Ministerul Turismului participă, cu stand naţional, la TTG Travel Experience din Italia
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) participă cu stand naţional, în perioada 11-13 octombrie, la TTG Travel Experience, cel mai important târg de turism B2B din Italia, dedicat promovării turismului global şi comercializării ofertei turistice la nivel mondial.
Potrivit unui comunicat al MEAT, evenimentul, organizat la Rimini, reuneşte operatori de turism, agenţii, companii aeriene, facilităţi de cazare şi furnizori de servicii turistice din întreaga lume pentru a crea reţele, a schimba idei şi a identifica tendinţe şi inovaţii în industria turismului.
Astfel, pe întreaga durată a manifestării expoziţionale, reprezentanţii MEAT vor avea oportunitatea de a promova oferta turistică a României, în timp ce co-expozanţii vor putea încheia noi parteneriate şi/sau le pot consolida pe cele deja existente.
"Ţara noastră este reprezentată printr-un stand standard de 96 mp sub formă de insulă, cu patru laturi libere, pentru a permite desfăşurarea întrevederilor într-un mod eficient. Pavilionul naţional, poziţionat în zona "The World", cu o vizibilitate sporită în rândul vizitatorilor, este decorat cu imagini reprezentative - Mitropolia Banatului din Timişoara, Castelul Bran, Ateneul Român - punct de referinţă al capitalei României, iar pe un video wall vor rula, timp de trei zile, filme de promovare turistică, axate pe cultură, aventură, natură, tradiţii şi city break", precizează sursa citată.
La festivitatea de deschidere a evenimentului a participat şi Daniela Santanche, ministrul Turismului din Italia, iar la standul României, alături de reprezentanţii MEAT s-a aflat şi Edmond Neagoe, Gerant Interimar în cadrul Consulatului General al României la Bologna.
MEAT subliniază, în context, că piaţa italiană reprezintă o prioritate strategică pentru România în condiţiile în care Italia se află în topul primelor trei ţări emiţătoare de turişti pentru România, vizitatorii fiind tot mai atraşi de cultura românească, de city break-uri, natură şi, din ce în ce mai mult, de wellness, turismul activ şi de aventură. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Peste 359.000 de euro ar putea fi redistribuiți din FEGA pentru intervențiile din sectorul apicol
Peste 359.000 de euro ar putea fi redistribuiți din Fondul european de garantare agricolă (FEGA) către achiziția de echipamente și accesorii apicole, mătci și familii de albine, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Realocarea se face în interiorul bugetului destinat sectorului apicol, pe baza necesarul
Nazare: România este tot mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa
România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pentru Europa și trebuie să continuăm să ne articulăm clar și ferm interesele și obiectivele, susține ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'România este din ce în ce mai prezentă acolo unde se iau deciziile economice importante pe
Darău: Pădurea Craiului devine destinație ecoturistică
Pădurea Craiului devine destinație ecoturistică și se alătură celorlalte șase destinații ecoturistice recunoscute din România, a anunțat, miercuri, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău. 'Este un pas bun și un exemplu despre cum putem valorifica mai bine ceea ce avem. Tocmai am semnat document
CONAF: 19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin
Camera Deputaților a votat proiectul de lege prin care 19 noiembrie va deveni Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin, a anunțat miercuri Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). 'Demersul legislativ a fost inițiat și susținut în Parlament de Geanina Pistru-Popa, deputat PNL, vicepreședinte al Comisiei pentru administrație pu
Verboncu (Vimetco Trading): Industria aluminiului este extrem de sensibilă la ce se întâmplă în energie; și amprenta carbonică este importantă
Dusseldorf - Trimisul special AGERPRES, Nicoleta Gherasi, transmite: Energia este materia primă cea mai importantă pentru industria aluminiului, iar problemele din sector sunt arhicunoscute la nivel european, dar importantă este şi amprenta carbonică, care este dictată în mare măsură şi de mixul energetic la care suntem conectaţi, a declarat, miercuri, Florin Verboncu,
