logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vicepreşedinte Banca Mondială: Dezvoltarea României în ultimele trei decenii a fost impresionantă

Image

Dezvoltarea României în ultimele trei decenii a fost impresionantă, a declarat, luni, Anna Bjerde, vicepreşedintele Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală România, care a vizitat România pentru celebrarea a 30 de ani de parteneriat.

"Deşi mai sunt multe de făcut, Grupul Băncii Mondiale salută eforturile tuturor omologilor şi partenerilor noştri din sectorul public şi privat, care au contribuit la creşterea economică a României, una dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. Rata sărăciei şi nivelul de inegalitate socială au scăzut, de asemenea, semnificativ şi se aşteaptă să continue această tendinţă de scădere", a precizat Anna Bjerde, într-un comunicat transmis AGERPRES.

De la deschiderea biroului său în România, în 1991, Banca Mondială a oferit sprijin pentru investiţii şi reforme de politici publice prin intermediul a 73 de operaţiuni în valoare de 13,42 miliarde de dolari, complementate de servicii de asistenţă şi analiză tehnică, în timp ce Corporaţia Financiară Internaţională (IFC) a investit aproximativ 4,5 miliarde dolari în dezvoltarea sectorului privat al României.

În aceşti ani, programul Băncii Mondiale s-a concentrat pe sprijinirea Guvernului României în eforturile de stabilizare a economiei de la începutul anilor 1990, de aderare la Uniunea Europeană şi de realizare a unei convergenţe mai rapide şi a unei creşteri mai favorabile incluziunii în România în deceniul ce a urmat.

De asemenea, sprijinul a vizat şi redresarea post-pandemie a României pentru a asigura o creştere rezilientă, incluzivă şi verde, precum şi răspunsul ţării la provocările generate de războiul din Ucraina.

Potrivit sursei citate, programul în curs de desfăşurare al WBG este ghidat de Cadrul de parteneriat cu ţara pentru exerciţiul financiar 2019-2023 şi se concentrează pe consolidarea instituţiilor publice pentru a asigura şanse egale pentru toţi, a cataliza creşterea şi competitivitatea sectorului privat şi a încuraja rezilienţa la şocuri.

"Grupul Băncii Mondiale se angajează să sprijine în continuare România în atingerea obiectivelor sale de dezvoltare, prin adoptarea unui model economic mai durabil şi mai ecologic, care se bazează pe instituţii publice mai puternice, pe un sector privat de succes şi pe o societate mai rezilientă şi mai incluzivă", a declarat Gallina A. Vincelette, director de ţară al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană.

Parteneriatul Grupului Băncii Mondiale cu România datează din 1972, când ţara a devenit membră a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială). România s-a alăturat Centrului Internaţional de Soluţionare a Litigiilor Investiţionale în 1974, IFC în 1991, MIGA în 1992 şi Agenţiei Internaţionale de Dezvoltare în 2014.

Grupul Băncii Mondiale (WBG) şi România au celebrat 30 de ani de parteneriat în cadrul unui eveniment la nivel înalt la care au participat reprezentanţi ai Guvernului la nivel central şi local, parteneri de dezvoltare, sectorul privat, mediul academic, societatea civilă, precum şi alţi actori cheie.

Printre participanţi s-au numărat prim-ministrul Nicolae Ciucă, precum şi reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, ai Parlamentului şi ai Băncii Naţionale. GBM a fost reprezentat la eveniment de către Rana Karadsheh, director regional al Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC), Olga Sclovscaia, director regional al Agenţiei de Garantare a Investiţiilor Multilaterale (MIGA), Gallina A. Vincelette, director de ţară al Băncii Mondiale pentru Uniunea Europeană şi Anna Akhalkatsi, manager de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Anna Bjerde/Twitter

 

Citeşte şi:

 

Iohannis: Expertiza internaţională contribuie la creşterea eficienţei autorităţilor publice, însă nu trebuie să se substituie eforturilor naţionale

 

Ciucă: România a putut conta întotdeauna pe sprijinul şi expertiza oferite de Banca Mondială

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 13-10-2026 20:43

Ikea: Exploatarea forestieră la care face referire Greenpeace a vizat o zonă destinată producției de lemn

Exploatarea forestieră la care face referire Greenpeace s-a desfășurat într-o zonă destinată producției de lemn, care nu este clasificată drept pădure virgină sau seculară și nu figurează în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România, au transmis marți seara reprezentanții Inter Ikea Group, în urma acuzațiilor formulat

Economic Intern 13-10-2026 19:54

Alexandru Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare și supraveghere a piețelor de capital, o piesă centrală în Europa

Consiliul Afaceri Economice și Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare și supraveghere a piețelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunțat marți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Mai mult capital, mai puțină fragmentare, mai puțină birocrație. ECOFIN a adoptat pachetul de integrare și s

Economic Intern 13-10-2026 18:50

Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de marți

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 77,67 milioane de lei (14,55 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,71%, până la 33.489,16 puncte.

