Fetea (ACA): Valorificarea produselor apicole este cea mai mare problemă a apicultorilor
Valorificarea produselor apicole reprezintă cea mai mare problemă pe care o întâmpină apicultorii în prezent, mai ales că România a fost o ţară care nu s-a confruntat niciodată cu astfel de probleme, a declarat, vineri, la Târgul Naţional al Mierii, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
"Anul apicol 2023 a fost unul dificil, fără rezultate economice deosebite, aşa cum eram noi obişnuiţi. Condiţiile de climă în mod deosebit au dus la obţinerea unor producţii modeste. Cea mai mare problemă a noastră astăzi este valorificarea produselor apicole, pe lângă aceste producţii care în ultimii ani au fost modeste. România a fost o ţară care nu a avut probleme niciodată cu valorificarea produselor apicole. Apicultorii, din acest punct de vedere, au avut beneficii, în sensul în care au rămas cu producţia în stoc numai dacă au dorit să rămână. Se pare că anul trecut şi anul acesta sunt primii doi ani în care declinul valorificării produselor a început. Noi sperăm să nu dureze prea mult, pentru că încă mai avem produse de calitate, produse care sunt apreciate de către consumatori, nu numai din România, ci din Europa şi din întreaga lume", a precizat Fetea.
La rândul său, directorul general al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, Florinel Bîrcă, a subliniat că începând de anul acesta există o bază de date electronică care simplifică foarte mult accesul la informaţii, iar în prezent în sistem sunt înregistraţi 2 milioane de stupi şi 32.000 de apicultori.
"Ce înseamnă asta? Că accesul dumneavoastră către informaţiile din baza de date şi al nostru către dumneavoastră ca şi apicultori înregistraţi este mult mai facil şi beneficiază de ceea ce înseamnă o bază de date modernă.. În ceea ce priveşte înregistrările, avem în România undeva la două milioane şi ceva de stupi, cu 32.000 de apicultori, puţin pentru ceea ce înseamnă potenţialul României. Eu am încredere în echipa de la nivelul Ministerului Agriculturii că se vor găsi soluţii pentru a nu merge cu stângul înainte în apicultura României", a spus Florinel Bîrcă, la deschiderea Târgului de pe Platforma Apicolă Băneasa.
De asemenea, directorul general adjunct al Direcţiei Generale Politici Agricole din cadrul Ministerului Agriculturii, Gheorghe Tinel, a anunţat că îi aşteaptă la discuţii pe apicultori pentru a materializa împreună un sprijin pentru sector, în condiţiile în care ACA a transmis deja câteva adrese către Guvern şi MADR în care a solicitat un ajutor de minimis.
"Ştiu că au fost doi ani grei - 2021-2022 - şi acum şi 2023, ani grei şi deosebiţi din punct de vedere climatic, economic, a apărut şi războiul din Ucraina. Am căzut de comun acord ca săptămâna viitoare să purtăm discuţii, să materializăm o formă de sprijin pentru apicultori. Statistic însă trebuie să recunoaştem că am făcut un salt calitativ din 2007 şi până acum în acest domeniu şi nu putem să negăm acest lucru. Am plecat cu până într-un milion de familii de albine şi am ajuns la peste 2,3 milioane. Am plecat de la o producţie de 16.500 tone şi am ajuns la 30.000 de tone de miere, ceea ce înseamnă că este un salt. Un salt care se datorează în mare parte sprijinului pe care Guvernul României, Uniunea Europeană l-au acordat pentru dezvoltare, pentru investiţii. Nu e puţin, dar nu e nici suficient. (...) Eu zic că săptămâna viitoare, dacă ne întâlnim, şi vă rog să veniţi să punem pe hârtie o formă de sprijin pentru a putea să depăşim împreună acest moment greu. Tot ceea ce se întâmplă acum, aici, în această curte, vi se datorează în mod deosebit dumneavoastră, apiculturilor, şi încurajăm dezvoltarea acestei activităţi. Locul doi în Europa la familiile de albine este un câştig pe care vrem să-l păstrăm şi pentru care vă mulţumim", a transmis Gheorghe Tinel.
Acesta a fost întrerupt de un apicultor prezent la Târg care i-a reproşat că nu poate să îşi vândă marfa, iar reprezentantul MADR i-a promis că se vor găsi soluţii. "Ştim toate chestiunile acestea. Le discutăm cu asociaţiile reprezentative şi vă rugăm să aveţi înţelegere că vom găsi soluţii", a răspuns oficialul MADR.
