Chiriţoiu, despre plecarea Enel din România: Nu este nicio tragedie; clienţii nu vor fi afectaţi
Plecarea Enel din România nu ar trebui privită ca o tragedie, iar clienţii nu vor fi afectaţi, a afirmat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Aceasta după ce anterior, tot marţi, Enel a anunţat că şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România.
Chiriţoiu a participat la conferinţa "Concurenţa în sectoare inovative" şi a fost întrebat de jurnalişti care vor fi efectele ieşirii Enel de pe piaţa din România.
"Piaţa de energie trece printr-o perioadă dificilă. Este o criză care afectează şi companiile şi clienţii. Guvernul a luat măsuri, în decurs de un an au fost patru ordonanţe de urgenţă. Când e criză şi faci lucrurile în viteză, evident că nu totul iese perfect. S-au adus tot felul de corecţii şi sunt convins că putem discuta alte măsuri de corecţie a cadrului legal şi de a asigura cât se poate predictibilitatea operatorilor. Dar, din nou, e criză, nu ai cum să prevezi totul. Aceasta este provocarea momentului, să ajungem la o reglementare inteligentă în energie", a spus Chiriţoiu.
El a arătat că, pe partea de furnizare, concurenţa are o importanţă redusă în această perioadă de criză.
"Enel era un operator în expansiune şi am apreciat poziţia lor în piaţă. Se schimbă proprietarul, nu dispare compania. Vă dau exemplul CEZ, care se numeşte în continuare CEZ, deşi proprietarul nu mai este compania din Cehia, ci un fond de investiţii australian localizat la Londra. Dar clienţii au contract cu compania CEZ şi primesc serviciile CEZ. Nu există niciun motiv pentru care vânzarea ar afecta clienţii. Ieşirea unei companii nu este o tragedie în sine, companiile vin şi ies. Repet, la CEZ, schimbarea mi s-a părut că a decurs bine, nu am văzut nicio schimbare în piaţă. Nu văd de ce ieşirea Enel ar trebui privită altfel decât ieşirea CEZ", a completat Chiriţoiu.
Grupul Enel şi-a planificat pentru anul viitor plecarea din România, potrivit unui raport prezentat presei cu ocazia conferinţei Capital Markets Day.
"Activităţile din Europa se vor concentra pe Italia şi Spania, în condiţiile în care vom ieşi din România", a spus Alberto De Paoli, directorul financiar al companiei.
În America Latină, grupul intenţionează să se retragă din Peru şi Argentina, iar unele zone geografice, cum ar fi Australia şi Grecia, se aşteaptă să fie adăugate la modelul de administrare de tip Stewerdship, adică împreună cu un partener. AGERPRES/(A - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ikea: Exploatarea forestieră la care face referire Greenpeace a vizat o zonă destinată producției de lemn
Exploatarea forestieră la care face referire Greenpeace s-a desfășurat într-o zonă destinată producției de lemn, care nu este clasificată drept pădure virgină sau seculară și nu figurează în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România, au transmis marți seara reprezentanții Inter Ikea Group, în urma acuzațiilor formulat
Alexandru Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare și supraveghere a piețelor de capital, o piesă centrală în Europa
Consiliul Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare și supraveghere a piețelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunțat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Mai mult capital, mai puțină fragmentare, mai puțină birocrație. ECOFIN a adoptat pachetul de integrare și s
Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de marți
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 77,67 milioane de lei (14,55 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,71%, până la 33.489,16 puncte.
Cristian Pistol: 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 - DJ 704 (Cugir)
Un număr de 17 oferte au fost depuse pentru construcția Nodului Rutier A1 - DJ 704 (Cugir), a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de
România și India ar putea semna curând certificatele sanitare veterinare necesare realizării de schimburi comerciale
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România și India a fost unul dintre subiectele discutate de președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, și ambasadorul Indiei în România, Manoj Kumar Mohapatra. Potrivit unei postări pe pagina
Șeful ANRE: Investițiile în securitatea cibernetică sunt tratate cu toată seriozitatea de către autoritatea de reglementare
Securitatea cibernetică și investițiile în securitatea cibernetică sunt tratate cu toată seriozitatea de către autoritatea de reglementare, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu. 'Mi-aduc aminte că, anul trecut, (...)
Codirlașu (CFA România): Prețurile ridicate la energie au pus presiune pe inflație
Creșterea prețurilor la energia electrică, petrol și gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflației, iar incertitudinile legate de funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă și de războiul din Iran au potențialul de a genera noi șocuri asupra prețurilor, a declarat marți, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.
Activiștii Greenpeace România au protestat la Ikea Pallady față de distrugerea pădurilor valoroase din Carpați
Activiștii Greenpeace România au protestat pașnic în fața magazinului Ikea Pallady din București, expunând legătura dintre mobila de pe rafturi și tăierea la ras a unei păduri seculare din Munții Poiana Ruscă (Parcela 37, situl Natura 2000 ROSCI0219), informează organizația, printr-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Potr
Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu dolarul american (analiză)
Euro continuă să piardă teren în fața dolarului american, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu moneda americană, tot mai afectat de incertitudinile legate de situația fiscală a Franței și de accentuarea instabilității politice din cea de-a doua economie a zonei euro, relevă o analiză de specialitate dată marți publicității.
Comisia Europeană a aprobat preluarea Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris
Comisia Europeană a aprobat, marți, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului unic asupra companiei Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris S.A. din Luxemburg, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Tranzacția se referă în principal la fabricarea tuburilor din oțel.
ANPIS: Cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței în sezonul rece 2026-2027 pot fi depuse din octombrie
Persoanele vulnerabile pot depune, începând din luna octombrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, precum și pentru suplimentul pentru energie, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Ajutorul pentru încălzirea locuinței se ac
Negrescu: Ne adâncim într-o inflație lipicioasă, care riscă să ducă economia în recesiune
Economia românească riscă să intre în recesiune, pe fondul inflației persistente, alimentate de scumpirile la energie, gaze și carburanți, în condițiile scăderii consumului și accentuării blocajelor financiare, a declarat marți, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna sept
Consiliul Concurenței a autorizat condiționat preluarea Campion Broker de Asigurare și Reasigurare de către Allianz-Țiriac Asigurări
Consiliul Concurenței a autorizat, cu condiții, tranzacția prin care Allianz-Țiriac Asigurări intenționează să preia Campion Broker de Asigurare și Reasigurare, potrivit unui comunicat al instituției. 'În urma analizei, autoritatea de concurență a identificat riscul ca Allianz-Țiriac să obțină, prin intermediul Campion Broker, acces la informații com
Capitala, pe locul II în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente; Cluj-Napoca rămâne lider (analiză)
București devansează municipiul Brașov și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente, în urma valului de scumpiri din ultimul an de pe piața imobiliară, în timp ce liderul incontestabil la nivel național rămâne Cluj-Napoca, potrivit unei platforme de profil, care monitorizează evoluția pieței rezidențiale din pri
Piața românească de fuziuni și achiziții, în scădere din punct de vedere al numărului de tranzacții, dar în urcare ca valoare, la 9 luni
Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacții, în scădere marginală, cu 1%, față de aceeași perioadă din 2025, când au fost consemnate 215 tranzacții, potrivit unei analize de specialitate date marți publicității. Cu toate acestea, valoarea estimată a activității










