Daea: Avem un Plan Naţional Strategic la Comisia Europeană şi pe data de 5 decembrie acesta va fi validat
Planul Naţional Strategic (PNS) al României va fi validat de Comisia Europeană pe data de 5 decembrie 2022, a anunţat, vineri, ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a precizat că "nu rămânem ultimii", chiar dacă acest document a ajuns târziu la Comisia Europeană.
"Niciodată nu m-am uitat în spate, dar văzând în ultima perioadă insistenţa aceasta de negativ a momentului actual, aş vrea să le transmit acelora care spun că acest Plan Naţional Strategic a ajuns târziu la Comisia Europeană să-şi facă inventarul acţiunilor pe care le-au întreprins sau nu le-au întreprins la nivelul Ministerului Agriculturii. Da. A fost ultimul plan, pentru că timp de 2 ani de zile nu s-a făcut nimic din acest punct de vedere, iar documentele şi faptele din Ministerul Agriculturii justifică ceea ce eu am spus. Avem un Plan Naţional Strategic la Comisia Europeană şi pe data de 5 decembrie avem siguranţa că acesta va fi validat prin decizia comisarului, însă avem siguranţa acum că acest plan este un plan acceptat, un plan bun şi care, iată, a ieşit din situaţia de a fi ultimul plan care va fi aprobat la Comisia Europeană. Am fost noi ultimii, dar nu am rămas şi nu rămânem ultimii", a subliniat ministrul Agriculturii, la târgul "Stâne, Gusturi şi Tradiţii româneşti".
El a adăugat că este un moment potrivit să felicite "colectivul din MADR" cu care a lucrat în ultima perioadă la acest document, în aşa fel încât "să nivelăm şi să curăţăm drumul succesului pentru validarea acestui plan excepţional al ţării".
România a prezentat Comisiei Europene Planul Naţional Strategic, prin care 15,8 miliarde de euro vor merge către agricultură şi pentru dezvoltarea satului românesc. "Din aceşti bani sigur merg în sectorul agricol în jur de 9 miliarde de euro, înţelegând subvenţiile directe inclusiv în zootehnie, pe diferite specii de animale şi restul de 6 miliarde de euro în dezvoltare rurală, pe investiţii care se regăsesc în servicii pe care le pot folosi oamenii care stau în acea zonă, gândindu-mă şi la investiţiile pe care le facem în apă, canal. O foarte importantă sumă este destinată fermierilor, în aşa fel încât să îi putem determina să o ia pe acest drum, spun eu, al succesului pentru viitor, pentru că asigurarea hranei este o preocupare planetară şi va fi un domeniu şi este un domeniu de succes pentru cei ce o apucă pe acest drum, mai ales că ei pornesc şi în dorinţa de a câştiga", a explicat Petre Daea.
De asemenea, ministrul Agriculturii a anunţat că are confirmarea de la Comisia Europeană privind ajutorul de 365 de milioane de lei aprobat în Guvern pentru fermierii care au avut de suferit din cauza secetei, iar banii vor ajunge în perioada următoare în conturile acestora.
"Anul acesta a fost un an greu pentru fermieri. (...), dar vreau să vă informez că în momentul acesta avem confirmarea de la Comisia Europeană că acel mecanism pe care l-am promovat, cu un efort excepţional din partea Guvernului, aprobat în Guvernul României, de 365 de milioane de lei, acest sprijin va ajunge imediat în conturile fermierilor care au avut de suferit pentru culturile ce au fost afectate de secetă în acest an", a menţionat oficialul MADR.
Întrebat ce soluţii are în privinţa inflaţiei care a depăşit, potrivit specialiştilor, 25% în sectorul agroalimentar, ministrul a menţionat că Guvernul a venit cu o serie întreagă de de măsuri "pentru a putea stăpâni preţul la energie şi la gaze, în aşa fel încât să putem realiza produsele pe care le obţinem cu greu, la costuri cât mai scăzute, întrucât avem o serie întreagă de influenţe externe".