Economic Intern 13-10-2026 17:12

Cristian Pistol: 17 oferte pentru construcția Nodului Rutier A1 - DJ 704 (Cugir)

Un număr de 17 oferte au fost depuse pentru construcția Nodului Rutier A1 - DJ 704 (Cugir), a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de

Economic Intern 13-10-2026 16:33

România și India ar putea semna curând certificatele sanitare veterinare necesare realizării de schimburi comerciale

Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România și India a fost unul dintre subiectele discutate de președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, și ambasadorul Indiei în România, Manoj Kumar Mohapatra. Potrivit unei postări pe pagina

Economic Intern 13-10-2026 15:15

Șeful ANRE: Investițiile în securitatea cibernetică sunt tratate cu toată seriozitatea de către autoritatea de reglementare

Securitatea cibernetică și investițiile în securitatea cibernetică sunt tratate cu toată seriozitatea de către autoritatea de reglementare, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu. 'Mi-aduc aminte că, anul trecut, (...)

Economic Intern 13-10-2026 14:13

Codirlașu (CFA România): Prețurile ridicate la energie au pus presiune pe inflație

Creșterea prețurilor la energia electrică, petrol și gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflației, iar incertitudinile legate de funcționarea centralei nucleare de la Cernavodă și de războiul din Iran au potențialul de a genera noi șocuri asupra prețurilor, a declarat marți, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu.

Economic Intern 13-10-2026 14:09

Activiștii Greenpeace România au protestat la Ikea Pallady față de distrugerea pădurilor valoroase din Carpați

Activiștii Greenpeace România au protestat pașnic în fața magazinului Ikea Pallady din București, expunând legătura dintre mobila de pe rafturi și tăierea la ras a unei păduri seculare din Munții Poiana Ruscă (Parcela 37, situl Natura 2000 ROSCI0219), informează organizația, printr-un comunicat transmis, marți, AGERPRES. Potr

Economic Intern 13-10-2026 13:32

Euro, la cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu dolarul american (analiză)

Euro continuă să piardă teren în fața dolarului american, atingând cel mai scăzut nivel din ultimele 17 luni în raport cu moneda americană, tot mai afectat de incertitudinile legate de situația fiscală a Franței și de accentuarea instabilității politice din cea de-a doua economie a zonei euro, relevă o analiză de specialitate dată marți publicității.

Economic Intern 13-10-2026 13:19

Comisia Europeană a aprobat preluarea Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris

Comisia Europeană a aprobat, marți, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului unic asupra companiei Artrom Steel Tubes S.A. din România de către Tenaris S.A. din Luxemburg, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Tranzacția se referă în principal la fabricarea tuburilor din oțel.

Economic Intern 13-10-2026 13:16

ANPIS: Cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinței în sezonul rece 2026-2027 pot fi depuse din octombrie

Persoanele vulnerabile pot depune, începând din luna octombrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței în sezonul rece 2026-2027, precum și pentru suplimentul pentru energie, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Ajutorul pentru încălzirea locuinței se ac

Economic Intern 13-10-2026 12:39

Negrescu: Ne adâncim într-o inflație lipicioasă, care riscă să ducă economia în recesiune

Economia românească riscă să intre în recesiune, pe fondul inflației persistente, alimentate de scumpirile la energie, gaze și carburanți, în condițiile scăderii consumului și accentuării blocajelor financiare, a declarat marți, pentru AGERPRES, consultantul economic Adrian Negrescu. Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna sept

Economic Intern 13-10-2026 12:36

Consiliul Concurenței a autorizat condiționat preluarea Campion Broker de Asigurare și Reasigurare de către Allianz-Țiriac Asigurări

Consiliul Concurenței a autorizat, cu condiții, tranzacția prin care Allianz-Țiriac Asigurări intenționează să preia Campion Broker de Asigurare și Reasigurare, potrivit unui comunicat al instituției. 'În urma analizei, autoritatea de concurență a identificat riscul ca Allianz-Țiriac să obțină, prin intermediul Campion Broker, acces la informații com

Economic Intern 13-10-2026 12:16

Capitala, pe locul II în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente; Cluj-Napoca rămâne lider (analiză)

București devansează municipiul Brașov și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai mari prețuri la apartamente, în urma valului de scumpiri din ultimul an de pe piața imobiliară, în timp ce liderul incontestabil la nivel național rămâne Cluj-Napoca, potrivit unei platforme de profil, care monitorizează evoluția pieței rezidențiale din pri

Economic Intern 13-10-2026 12:09

Piața românească de fuziuni și achiziții, în scădere din punct de vedere al numărului de tranzacții, dar în urcare ca valoare, la 9 luni

Piața românească de fuziuni și achiziții (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacții, în scădere marginală, cu 1%, față de aceeași perioadă din 2025, când au fost consemnate 215 tranzacții, potrivit unei analize de specialitate date marți publicității. Cu toate acestea, valoarea estimată a activității