Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a realizat încasări de aproape 313 miliarde lei în primele 10 luni
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a realizat încasări de 312,8 miliarde lei în primele 10 luni, iar valoarea TVA-ului rambursat a fost de 23,27 milioane de lei, a anunţat, vineri, preşedintele ANAF, Lucian Ovidiu Heiuş, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Vă pot spune cu bucurie şi cu satisfacţie profesională, şi le mulţumesc colegilor mei din ANAF, că încasările aferente lunii octombrie, care este o lună decisivă pentru închiderea de an, au fost realizate în proporţie de 101,6% raportat la programul de încasări stabilit prin legile bugetare, iar dacă ne raportăm la luna octombrie 2021 s-a încasat mai mult cu 120,9%. De asemenea, aşa cum am mai spus, pentru mine rambursarea de TVA este un lucru foarte important şi pe care vreau să-l ţin întotdeauna la zero zile întârziere, adică firmele să-şi primească la timp sumele de bani ca urmare a deconturilor depuse. Am rambursat în luna octombrie 3,2 milioane de lei TVA. Ca raportare faţă de octombrie 2021, vă pot spune să s-au rambursat 1,7 milioane de lei în octombrie 2021. Deci, aproape dublu am rambursat anul acesta în luna octombrie. Dacă ne raportăm la 10 luni de zile, cele încheiate, ANAF-ul a realizat programul de încasări în proporţie de 100%, încasând 312,8 miliarde de lei. În comparaţie cu primele 10 luni din anul 2021, am încasat mai mult cu 121,5% în cifre reale, iar, dacă facem corecţia cu indicele preţurilor de consum, creşterea reală este de 7% faţă de anul 2021", a declarat Lucian Ovidiu Heiuş.
Potrivit acestuia, în primele 10 luni ale anului a fost rambursat TVA în valoare de 23,27 milioane de lei, în timp ce încasările la TVA sunt de 76,9 milioane de lei, reprezentând o creştere faţă de anul trecut de 119,6%.
Potrivit datelor ANAF, în octombrie 2022, s-au încasat 36,996 miliarde de lei, faţă de octombrie 2021, când au fost 30,597 miliarde de lei.
De asemenea, în primele 10 luni din 2021, s-au încasat 257,49 miliarde de lei, iar în aceeaşi perioadă din acest an ANAF a încasat 312,8 miliarde de lei.
"Deci, putem spune că ANAF a reuşit în primele 10 luni să asigure resursele financiare necesare funcţionării statului şi am încasat sumele stabilite prin Legea bugetului şi prin Legea de rectificare bugetară", a adăugat Heiuş. AGERPRES/(A - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a oprit activitatea unui depozit din județul Ilfov și a retras peste 15 tone de legume neconforme
Peste 15 tone de legume au fost retrase de la comercializare, dintr-un depozit localizat în județul Ilfov, din cauza substituirii originii mărfii și a lipsei elementelor de identificare, informează Autoritatea Națională Sanitară-Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES. Operatorii
Remus Borza: STB are nevoie de o restructurare reală, profundă și radicală; datoriile ar putea depăși 3 miliarde de lei
Societatea de Transport București (STB) are nevoie de o restructurare reală, profundă și radicală, care va viza inclusiv tarifele, gratuitățile, subvențiile, managementul, contractele și cheltuielile, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Remus Borza, managing partner la Euro Insol SPRL, una dintre societățile care fac parte din consorțiul desemnat administrator jud
(P) Steaguri personalizate portabile: cum pot atrage mai multă atenție la evenimente
La un târg expozițional, fiecare brand concurează pentru atenția vizitatorilor. Standurile sunt numeroase, mesajele sunt diverse, iar oamenii trec rapid de la un spațiu la a
SNRB îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate în Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor
Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) se alătură evenimentului Săptămâna Europeană a Reciclării Bateriilor și îndeamnă românii să predea spre colectare bateriile uzate. 'Cu toții avem baterii uzate uitate prin casă: într-un sertar din bucătărie, într-o telecomandă pe care nu o mai folosi
Consiliul Concurenței a sancționat Philips România cu aproape un milion de euro
Consiliul Concurenței a sancționat compania Philips România cu o amendă în valoare de 5,181 milioane lei (aproximativ un milion de euro) pentru furnizarea de documente într-o formă incompletă pe parcursul inspecției inopinate desfășurate la sediul companiei, potrivit unui comunicat al instituției. 'Concret, după ce a fost
Buzoianu: Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar face pe dos în cazul drumului din Pădurea Băneasa
Regia Națională a Pădurilor - Romsilva mimează că apără pădurile în instanțe, dar Direcția Silvică Ilfov modifică amenajamentul silvic al drumului din Pădurea Băneasa spre Greenfield, cu nerespectarea legii, afirmă ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, miercuri, pe pagina sa de socializare.
FBAR: În România, peste 3,45 milioane de tone de alimente ajung la gunoi în fiecare an
Peste 3,45 milioane de tone de alimente ajung la gunoi anual, în condițiile în care peste 27% din populația României se află sub riscul de sărăcie sau excluziune socială, arată datele publicate, miercuri, de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR). 'Luna septembrie este recunoscută la nivel global ca f
AEI: Dacia nu va închide uzina de la Mioveni, dar România ar pierde din producția unor modele, inclusiv Duster
Dacia nu este pe punctul de a închide uzina de la Mioveni, dar România poate pierde treptat volume de producție, versiuni ale unor modele și, mai ales, alocarea viitoarei generații Duster, consideră președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, într-o analiză dată miercuri publicității. AEI a realizat
Deficitul comercial a scăzut cu 1,1%, la 19,28 miliarde de euro, în primele șapte luni
Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) în primele șapte luni ale anului în curs a fost de 19,276 miliarde euro, mai mic cu 214,7 milioane euro (-1,1%) decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 31 iulie 2025, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, publicate miercuri. În luna iulie 2026, e
(P) Zgomotul din birou, o problemă de business, nu doar de confort
Zgomotul de fond într-o clădire de birouri goală poate ajunge până la 40 dB, iar în birourile open space ocupate nivelul crește semnificativ odată cu numărul d
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare; posibil atac DDoS
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare, pe fondul unui volum neobișnuit de mare de solicitări provenite simultan din surse multiple, iar analiza datelor tehnice disponibile indică posibilitatea unui atac de tip DDoS, informează Directoratul Național de Securitate Cibernetică printr-un comunicat. 'Site-ul http://www.dnsc.ro a &ici
Bușoi: Urmărim ce se întâmplă pe piața carburanților, ca să ne asigurăm că nu vorbim despre situații în care se speculează
Prețurile se mențin ridicate, atât în ceea ce privește barilul de petrol, cât și în privința indicelui Platts pentru produsele finale, dar urmărim, alături de ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC, tot ceea ce se întâmplă în piață, ca să ne asigurăm că vorbim de comportamente corecte și nu de situații în care se speculează, a dec
Creșterile de tarife la energie vor fi, cel mai probabil, moderate, de până la 10%, în perioada următoare (secretar de stat)
Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Sigur că ne uităm la creșterile de tarife, pentru că toate cele legate de facturi depind de consu
Tanczos Barna: Zootehnia are un rol strategic și are nevoie de finanțare adecvată și transpunerea abordării strategice în legislație
Zootehnia are un rol strategic, iar atingerea obiectivelor din strategia și planul de acțiune lansate de Comisia Europeană necesită o finanțare coerentă și complementară, a afirmat, marți, Tanczos Barna, viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Tanczos Barna a participat, în perioada 6-8 septembrie, la reuniunea inform
Bușoi: Nivelul apei în zona Cernavodă ar putea fi insuficient pentru repornirea centralei nucleare, în septembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară va fi scăzut toată luna septembrie, iar nivelul apei în zona Cernavodă va fi insuficient pentru răcirea reactoarelor centralei nucleare, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Abia în