"Ştiţi foarte bine şi trebuie să înţelegem că suferinţa prin care trec vecinii noştri, această suferinţă este dublată şi de necazurile materiale care apar prin distrugerile respective, prin dificultăţile privind culoarele de comerţ cunoscute fie cu cereale, fie cu gaze sau folosind alte materiale. Evident că acestea au influenţă asupra tuturor şi nu numai asupra României", a concluzionat Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a deschis vineri târgul "Stâne, Gusturi şi Tradiţii româneşti", eveniment organizat în curtea instituţiei în colaborare cu Asociaţia Crescătorilor de Ovine "Păstorul Crişana" Arad şi cu sprijinul altor forme asociative ale crescătorilor de ovine din România. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ikea: Exploatarea forestieră la care face referire Greenpeace a vizat o zonă destinată producției de lemn
Exploatarea forestieră la care face referire Greenpeace s-a desfășurat într-o zonă destinată producției de lemn, care nu este clasificată drept pădure virgină sau seculară și nu figurează în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România, au transmis marți seara reprezentanții Inter Ikea Group, în urma acuzațiilor formulat
Alexandru Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare și supraveghere a piețelor de capital, o piesă centrală în Europa
Consiliul Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare și supraveghere a piețelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunțat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Mai mult capital, mai puțină fragmentare, mai puțină birocrație. ECOFIN a adoptat pachetul de integrare și s
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 77,67 milioane de lei (14,55 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,71%, până la 33.489,16 puncte.
Cristian Pistol: 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 - DJ 704 (Cugir)
Un număr de 17 oferte au fost depuse pentru construcția Nodului Rutier A1 - DJ 704 (Cugir), a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de
România și India ar putea semna curând certificatele sanitare veterinare necesare realizării de schimburi comerciale
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România și India a fost unul dintre subiectele discutate de președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, și ambasadorul Indiei în România, Manoj Kumar Mohapatra. Potrivit unei postări pe pagina
Șeful ANRE: Investițiile în securitatea cibernetică sunt tratate cu toată seriozitatea de către autoritatea de reglementare
Securitatea cibernetică și investițiile în securitatea cibernetică sunt tratate cu toată seriozitatea de către autoritatea de reglementare, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu. 'Mi-aduc aminte că, anul trecut, (...)
Codirlașu (CFA România): Prețurile ridicate la energie au pus presiune pe inflație
Creșterea prețurilor la energia electrică, petrol și gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflației, iar incertitudinile legate de funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă și de războiul din Iran au potențialul de a genera noi șocuri asupra prețurilor, a declarat marți, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.
Activiștii Greenpeace România au protestat la Ikea Pallady față de distrugerea pădurilor valoroase din Carpați
Activiștii Greenpeace România au protestat pașnic în fața magazinului Ikea Pallady din București, expunând legătura dintre mobila de pe rafturi și tăierea la ras a unei păduri seculare din Munții Poiana Ruscă (Parcela 37, situl Natura 2000 ROSCI0219), informează organizația, printr-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Potr
Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu dolarul american (analiză)
Euro continuă să piardă teren în fața dolarului american, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu moneda americană, tot mai afectat de incertitudinile legate de situația fiscală a Franței și de accentuarea instabilității politice din cea de-a doua economie a zonei euro, relevă o analiză de specialitate dată marți publicității.
Comisia Europeană a aprobat preluarea Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris
Comisia Europeană a aprobat, marți, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului unic asupra companiei Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris S.A. din Luxemburg, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Tranzacția se referă în principal la fabricarea tuburilor din oțel.
ANPIS: Cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței în sezonul rece 2026-2027 pot fi depuse din octombrie
Persoanele vulnerabile pot depune, începând din luna octombrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, precum și pentru suplimentul pentru energie, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Ajutorul pentru încălzirea locuinței se ac
Negrescu: Ne adâncim într-o inflație lipicioasă, care riscă să ducă economia în recesiune
Economia românească riscă să intre în recesiune, pe fondul inflației persistente, alimentate de scumpirile la energie, gaze și carburanți, în condițiile scăderii consumului și accentuării blocajelor financiare, a declarat marți, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna sept
Consiliul Concurenței a autorizat condiționat preluarea Campion Broker de Asigurare și Reasigurare de către Allianz-Țiriac Asigurări
Consiliul Concurenței a autorizat, cu condiții, tranzacția prin care Allianz-Țiriac Asigurări intenționează să preia Campion Broker de Asigurare și Reasigurare, potrivit unui comunicat al instituției. 'În urma analizei, autoritatea de concurență a identificat riscul ca Allianz-Țiriac să obțină, prin intermediul Campion Broker, acces la informații com
Capitala, pe locul II în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente; Cluj-Napoca rămâne lider (analiză)
București devansează municipiul Brașov și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente, în urma valului de scumpiri din ultimul an de pe piața imobiliară, în timp ce liderul incontestabil la nivel național rămâne Cluj-Napoca, potrivit unei platforme de profil, care monitorizează evoluția pieței rezidențiale din pri
Piața românească de fuziuni și achiziții, în scădere din punct de vedere al numărului de tranzacții, dar în urcare ca valoare, la 9 luni
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacții, în scădere marginală, cu 1%, față de aceeași perioadă din 2025, când au fost consemnate 215 tranzacții, potrivit unei analize de specialitate date marți publicității. Cu toate acestea, valoarea estimată a activității










