Verchere (OMV Petrom): Economia de energie nu înseamnă privare, ci mici ajustări în comportament şi achiziţia de aparate eficiente
Economia de energie nu înseamnă ca oamenii să fie privaţi de electricitate, ci să fie conştienţi că este nevoie de mici modificări în comportamentele din casele lor şi de achiziţia unor aparate eficiente, a afirmat, joi, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, într-un mesaj transmis în cadrul Forumului România Eficientă.
"Vreau să evidenţiez îmbunătăţirile din ultimii trei ani în ceea ce priveşte cultura eficienţei energetice şi a renovării şcolilor publice de pe teritoriul României. Mesajul nostru consistent a fost de la început că economisirea energiei este un mod direct de a proteja mediul înconjurător şi de a reduce facturile la energie. Atât pentru gospodării, cât şi pentru companii, faptul de a şti cum să economisească energie într-un fel inteligent a devenit un instrument pentru a creşte viabilitatea economică şi pentru a ajuta eforturile ţării de a trece la o economie cu emisii reduse", a spus Verchere.
Ea a subliniat că necesitatea de eficienţă energetică este mai pronunţată acum decât oricând.
"Până la urmă, economia de energie nu înseamnă privare, ci conştientizare, informare şi dorinţa de a face mici ajustări în comportamentele din casele noastre şi de investiţii mici în aparate mai eficiente", a arătat reprezentanta OMV Petrom.
Verchere a arătat că o direcţie foarte importantă pentru eficienţa energetică este reprezentată de investiţiile în renovarea caselor, a clădirilor publice, a spaţiilor comerciale.
"La România Eficientă, conceptul este că şcolile publice reprezintă cel mai bun loc de a începe eficientizarea, deoarece renovarea majoră a şcolilor duce la economisirea unei cantităţi masive de energie, precum şi la crearea unui mediu la confortabil de a învăţa, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori. De asemenea, are impact şi asupra tinerei generaţii, de care depinde succesul procesului de tranziţie energetică", a completat ea.
OMV Petrom a anunţat că susţine cu 4 milioane de euro o nouă etapă a programului România Eficientă, lansat împreună cu Energy Policy Group, prin care două unităţi de învăţământ din Ovidiu (judeţul Constanţa) şi Drobeta-Turnu Severin (judeţul Mehedinţi) vor fi reabilitate şi modernizate pentru a fi aduse la un standard de consum de energie aproape zero (nZEB).
Prima fază a programului a inclus renovarea la standarde nZEB a două şcoli publice din Ploieşti şi Băicoi.AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ikea: Exploatarea forestieră la care face referire Greenpeace a vizat o zonă destinată producției de lemn
Exploatarea forestieră la care face referire Greenpeace s-a desfășurat într-o zonă destinată producției de lemn, care nu este clasificată drept pădure virgină sau seculară și nu figurează în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România, au transmis marți seara reprezentanții Inter Ikea Group, în urma acuzațiilor formulat
Alexandru Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare și supraveghere a piețelor de capital, o piesă centrală în Europa
Consiliul Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare și supraveghere a piețelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunțat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Mai mult capital, mai puțină fragmentare, mai puțină birocrație. ECOFIN a adoptat pachetul de integrare și s
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 77,67 milioane de lei (14,55 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,71%, până la 33.489,16 puncte.
Cristian Pistol: 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 - DJ 704 (Cugir)
Un număr de 17 oferte au fost depuse pentru construcția Nodului Rutier A1 - DJ 704 (Cugir), a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de
România și India ar putea semna curând certificatele sanitare veterinare necesare realizării de schimburi comerciale
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România și India a fost unul dintre subiectele discutate de președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, și ambasadorul Indiei în România, Manoj Kumar Mohapatra. Potrivit unei postări pe pagina
Șeful ANRE: Investițiile în securitatea cibernetică sunt tratate cu toată seriozitatea de către autoritatea de reglementare
Securitatea cibernetică și investițiile în securitatea cibernetică sunt tratate cu toată seriozitatea de către autoritatea de reglementare, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu. 'Mi-aduc aminte că, anul trecut, (...)
Codirlașu (CFA România): Prețurile ridicate la energie au pus presiune pe inflație
Creșterea prețurilor la energia electrică, petrol și gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflației, iar incertitudinile legate de funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă și de războiul din Iran au potențialul de a genera noi șocuri asupra prețurilor, a declarat marți, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.
Activiștii Greenpeace România au protestat la Ikea Pallady față de distrugerea pădurilor valoroase din Carpați
Activiștii Greenpeace România au protestat pașnic în fața magazinului Ikea Pallady din București, expunând legătura dintre mobila de pe rafturi și tăierea la ras a unei păduri seculare din Munții Poiana Ruscă (Parcela 37, situl Natura 2000 ROSCI0219), informează organizația, printr-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Potr
Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu dolarul american (analiză)
Euro continuă să piardă teren în fața dolarului american, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu moneda americană, tot mai afectat de incertitudinile legate de situația fiscală a Franței și de accentuarea instabilității politice din cea de-a doua economie a zonei euro, relevă o analiză de specialitate dată marți publicității.
Comisia Europeană a aprobat preluarea Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris
Comisia Europeană a aprobat, marți, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului unic asupra companiei Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris S.A. din Luxemburg, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Tranzacția se referă în principal la fabricarea tuburilor din oțel.
ANPIS: Cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței în sezonul rece 2026-2027 pot fi depuse din octombrie
Persoanele vulnerabile pot depune, începând din luna octombrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, precum și pentru suplimentul pentru energie, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Ajutorul pentru încălzirea locuinței se ac
Negrescu: Ne adâncim într-o inflație lipicioasă, care riscă să ducă economia în recesiune
Economia românească riscă să intre în recesiune, pe fondul inflației persistente, alimentate de scumpirile la energie, gaze și carburanți, în condițiile scăderii consumului și accentuării blocajelor financiare, a declarat marți, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna sept
Consiliul Concurenței a autorizat condiționat preluarea Campion Broker de Asigurare și Reasigurare de către Allianz-Țiriac Asigurări
Consiliul Concurenței a autorizat, cu condiții, tranzacția prin care Allianz-Țiriac Asigurări intenționează să preia Campion Broker de Asigurare și Reasigurare, potrivit unui comunicat al instituției. 'În urma analizei, autoritatea de concurență a identificat riscul ca Allianz-Țiriac să obțină, prin intermediul Campion Broker, acces la informații com
Capitala, pe locul II în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente; Cluj-Napoca rămâne lider (analiză)
București devansează municipiul Brașov și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente, în urma valului de scumpiri din ultimul an de pe piața imobiliară, în timp ce liderul incontestabil la nivel național rămâne Cluj-Napoca, potrivit unei platforme de profil, care monitorizează evoluția pieței rezidențiale din pri
Piața românească de fuziuni și achiziții, în scădere din punct de vedere al numărului de tranzacții, dar în urcare ca valoare, la 9 luni
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacții, în scădere marginală, cu 1%, față de aceeași perioadă din 2025, când au fost consemnate 215 tranzacții, potrivit unei analize de specialitate date marți publicității. Cu toate acestea, valoarea estimată a activității










