Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat, vineri, pe site-ul propriu, anunţul privind solicitarea unei societăţi private din judeţul Tulcea pentru ca Batogul deltaic din sturion să fie unul din produsele cu indicaţie geografică protejată (IGP) din România.

Specialistul în scheme de calitate din partea asociaţiei Ro-Pescador, Tiberiu Cazacioc, a declarat, pentru AGERPRES, că anunţul face parte din etapa de opoziţie naţională, timp de 60 de zile orice agent economic putând contesta demersul privat dacă dovedeşte argumentat, conform regulamentelor europene, că realizează de cinci ani un produs similar în Tulcea.

"Cererea de dobândire a protecţiei şi apoi obţinerea protecţiei va însemna un beneficiu în ce priveşte reputaţia judeţului Tulcea, apoi va fi un beneficiu pentru consumatori, care vor avea acces la un produs culinar de calitate, de patrimoniu. Pentru procesatorii membri ai asociaţiei Ro-Pescador, un avantaj economic, pentru că, după obţinerea protecţiei, doar cei care operează în aria geografică şi respectă Caietul de sarcini vor avea dreptul să producă Batog deltaic de sturion", a precizat Tiberiu Cazacioc.

El a mai spus că procesul de obţinere a protecţiei la nivel european poate dura până la trei ani, etapa de opoziţie naţională fiind urmată de analiza documentaţiei la Comisia Europeană.

"Produsul Batog deltaic de sturion şi metoda de producţie au făcut parte inevitabil din economia judeţului Tulcea în deceniile VI-VIII ale secolului al XX-lea, în prezent fiind parte din portofoliul unor procesatori din aria geografică judeţul Tulcea. Sturionii au ocupat un loc central în alimentaţia populaţiei în aria geografică delimitată, judeţul Tulcea. (...) Călători străini care au investigat aria geografică şi mai ales Delta Dunării au menţionat în scrierile lor comerţul cu moruni la Chilia, încă din secolul al XV-lea, sturionii ocupând un loc important în viaţa comunităţii de la Sfântu Gheorghe. Grigore Antipa, reputatul savant care a oferit o viziune de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării, a scris despre batogul de sturion", a amintit specialistul în scheme de calitate, Tiberiu Cazacioc.

Potrivit acestuia, batogul de sturion de bună calitate trebuie să aibă aspectul curat, culoarea aurie, gustul puţin sărat şi mirosul plăcut, să fie pătruns în secţiune, copt până la mijloc, fraged dar nu prea uscat, transparent şi unsuros.

"Batogul deltaic de sturion este un produs alimentar din peşte care se obţine din file de sturion conservat prin afumare prin fum de esenţă tare. Pentru obţinerea produsului, se folosesc file de sturion, materie primă provenită exclusiv din acvacultură, sare şi zahăr. E un produs natural, nu conţine conservanţi şi aditivi", a precizat directorul de calitate al societăţii care produce batogul din sturion, Lidia Carp.

Societatea care a iniţiat demersul de protejare a batogului de sturion, Deltaica Seafood, produce şi comercializează circa 20 de produse din peşte, toate fiind recunoscute ca produse tradiţionale în România, iar unele dintre ele având deja recunoaştere europeană.

Astfel, scrumbia de Dunăre afumată şi salata de icre de ştiucă de Tulcea sunt produse IGP, iar salata cu icre de crap este atestată pe schema de calitate europeană Specialitate Tradiţională Garantată (STG).

În prezent, la Comisia Europeană, se află în analiză produsul Sardeluţă marinată pentru obţinerea protecţiei europene de STG.

România are în momentul de faţă 11 produse atestate IGP.

Ultimul produs românesc cu recunoaştere europeană, Plăcinta dobrogeană, a fost atestat de Asocierea Plăcintă dobrogeană din judeţul Tulcea.

Capturarea speciilor de sturioni în apele naturale româneşti a fost interzisă în anul 2006, pe fondul declinului la nivel mondial al populaţiilor, a poluării şi a supraexploatării şi a construirii barajelor de pe Dunăre care au oprit migraţia acestor specii.

În Dunărea Inferioară trăiesc ultimele populaţii sălbatice de sturion din Uniunea Europeană, care se reproduc pe cale naturală, morunul, păstruga, nisetrul şi cega fiind considerate specii indicatoare ale calităţii mediului, datorită multitudinii de habitate pe care le folosesc de-a lungul vieţii. În Dunăre, au mai existat două specii de sturion, şip şi viză, însă prima a dispărut în anii 1950-1960, iar în cazul vizei au mai existat unele raportări neoficiale în anii 2010-2015.

În baza finanţărilor europene, în ultimii ani, zeci de societăţi din România au dezvoltat ferme de acvacultură de sturioni. AGERPRES / (A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: madr.ro