România, singura ţară din Europa Centrală unde piaţa de autoturisme şi utilitare creşte în 2022 (raport)
Piaţa de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare noi din România va fi singura dintre cele cinci pieţe din Europa Centrală, analizate în raportul PwC Autofacts, care va înregistra creştere în acest an, cu un plus de 2,1%, până la un volum de 141.000 de unităţi, informează un comunicat de presă.
În schimb, pentru piaţa din Polonia este estimată o scădere de peste 6%, pentru Slovacia de 6%, pentru Ungaria de 5% şi pentru Cehia de 4%.
"Toate cele cinci ţări prezintă corecţii în scădere pentru perspectivele de vânzări pentru 2022 şi 2025, reflectând problemele persistente ale lanţului de aprovizionare, lipsa forţei de muncă şi scăderea sentimentului privind evoluţia economică. În România, redresarea din primele nouă luni ale acestui an, cu 8% faţă de 2021, s-a datorat creşterii cu 24% înregistrată în trimestrul al treilea, faţă de cel anterior. Totuşi, vânzările din acest an se situează cu circa 30% sub nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2019", a declarat Daniel Anghel, Partener, Liderul serviciilor pentru industria automotive, PwC România.
Potrivit raportului Autofacts, realizat pe baza datelor IHS Markit, până în 2025, toate cele cinci pieţe vor înregistra creşteri: de 36,7% Slovacia, de 35% România, de 10% Ungaria, de 9% Polonia şi de 8% Cehia.
În ceea ce priveşte România, producţia de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare din România pentru întregul an este aşteptată să crească cu 15,7% faţă de 2021, fiind prima perspectivă pozitivă după pandemie.
Până în 2024, Autofacts estimează că nivelul general al producţiei va depăşi vârful anterior din 2019, fiind prognozate 532.000 unităţi. În ceea ce priveşte producţia în funcţie de grupurile strategice, se preconizează că atât Ford, cât şi Renault/Nissan/ Mitsubishi vor înregistra o creştere pozitivă până în 2029.
România se plasează încă pe locul al treilea în Europa Centrală după nivelul producţiei auto din acest an, după Cehia şi Slovacia şi înaintea Poloniei şi Ungariei. Estimările Autofacts arată însă că în 2029 România va fi depăşită de Polonia, iar diferenţa faţă de producţia din Ungaria se va reduce semnificativ.
Per total, producţia din cele cinci ţări va creşte cu 7,6% în acest an, până la 3,54 milioane de vehicule, dar va rămâne cu 13,7% sub volumul din 2019.
Potrivit raportului, situaţia producţiei în cele cinci ţări analizate continuă să fie afectată de lipsa continuă a semiconductorilor, precum şi de războiul din Ucraina. În trimestrul al treilea, întreaga producţie auto din Europa s-a redus cu 440.000 unităţi, din care 8% (34.700 unităţi) reprezintă pierderile Cehiei, Poloniei, Slovaciei, României şi Ungariei.
În ceea ce priveşte producţia de vehicule electrice şi hibrid, rata de creştere prognozată este de 262% între 2022 şi 2029, mai mare faţă de nivelul prognozat în ediţia anterioară a Autofacts, de 239%, iar BEV va fi principala tehnologie de propulsie, cu peste 50% din total.
PwC este o reţea de firme prezentă în 152 de ţări cu mai mult de 328.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



