MIPE: Peste 261 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de apă-canal din 9 oraşe şi 25 de comune din Vâlcea
Un contract de finanţare pentru extinderea reţelei de apă-canal din judeţul Vâlcea, în valoare de 261 de milioane de euro, a fost semnat miercuri de către secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Carmen Moraru, şi reprezentanţii beneficiarului - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Apa Vâlcea".
Potrivit unui comunicat al MIPE, remis AGERPRES, proiectul de investiţii se va derula în 34 de unităţi administrativ-teritoriale, respectiv în 9 oraşe şi 25 de comune.
Proiectul include investiţii pentru îmbunătăţirea accesului la servicii de alimentare cu apă de calitate pentru 45.625 locuitori şi creşterea gradului de acoperire cu servicii de colectare şi epurare a apelor uzate pentru 79.100 locuitori din judeţ. Gradul de conectare a populaţiei din aria proiectului la servicii de alimentare cu apă va creşte de la 18% înainte de proiect la 89% după finalizarea proiectului, iar gradul de conectare a încărcării organice biodegradabile la sistemele de colectare, de la 69% înainte de proiect la 99% după finalizarea acestuia.
"Semnăm astăzi contractul pentru o nouă investiţie în extinderea reţelei de apă - canal din România printr-un proiect care va acoperi 9 oraşe şi 25 de comune din judeţul Vâlcea. Astfel, valoarea proiectelor de apă - canal pentru care am semnat contractele de finanţare doar în ultima lună se ridică la peste 1 miliard de euro pentru 91 de unităţi administrativ - teritoriale din ţară, ceea ce înseamnă acces la alimentare cu apă la standarde conforme pentru 170.000 de oameni şi acces la canalizare pentru aproape 200.000. Vreau să asigur autorităţile locale că MIPE le va acorda oricând sprijin pentru demararea şi finanţarea unor astfel de proiecte, iar fondurile europene pe care le avem la dispoziţie sunt oportunitatea noastră de dezvoltare", a declarat, miercuri, secretarul de stat Carmen Moraru.
Investiţiile cuprinse în acest proiect se vor face în două etape, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (cu finalizare până la 31 decembrie 2023) şi prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă (cu implementare în perioada 2024 - 2025).
Proiectul presupune extinderea reţelei de distribuţie a apei potabile cu 151,3 km şi reabilitarea altor 16 km existenţi, costul total al investiţiilor în sectorul de apă fiind de 81,2 milioane euro din care 35,25 milioane euro în prima etapă. Investiţiile în sectorul de apă uzată se ridică la 180,2 milioane euro din care 78,27 milioane euro în prima etapă, reţeaua de canalizare urmând a fi extinsă cu 310 km.
Potrivit MIPE, în mai puţin de o lună, reprezentanţii instituţiei au semnat contracte pentru extinderea reţelei de apă-canal la nivel naţional în valoare de un miliard de euro.
Anterior acestui contract, au fost semnate în ultima lună contracte de finanţare pentru alte două proiecte pentru extinderea reţelelor de apă şi apă uzată din judeţele Prahova şi Tulcea.
Astfel, pentru Tulcea a fost semnat un contract în valoare de 245 milioane euro, prin care se va asigura acces la apă curentă şi canalizare în 5 oraşe şi 10 comune, ceea ce înseamnă că peste 35.000 de locuitori vor beneficia de servicii conforme de alimentare cu apă şi 53.000 de locuitori vor avea acces la canalizare, în ambele etape ale proiectului.
De asemenea, Prahova va beneficia de un proiect în valoare de 690 milioane de euro, din care 85% finanţare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, prin care vor fi realizate investiţii în extinderea sistemelor de alimentare cu apă de care vor beneficia 91.872 de locuitori şi a sistemelor de canalizare la care vor fi racordaţi 67.231 de beneficiari din 42 de unităţi administrativ - teritoriale.
MIPE precizează că pentru perioada de programare 2021 - 2027, proiectele de apă - canal vor fi finanţate prin Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă (PODD), care alocată suma de 3,5 miliarde de euro pentru infrastructura de apă şi apă uzată şi tranziţia la o economie circulară. Prin PODD se vor finanţa investiţii atât în cadrul unor proiecte noi, cât şi în continuarea investiţiilor POIM, în cazul etapizării acestora. Finanţarea prin PODD va include pregătirea şi gestionarea proiectelor de investiţii de apă şi apă uzată, dar şi consolidarea capacităţii actorilor implicaţi în sector. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinesc, editor online: Anda Badeau)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor
Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun



