Ministrul Cercetării: Impactul creşterii salariului minim la Poşta Română este de 13 milioane de lei lunar
Managementul Poştei Române trebuie să găsească o soluţie foarte clară prin care să crească lunar veniturile cu cel puţin 13 milioane de lei, începând cu luna viitoare, pentru ca salariul minim al angajaţilor să fie majorat, a declarat, luni, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.
"Am avut o discuţie foarte bună cu domnul preşedinte al Sindicatului Lucrătorilor Poştali, Ionel Oţelea, cu reprezentanţii sindicatelor. Am stabilit ca mâine dimineaţă să avem o întâlnire foarte clară cu managementul Poştei Române, sindicatele şi cu Consiliul de Administraţie prin care să selectăm cele trei elemente importante ale discuţiei referitoare la salarizare, la toată reţeaua poştală şi modul în care se va face organizarea ei, fără a da afară pe nimeni, şi pentru a stabili foarte clar planul de măsuri prin care managementul Poştei Române îşi asumă să găsească venituri suplimentare prin care să acopere creşterea de salarizare generată de creşterea salariului minim pe economie şi foarte clar să găsim acele soluţii prin care oamenii să nu-şi mai facă griji pentru locul lor de muncă de mâine. Cel mai important element este faptul că nicio decizie legată de viitorul Poştei Române nu se va lua decât în dialog tripartit - acţionar, management şi sindicate. Mâine dimineaţă, la ora 9:00, vom avea prima întâlnire. În acest sens, astăzi, colegii mei de la Serviciul Guvernanţă Corporativă, împreună cu reprezentanţii sindicatelor, vor stabili punctele importante, principalele nemulţumiri şi mâine, am transmis deja invitaţia către managementul Poştei, prin care ei trebuie să vină concret cu măsuri clare pentru a răspunde problemelor ridicate de sindicalişti", a afirmat Ivan.
Conform ministrului de resort, conducerea Poştei Române va trebui să găsească soluţii pentru a creşte veniturile cu minimum 13 milioane de lei/lună, pentru ca salariile minime ale angajaţilor să fie majorate.
"Vorbim de o sumă aproximativă de 13 milioane de lei, lunar, în plus faţă de ce avem astăzi ca şi costuri cu forţa directă de muncă. Managementul Poştei Române trebuie să găsească o soluţie foarte clară prin care să crească veniturile cu cel puţin 13 milioane de lei, în fiecare lună, începând cu luna viitoare. Acesta este impactul creşterii pe salariul minim pe economie. Aştept mâine datele financiare oficiale din partea managementului Poştei Române să vedem câţi bani are din această creştere şi câţi va trebui să mai aducă să acopere salariile oamenilor. Problemele în Poşta Română trenează de 33 de ani. Eu sunt de trei luni la minister şi împreună cu sindicatele şi cu managementul vom găsi soluţii ca să trecem perioada asta foarte dificilă nu numai pentru Poşta Română, ci şi pentru toată societatea din România. Am toată disponibilitatea, atât eu, cât şi colegii mei, să găsim soluţii ca să trecem perioada asta foarte complicată", a menţionat oficialul.
La rândul său, Ionel Oţelea, preşedintele interimar al SLPR, a precizat că, în funcţie de rezultatul discuţiilor programate marţi, se vor decide etapele următoare în privinţa continuării sau nu a protestelor.
"Aşteptăm întâlnirea de mâine cu Consiliul de Administraţie şi cu acţionarul majoritar. Ne bucurăm pentru deschiderea de care a dat dovadă ministerul. În funcţie de ce se va concretiza în discuţiile de mâine şi vom vedea că există lucru concret, nu doar promisiuni, vom decide în legătură cu continuarea acţiunilor de protest", a spus Oţelea.
Câteva zeci de lucrători poştali, membri ai SLPR, au protestat, luni, în faţa Ministerului Cercetării Inovării şi Digitalizării, între orele 10:00 - 12:00. Protestul face parte dintr-o serie de acţiuni ce vor avea loc în fiecare zi, în perioada 9 - 13 octombrie, în acelaşi interval orar.
Pe lista nemulţumirilor sindicaliştilor se află lipsa unui sistem de salarizare transparent, motivant şi nediscriminatoriu, care a condus la situaţia inacceptabilă de astăzi din Poşta Română, în care circa 17.000 dintre angajaţi, adică 80% din personal, se află la salariul minim pe economie, indiferent de funcţie, studii, responsabilităţi, experienţă profesională.
De asemenea, SLPR subliniază că există un risc uriaş ca, odată cu creşterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2024, Poşta Română să intre în procedură de insolvenţă sau să concedieze multe mii de angajaţi.
Sindicaliştii reclamă, totodată, lipsa politicilor coerente de dezvoltare şi sustenabilitate a CNPR, lipsa de transparenţă şi predictibilitate în actul de management, precum şi lipsa dialogului social la nivelul Poştei Române.
Poşta Română este liderul de piaţă în sectorul serviciilor poştale şi deserveşte aproximativ 19 milioane de români, printr-o reţea extinsă de 5.500 de oficii poştale.
În prezent, compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48%). AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.
Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c
Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d
Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit
Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional
Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.
Erbașu: Cred că lucrările de bază la Pasaj Unirii vor fi finalizate până la sfârșitul anului
Lucrările de bază la Pasajul Unirii probabil ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului, finanțarea fiind asigurată, a declarat, vineri, Cristian Erbașu, directorul general al companiei Construcții Erbașu, în marja unui eveniment de specialitate. 'La Pasajul Unirii a fost asigurată finanțare și, în momentul de
Transportatorii solicită prelungirea schemei de restituire a accizei și reducerea cu 30% a tarifelor TollRO și rovinietei
Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) și IMM România solicită prelungirea, după 31 decembrie 2026, a schemei de restituire parțială a accizei pentru transportatori, instituirea permanentă a motorinei profesionale și reducerea cu 30%, pentru o perioadă de șase luni, a tarifelor TollRO și rovinietei, potrivit unui comunicat al celor două organiz
Black Friday 2026/Valoarea plăților procesate de PayU România a depășit 600 de milioane de lei, la ora prânzului
Valoarea plăților procesate de PayU România, vineri, de 'Black Friday', a ajuns la 611 de milioane de lei, relevă datele prezentate, la ora prânzului, de către Elena Gheorghe, manager de țară pentru România și Ungaria al companiei procesatoare. 'Vorbim, deja, despre peste 600 de milioane de lei procesate. Ponderea
Roxana Mînzatu: Capitalul uman e absolut esențial pentru succesul economic
Întreaga muncă pe care o face Comisia Europeană este de a contura o perspectivă solidă, competitivă, de care să beneficieze oamenii, într-un context destul de turbulent, a declarat, vineri, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, la cea de-a doua ed
CNAB: La nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, după amenințarea cu bombă în aeronava Tarom Praga-București
Traficul aerian se desfășoară în siguranță, pe Aeroportul Henri Coandă București, fără probleme, conform planului de zbor, iar la nivelul aeroportului sunt în curs de aplicare măsurile procedurale, în colaborare cu instituțiile statului, după amenințarea cu bombă privind zborul ROT226 Tarom Praga - București, informează Compania Națională Aeroportur





