
România va fi influențată de creșterea prețurilor la electricitate de pe piața europeană, unde sunt așteptate niveluri record dacă situația din Orientul Mijlociu se prelungește și Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă, a declarat marți Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei. 'Așa cum a avertizat și
Mașinile avariate au o probabilitate de 1,5 ori mai mare să aibă kilometrajul modificat (studiu)
Mașinile avariate, care circulă în România, au o probabilitate de 1,5 ori mai mare să aibă kilometrajul modificat decât cele fără daune, arată rezultatele unui studiu publicat, marți, de către o platformă specializată în centralizarea istoricului autovehiculelor. Astfel, datele analizate de carVertical relevă faptul că,
Depreciere puternică a leului în raport cu euro; moneda europeană a fost cotată la 5,3527 lei
Leul s-a depreciat semnificativ marți, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3527 lei, în creștere cu 2,21 bani (+0,41%) față de cotația precedentă, de 5,3306 lei, moneda europeană înregistrând astfel un nou maxim istoric în raport cu moneda națională. De asemenea,
Nicolăescu (ASF): Educația financiară este o competență de bază pentru viață, la fel de importantă ca cititul sau scrisul
Educația financiară este o competență de bază pentru viață, care îi ajută pe oameni să ia decizii informate, să se protejeze de riscuri și să își construiască un viitor mai sigur, susține Vlad Nicolăescu, responsabil Educație Financiară în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Educația financiară este o co
Buzoianu: România are parcuri naționale cu o istorie de aproape un secol
Fundația Conservation Carpathia în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) au lansat, miercuri, o campanie națională de promovare a parcurilor naționale din România, denumită 'Parcurile Generațiilor'. 'România are parcuri naționale cu o istorie de aproape un secol: Retezatul, primul parc naț