Băncile pentru Alimente au salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană
Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România a salvat de la risipă peste 44.000 de tone de hrană, care s-au transformat în mai mult de 96 de milioane de porții distribuite persoanelor vulnerabile, potrivit datelor transmise de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). Rețeaua națională, formată din nouă Bănci Regionale, colaborea
Tranzacțiile imobiliare, a doua cea mai importantă destinație a capitalului străin din România (analiză)
Soldul investițiilor străine directe din sectorul tranzacțiilor imobiliare a ajuns la aproximativ 22,1 miliarde de euro la finalul anului 2025, reprezentând 16,4% din soldul total al investițiilor străine directe (ISD) din România și plasând sectorul pe locul al doilea după industria prelucrătoare, potrivit datelor Băncii Naționale a României, analiza
Aproape 1,7 tone de deșeuri, colectate de pe plaja Corbu în cadrul unei acțiuni de ecologizare
Peste 250 de persoane au participat, pe 3 octombrie, la o acțiune de ecologizare pe o lungime de peste trei kilometri de plajă în zona Corbu, în urma căreia au fost colectate aproape 1,7 tone de deșeuri. Potrivit organizatorilor, cantitatea de deșeuri a fost cu aproximativ jumătate mai mică față de cea colectată în 2025, când 150 de per
UNTRR avertizează că eventualele amenzi TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor
Primele amenzi aplicate în cadrul sistemului TollRo ar putea declanșa proteste ale transportatorilor rutieri, în condițiile în care sistemul nu este încă funcțional în totalitate, iar sancțiunile pot ajunge la 2.000 de lei pentru anumite situații, a declarat miercuri secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din Rom&aci
Alexandru Petrescu: ASF contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea și infrastructura piețelor financiare
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) contribuie la dezbaterile europene privind digitalizarea finanțelor, implementarea Regulamentului MiCA, convergența în materie de supraveghere și dezvoltarea infrastructurilor post-tranzacționare, inclusiv în contextul pregătirilor pentru trecerea la ciclul de decontare T+1, susține președintele ASF, Alexandru Petrescu
Bociu (ANSVSA): Sper ca în perioada următoare să reușim să avem primul transport de ovine către Libia
Exporturile de ovine către Libia ar putea fi reluate în perioada următoare, în contextul în care autoritățile române și cele libiene verifică în această săptămână condițiile tehnice necesare pentru redeschiderea acestei piețe. 'Sunt convins că în această săptămână vom finaliza certificatele sanitare veterinar
Spirits România solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la băuturile spirtoase
Spirits România, asociația reprezentativă a producătorilor și distribuitorilor de băuturi spirtoase, solicită Ministerului Finanțelor reducerea accizei la aceste produse, în contextul în care înghețarea taxelor în 2027 nu poate fi o măsură suficientă în urma majorărilor din ultimii doi ani. 'Simpla înghețare a taxe
Ecotic a deschis sesiunea de înscriere pentru ediția a 18-a a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat
Organizațiile, companiile, instituțiile și unitățile de învățământ își pot înscrie proiectele care contribuie concret la protecția mediului și la dezvoltarea unor comunități mai responsabile, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat, organizate de către Asociația Ecotic. Potrivit unui comunicat de p
UNTRR: Taxa de drum poate majora prețul transportului cu 10-25%
Taxa de drum poate determina o creștere cu aproximativ 10%-25% a prețului transportului pe rutele naționale, în condițiile în care transportatorii suportă deja o parte din majorarea costurilor generată de scumpirea motorinei, a declarat miercuri Daniel Niculescu, președinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-o c
Întrerupere temporară a alimentării cu gaze naturale pe Bulevardul Iuliu Maniu din sectorul 6 al Capitalei
Distrigaz Sud Rețele a întrerupt temporar, miercuri, alimentarea cu gaze naturale a instalației comune de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Bulevardul Iuliu Maniu nr. 244J, din sectorul 6 al municipiului București, informează compania. 'În urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează unul dintre imobilul de la