La rândul său, Marian Pătraşcu, preşedintele filialei judeţene Ilfov şi a municipiului Bucureşti din cadrul ACA şi, de asemenea, coordonator al conceptului Patrula Apicolă Urbană a explicat de ce este importantă albina în viaţa noastră, inclusiv a celor care trăiesc în oraşe.
"Patrula Apicolă Urbană a demonstrat cu certitudine că se poate gestiona albina în mediul urban şi nu numai. Albina este un exemplu pentru toţi de hărnicie, un exemplu ce trebuie urmat, şi dacă este prezentă la Şcoala Altfel hai să fie prezentă permanent în viaţa noastră. Cred că este momentul să fie prezentă legal şi în Bucureşti şi în toată ţara. Sperăm să fie ridicată această stupidă interdicţie, spunem noi, pusă în 2010, anul în care Statele Unite ridica interdicţia de a creşte albine în oraşe" , a spus Pătraşcu.
Acesta a explicat că mierea cea mai curată poată fi găsită la apicultorii români, la cei care sunt prezenţi în aceste zile la TNM.
"La întrebarea unde găsim miere curată?Va răspund: la apicultori, aici. Cred că trebuie cu ajutorul ministerului şi a celorlalte instituţii să arătăm că într-adevăr românii au o miere curată. În urmă cu 58 de ani, exact în această perioadă, la Bucureşti, Apimondia alegea preşedinte pentru un prim mandat pe profesorul Veceslav Harnaj şi a fost preşedinte al Apimondiei timp de 20 de ani. A fost fondatorul apiculturii moderne. Eu spun că profesorul este prezent aici pentru că este prezentă şi doamna Ileana Popovici, nepoata profesorului, care în urmă cu o lună a reeditat o carte despre viaţa lui Veceslav Harnaj, cel care a creat apicultura în România şi apicultura modernă la nivel mondial", a adăugat Marian Pătraşcu.
Adresându-se autorităţilor prezente la TNM, Ileana Popovici, nepoata profesorului Veceslav Harnaj, a cerut sprijin pentru apicultori, în aşa fel încât aceştia să îşi poată vinde mierea, dar şi o recunoaştere a profesorului Harnaj, fondatorul apiculturii moderne.
"Eu sunt martora acestei persoane geniale care a lăsat Combinatul Apicol, care a fost preşedinte al apiculturilor din toată lumea timp de 20 de ani, care s-a străduit enorm pentru apicultura mondială şi în mod special pentru apicultorii români. Provenea dintr-o familie de preoţi apicultori din Basarabia şi era devotat albinelor, el fiind un geniu şi în alte domenii. Deci v-a lăsat moştenire ceva, nu s-a dus în altă ţară să facă un combinat sau o tipografie, v-a lăsat o tradiţie şi ştiu că pe vremea unchiului meu cei din minister se implicau mai mult. Eu cred că e datoria dumneavoastră să-i ajutaţi pe apicultori să-şi vândă mierea unde trebuie. E păcat de Dumnezeu, se termină şedinţa, se închid toate lucrurile, ne felicităm şi după aceia uitaţi. Eu trăiesc la ţară şi văd că sunt oameni care iubesc albinele şi au nevoie de sprijinul dumneavoastră", a transmis Ileana Popovici.
Nu în ultimul rând, ea a propus ca Bulevardul Ficusului, unde se află Complexul Apicol, să se numească strada Apicultorilor sau a profesorului Veceslav Harnaj.
"Mă gândeam că pe bulevardul acesta al Ficusului este Combinatul Apicol Veceslav Harnaj, este liceul Veceslav Harnaj, sunt atâtea produse Veceslav Harnaj, nu văd de ce nu s-ar numi această stradă a Apicultorilor sau a profesorului Harnaj. Este o idee şi vă mulţumesc foarte mult. Încă o dată felicitări tuturor oamenilor care iubesc albina", a mai spus nepoata profesorului Veceslav Harnaj.
Bucureştenii sunt aşteptaţi, în perioada 1 - 3 septembrie 2023, la Târgul Naţional al Mierii, un nou eveniment dedicat consumatorilor de produse apicole, organizat de Asociaţia Crescătorilor de Albine din România (ACA) pe platforma apicolă din Băneasa.
