CCIR propune înfiinţarea companiei aviatice Liniile Aeriene Române
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat miercuri cea de-a doua reuniune dedicată lansării proiectului privind conectivitatea aeriană interurbană pe teritoriul României, iar în cadrul acesteia a fost propusă înfiinţarea companiei Liniile Aeriene Române (LAR).
"Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) a organizat în data de 4 octombrie a.c., la iniţiativa preşedintelui organizaţiei, Mihai Daraban, cea de-a doua reuniune dedicată lansării proiectului privind conectivitatea aeriană interurbană pe teritoriul României. În cadrul acestei întâlniri, a fost prezentat un studiu complex care a avut ca temă centrală lipsa de conectivitate între oraşele României, cauzată de infrastructura terestră şi feroviară precară, pe care România o are la ora actuală, precum şi soluţiile identificate pentru demararea acestui nou proiect din domeniul aeronautic. Astfel, a fost avansat termenul de 1 Decembrie 2023 pentru înfiinţarea unei societăţi pe acţiuni, cu participarea consiliilor judeţene care au în operare aeroporturi, numele rezervat pentru această nouă companie fiind: Liniile Aeriene Române (LAR)", se spune în comunicatul organizaţiei.
Potrivit sursei citate, la reuniune au participat, atât fizic, cât şi online, reprezentanţii consiliilor judeţene din: Arad, Braşov, Bacău, Constanţa, Maramureş şi Sibiu. De asemenea, întâlnirea a beneficiat şi de prezenţa reprezentanţilor mediului academic, care au întocmit studiul privind conectivitatea aeriană, şi de cea a specialiştilor din domeniul aeronautic din cadrul Aeroportului Delta Dunării Tulcea, Aeroportului Internaţional Arad, Aeroportului Internaţional Maramureş, Aeroportului Ştefan cel Mare din Suceava, Aeroportului Internaţional Craiova şi Regional Air Services Tuzla.
"În momentul de faţă, dacă cineva îşi doreşte să ajungă pe calea aerului de la Constanţa la Timişoara, va trebui să facă o escală la Roma sau Milano, deoarece nu există o cursa directă între cele două oraşe ale României. Vorbim practic de o mare pierdere de timp şi de bani. Noul operator aerian propus de CCIR, care va avea forma unei societăţi pe acţiuni, cu participarea consiliilor judeţene ca acţionari, va opera cu un număr semnificativ de aeronave de mică capacitate între cele mai importante oraşe ale ţării. Pentru oamenii de afaceri şi nu numai, acest lucru va însemna că, în cursul unei singure zile, se pot deplasa pe teritoriul României între oraşe situate la sute de kilometri distanţă unul de celălalt, economia de bani şi de timp fiind evidentă. De la prima întâlnire pe această temă m-am bucurat să văd că, în urma discuţiilor, consiliile judeţene au agreat acest proiect. Iată că azi facem primii paşi cu adevărat în sensul înfiinţării noii companii aeriene româneşti", a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.
Prezent la întâlnire, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Şerban Todorică-Constantin a subliniat faptul că "de acest nou proiect vor beneficia nu numai oamenii de afaceri. Există doctori chirurgi de exemplu, specializaţi în diferite domenii, care au nevoie să se deplaseze dintr-un oraş în altul pentru anumite proceduri medicale speciale. De asemenea, pot exista cazuri de urgenţe medicale care pot fi rezolvate mai bine în diferite oraşe ale României. Nu în ultimul rând, trebuie să ne gândim şi la turism, o astfel de companie putând da un impuls serios acestui domeniu economic". AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ritmurile vegetative ale culturilor de câmp și speciilor pomi-viticole vor fi intensificate în majoritatea regiunilor agricole (agrometeo)
Ritmurile vegetative ale culturilor de câmp și speciilor pomi-viticole vor fi intensificate în majoritatea regiunilor agricole, în special pe suprafețele agricole cu o bună aprovizionare cu apă a solului, reiese din prognoza agrometeorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). 'În cultura de por
Opt din zece români susțin că statul implementează prea lent digitalizarea (studiu)
Peste trei sferturi dintre români (75,4%) consideră că digitalizarea este 'benefică' sau 'foarte benefică', în timp ce 81,6% susțin că statul român se digitalizează într-un ritm prea lent, reiese dintr-un sondaj de opinie dat recent publicității. Potrivit datelor centralizate de AtlasIntel, percepțiile n
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 227,5 miliarde de lei, la finalul lunii mai
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 227,5 miliarde de lei, la finalul lunii mai 2026, în creștere cu 37% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2025, conform statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
Peste 6,47 milioane de contracte individuale de muncă active, înregistrate în ReGes/Revisal, la finele anului 2025(MMFTSS)
Numărul contractelor individuale de muncă active înregistrate în sistemul informatic ReGes/Revisal era, la finele anului 2025, de 6.477.997, cu 249.374 mai puține comparativ cu perioada similară a anului anterior, conform statisticilor publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, consultate de AGERPRES.