Târgul Naţional al Mierii - ediţia de toamnă - reprezintă cel mai important eveniment de profil din Capitală şi este deja un eveniment tradiţional care se bucură de o foarte bună participare atât din partea iubitorilor de produse apicole cât şi din partea apicultorilor, fie ei participanţi sau expozanţi, a procesatorilor din domeniul apicol precum şi a reprezentanţilor din cadrul asociaţiilor apicole.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
Netopia: Tribunalul București a respins cererea Dan Air privind transferul sumelor reținute de procesatorul de plăți
Tribunalul București a respins, printr-o hotărâre pronunțată la 3 noiembrie, cererea prin care compania aeriană Dan Air solicita obligarea procesatorului de plăți Netopia să transfere sumele încasate din vânzarea biletelor, acestea fiind reținute drept garanție pentru rambursarea pasagerilor, potrivit unui comunicat al procesatorului de plăți, care precizea
'Black Friday' 2026 sau perioada cu cele mai importante reduceri din an
Retailerii din diverse domenii au intrat în hora reducerilor de Black Friday, cu oferte menite să atragă segmente cât mai numeroase de cumpărători. Reducerile depășesc, în unele cazuri, 50% din prețul inițial al unui produs sau serviciu, iar așteptările comercianților sunt destul de ridicate în privința încasărilor, volumelor de vânzări și
România participă în premieră cu două pavilioane și 15 expozanți la târgul de importuri din Shanghai
România participă în premieră cu două pavilioane expoziționale, care reunesc 15 companii românești, la cea de-a noua ediție a Expoziției Internaționale de Importuri din China (CIIE), organizată în perioada 5-10 noiembrie 2026, la Shanghai, potrivit unui comunicat al Consulatului General al României în Shanghai. Organizată an
Președintele BusinessEurope: Piața unică este extrem de importantă; reprezintă prioritatea absolută
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de afaceri la nivel european, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026.
Ministerul Mediului a publicat Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), a publicat, vineri, în formă actualizată, Ghidul de finanțare pentru Programul privind instalarea sistemelor de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, destinat sprijinirii prosumatorilor în utilizarea mai eficientă a energiei produse pentru consu
Mînzatu: România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru exercițiul financiar 2028-2034
România trebuie să pregătească un Plan de țară ambițios și creativ pentru viitorul exercițiu financiar 2028-2034, care să răspundă provocărilor sociale și transformărilor de pe piața muncii, a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, în cadrul unei întrevederi desfășurate vineri cu ministrul Muncii, Petre Florin Manole,
Burnete: Sentimentul meu este că prețul energiei în România va reveni la normal, în doi-trei ani
Prețul energiei în România va reveni la normal în doi-trei ani, iar din 2028 presiunea ar putea să nu mai apese atât de tare pe mediul de afaceri, a declarat, vineri, consilierul prezidențial Radu Burnete, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Iarna va fi dificilă și nu doar în România, ci peste tot, pentru c
Forestierii solicită plăți pentru carbonul stocat în păduri și încurajarea utilizării lemnului în construcții
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile românești absorb anual 31 de milioane d
Robu (CNPP): Numărul dosarelor de pensie cu erori a fost extrapolat; nu 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit
Verificările Curții de Conturi s-au făcut pe un eșantion de dosare de pensie, iar acest lucru nu înseamnă că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit, a declarat președinta Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP),Vasilica-Valentina Robu, într-o postare publicată, vineri, pe pagina oficială de socializare a instituției. '
Chirițoiu: Planurile de restructurare ale CE Oltenia și TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană; ideal până la sfârșitul anului
Planurile de restructurare ale Complexului Energetic Oltenia și companiei TAROM trebuie renegociate cu Comisia Europeană cât mai repede posibil, ideal până la sfârșitul anului, iar luna aceasta începem demersurile, a declarat, joi, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate.
Sindicatele din Finanțe amenință cu proteste din ianuarie, în lipsa unui calendar pentru statutul profesional
Sindicatul Național Finanțe Publice - SindFISC va declanșa acțiuni de protest începând din ianuarie 2027, dacă Guvernul nu prezintă, până la 31 decembrie 2026, un calendar concret pentru adoptarea Statutului profesional al personalului din finanțele publice și nu inițiază un dialog social real, potrivit unui comunicat al organizației sindicale.