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 8,8% în primul trimestru din 2026 (INS)
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în primul trimestru din 2026, de 14,679 de milioane, în scădere cu 8,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în primele trei luni cu 9,3%
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în scădere până la 2.100 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării va fi în scădere în următoarele zile la intrarea în țară (secțiunea Baziaș), până la aproximativ 2.100 metri cubi pe secundă (mc/s), de peste două ori mai mic decât media multianuală a lunii iulie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) valabilă pentru perioad
Suprafața cultivată în România, în creștere cu 40.000 de hectare în 2025
Suprafața cultivată în România a crescut anul trecut, pe total țară, cu 40.000 de hectare, raportat la 2024, ajungând la 8,214 milioane de hectare, sectorul majoritar privat având o pondere de 99,1%, respectiv 8,139 milioane de hectare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Județele care
Aproape 400 de primării rurale au primit 41 milioane de euro pentru implementarea proiectului de incluziune socială SCI2000
Primele aproape 400 de primării rurale au primit avansurile în valoare de peste 41,2 milioane de euro pentru demararea activităților în vederea implementării celui mai mare proiect european de incluziune socială SCI2000, informează duminică Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. 'Implementarea celui
Capitalizarea Bursei de la București a crescut cu peste 36 de miliarde de lei într-o săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână 36,18 miliarde de lei la capitalizare, în creștere cu 5,5% față de săptămâna anterioară, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu 216,47 milioane de lei (+55,3%), potrivit datelor BVB, consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursi
Județele Dolj, Mehedinți și Caraș - Severin, sub atenționare meteo de intensificări ale vântului
Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă pe parcursul zilei în trei județe din sud-vestul țării. Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în sudul Banatului și în vestul și sud-vestul Olteniei vor fi intensificări ale vânt
Unitatea 1 CNE Cernavodă, reconectată la Sistemul Energetic Național
Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Național în duminică dimineața, după finalizarea programului de oprire planificată, a anunțat Nuclearelectrica. Potrivit unui comunicat al companiei, în perioada opririi planificate, au fost efectuate activități din următoarele programe: programul de mentenanță preve
Chisăliță: Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă resursele nu creează automat prosperitate
Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă adevărata valoare strategică nu constă în gazul extras, ci în modul în care veniturile rezultate vor fi utilizate, susține președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță. 'Exploatarea gazelor din Marea Neagră ofer
Noi reporturi la tragerile de duminică, la toate categoriile
Un report de 37,72 milioane de lei (7,02 milioane de euro) se înregistrează, duminică, la Loto 6/49, la categoria I, în timp ce la tragerea Noroc este în joc un report cumulat de 7,10 milioane de lei (1,35 milioane de euro). Duminică, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după
Cod portocaliu de averse și descărcări electrice în localități din Prahova și Dâmbovița, până la ora 15:00
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale, valabilă până la ora 15:00 în mai multe localități din județele Prahova și Dâmbovița. Astfel pe raza localităților Câmpina, Băicoi, Breaza, Filipeștii de Pădure, Ariceștii Rahtivani, Filipeștii de Târg, Flor
Distrigaz a întrerupt temporar alimentarea cu gaze naturale pentru 190 de clienți casnici din Sectorul 3
Un număr de 190 de clienți casnici ai companiei Distrigaz Sud Rețele, din sectorul 3 al Capitalei, nu sunt alimentați cu gaze naturale, în urma unui incident produs la instalația de utilizare ce alimentează un imobil situat pe Șoseaua Industriilor. 'Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări cu privire la întreruperea tem














